PSD continuă șarada pe ordonanţa privind migrația aleșilor locali

PSD continuă șarada pe ordonanţa privind migrația aleșilor locali

Actul normatv prin care Guvernul Ponta a dat liber la trasesim pentru 45 de zile pentru a-i asigura candidatului de atunci Victor Ponta un profit electoral a fost adoptat de Camera Deputaților prin votul majorității PSD fără a se respecta cerințele judecătorilor Curții Constituționale. După săptamâni întregi în care PSD a refuzat să discute acest subiect în comisiile de specialiate, miercuri, 25 februarie, majoritatea controlată de PSD, în frunte cu Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a respins toate amendamentele depuse de liberali prin care se stabilea procedura clară pentru aducerea legii în cadrul constituțional, lucru cerut de judecătorii Curtii în motivația de neconstituționalitate.

„PSD girează în continuare abuzul și încalcă deciziile Curții Constituționale. În legea de respingere a ordonanței care a legiferat traseismul politic, Curtea ne-a cerut foarte clar să reglementăm în Parlament efectele acestei OUG. Încă de când am sesizat Curtea Constituțională noi, liberalii, am susținut că cei care au trădat votul liber exprimat al cetățenilor la alegerile din 2012 trebuie să-și piardă mandatul. Asta am și propus prin amendamente – aleșii locali, fie ei consilieri locali sau județeni, fie primari sau președinți de Consilii Județene să rămână fără mandate pentru că au înșelat electoratul, iar sumele privind indemnizaţiile încasate de aceştia să fie recuperate. Așa este normal și moral, cei care au încălcat legea, trebuie să plătească cu funcția, dar și cu returnarea sumelor încasate în perioada în care erau în ilegalitate. Chiar dacă legea a trecut de Camera Deputaților așa cum a vrut PSD-ul, la Senat. sunt convins că senatorii liberali vor amenda textul în acord cu aceste principii. Mai mult, am și anunțat deja că vom ataca din nou la Curtea Constituţională Legea de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor locali dacă actul normativ va trece şi de Senat în forma PSD, fără reglementarea efectelor şi fără ca traseiştii să-şi piardă mandatele”, a declarat deputatul PNL de Alba Dan Simedru, present la dezbaterea din Camera Deputaților.

PSD a dovedit că nu are decența să respecte o decizie a Curții Constituționale, ci rămâne în continuare tributar metehnelor partidului-stat pentru care instituțiile de drept ale statului sunt simple anexe și, pe cale de consecință, sunt ignorate.

Biroul de Presă al PNL Alba

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns