Prima norma de maestru international pentru Mihnea Costachi

Prima norma de maestru international pentru Mihnea Costachi

Festivalul International de Sah de la Arad – Prima norma de maestru international pentru Mihnea Costachi care devine cel mai bine cotat sahist al judetului Alba

Evolutie excelenta pentru juniorul de doar 15 ani Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) la Festivalul International de Sah de la Arad, unul dintre cele mai puternice turnee open organizate in Romania, care in acest an a reunit la start 240 de participanti din 16 tari, 15 dintre participanti avand titlul de mare maestru international, cea mai inalta clasificare sahista.

Juniorul albaiulian, cotat ca favoritul 32 la start, a inceput turneul cu 3 victorii in primele 3 partide. Dupa o infrangere in runda a 4-a impotriva maestrului international Bogdan Deac, intr-o partida in care a avut initiativa in deschidere, Mihnea a castigat alte 2 partide, cea din runda a 6-a impotriva marelui maestru international Vladimir Dobrov (Rusia), dupa o partida maraton de 87 de mutari, care a durat peste 5 ore. Mihnea Costachi a incheiat cu 3 remize impotriva altor 3 jucatori de mare valoare, maestrul international Ivajlo Enchev (Bulgaria), maestrul international Tiberiu Georgescu (Romania), dupa o partida de 146 de mutari si aproape 6 ore de joc (!!!), si marele maestru international Viorel Iordachescu (Moldova), favoritul numarul 2 al turneului!

In urma acestei evolutii, cu 6,5 puncte acumulate in 9 partide, Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 12 din cei 240 de participanti, cea mai buna clasare dintre juniorii prezenti la turneu, a obtinut prima sa norma de maestru international si va avea incepand cu luna septembrie un rating FIDE 2408, ceea ce inseamna ca va deveni si oficial cel mai bine cotat jucator al judetului Alba, devansandu-l pe antrenorul sau Marius Ceteras, al carui rating FIDE este 2403. O performanta remarcabila pentru elevul Colegiului National “Horea, Closca si Crisan”, care a obtinut la Arad Open si o clasare pe locul 3 in proba de blitz.

Turneul a fost castigat de Vladimir Dobrov (Rusia), urmat de Lucian Miron (Romania) si Ulvi Bajarani (Azerbaidjan), toti cu 7,5 puncte.

Ceilalti sahisti din judetul Alba prezenti la acest puternic turneu international au obtinut urmatoarele rezultate: George Ileana (CSU Alba Iulia) 5,5 puncte (locul 71), Cristian Vlad (Apulum Alba Iulia) 4,5 puncte (locul 117), Nicolae Sandru (CSU Alba Iulia) 4 puncte (locul 141) si Ovidiu Craciun (Sah Club Cugir) 4 puncte (locul 144).

Datorita oboselii acumulate pe durata turneului, desfasurat pe o caldura aproape insuportabila intr-o sala de joc fara aer conditionat, juniorii Mihnea Costachi si George Ileana si-au anulat participarea la openul de la Predeal, urmand a se pregati la Alba Iulia pana la sfarsitul lunii pentru importantele competitii internationale din aceasta toamna, Campionatul European de juniori de la Porec (Croatia) si Campionatul Mondial de juniori de la Porto Carras (Grecia). Lipsiti de sprijin financiar la Alba Iulia, cei doi juniori vor decide in aceasta perioada si la ce cluburi se vor transfera incepand cu luna viitoare.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns