hitfm

ASCULTA RADIO ORION PE HITFM.RO

Programul distribuirii pensiilor decalat cu o zi ca urmare a Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului - Ziarul Apulum
Actualitate

Programul distribuirii pensiilor decalat cu o zi ca urmare a Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

foto: incont.ro
foto: incont.ro

Compania Naţională Poşta Română informează că programul de distribuire privind achitarea drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, a asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare va fi decalat cu o zi, deoarece, conform prevederilor legale, 15 august este declarată zi nelucrătoare.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 15 august – Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – este declarată zi de sărbătoare legală, toate oficiile poştale şi subunităţile subordonate acestora vor fi închise.

Programul prestabilit de achitare a tuturor drepturilor băneşti va continua în data de 16 august a.c. De asemenea, în aceeaşi dată va fi disponibilă şi achitarea mandatelor de plată avizate, a căror beneficiari nu au fost găsiţi la domiciliu în data de 14 august a.c.

Ca urmare a orarului anunţat este posibil ca toate trimiterile poştale prezentate în zilele de 13 şi 14 august să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Distribuie Acum

15 august 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...