Actualitate, Social

Profesoara Balogh Csilla din Aiud (Asociaţia Hip Tep) va susţine o prezentare la Conferință Națională de Hipoterapie

Fundația Pentru Comunitate, împreună cu MOL România organizează pe data de 6 iunie 2015, prima Conferință Națională de Hipoterapie.

Scopul conferinței este promovarea activităților în curs de dezvoltare din domeniul hipoterapiei, dezvoltarea relațiilor dintre profesioniști și organizații de specialitate din țară și din străinătate, respectiv inițierea unui forum în hipoterapie.

Evenimentul are loc la Carei, în judeţul Satu Mare, la Castelul Károlyi (Manejul Asociației Equus).

La eveniment va participa şi profesoara Balogh Czhilla din Aiud (Asociaţia Hip Tep) ca va susţine o prezentare la acest eveniment cu tema Dezvoltarea proceselor cognitive cu ajutorul hipoterapiei.

Sunt aşteptate să se înscrie la acest eveniment – alături de specialiști din acest domeniu – persoanele interesate în hipoterapie sau în terapii asistate de animale și terapeuții care doresc să-și aprofundeze cunoștințele.

Temele abordate în cadrul acestei conferinţe vor fi discutate de specialişti români şi străini sub coordonatorea științifică a doamnei Dr. Violeta Stan, iar prezentările susţinute vor fi următoarele:

Dott.ssa Daniele Nicolas CITTERIO (Italia), Federația Italiană de Hipoterapie, Milano: Metoda de reabilitare globală cu ajutorul calului.

BOZORI Gabriella (Ungaria), Federația Maghiară de Hipoterapie, Fót: Terapiile asistate de animale, în special hipoterapia.

BALOGH Csilla (România), Asociația Hip-Tep, Aiud: Dezvoltarea proceselor cognitive cu ajutorul hipoterapiei.
Erika WEISZ (România), Asociația HorsEmotion, Timișoara: Sunt special și merit un terapeut special! Hipoterapie – o metodă de abilitare globală.

Anca Violeta BÎLBĂ (România), Asociația de Terapii Suportive Hipoterapia, Constanța: Abordarea prin terapie cu ajutorul calului a copiilor cu afecțiuni psihice.

8 mai 2015

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...