Preşedintele CJ Hunedoara audiat de DNA Alba Iulia

Preşedintele CJ Hunedoara audiat de DNA Alba Iulia

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, liberalul Mircea Moloţ este aşteptat la audieri la sediul DNA Alba Iulia.
La sediul Consiliul Judeţean din Hunedoara a sosit o dubă, cu doi jandarmi şi un procuror ce au intrat în clădire pentru a-l duce pe Mircea Moloţ la audieri. Este posibil ca la DNA să fie dus şi vicepreşedintele CJ Tiberiu Balint.
Moloţ este suspectat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu. Astfel, preşedintele CJ Hunedoara ar fi acordat contracte din bani publici unor firme care, la rândul lor, au subcontractat lucrările unor firme ce aparţin ginerelui lui Moloţ. Faptele ar fi avut loc în ultimii trei ani
Pe 7 noiembrie, DNA a efectuat nu mai puţin de 18 percheziţii la mai multe instituţii, dar şi la domiciliile unor persoane implicate, inclusiv la casa lui Ioan Moloţ. Atunci însă lui Moloţ nu i s-a adus la cunoştinţă vreo învinuire.
Potrivit DNA, dosarul vizează „suspiciuni de săvârșire, în perioada 2011-2014, a unor infracțiuni de corupţie și asimilate celor de corupție”.

Anchetatorii spun că Mircea Moloț și-ar fi folosit influența asupra patronului unei firme pentru a ceda unele contracte către societatea controlată de ginerele său.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obţinute de MEDIAFAX, la sfârşitul anului 2011, Victor Arion, la acea dată director general al SC Apa Prod SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara(76,72%), alături de consiliile locale din judeţ, la solicitarea lui Ioan Mircea Moloţ, a avantajat SC Viva Construct SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului „Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate” şi a permis începerea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie.

Anunţul pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor aferente contractului a fost publicat de SC Apa Prod SA pe SEAP în 16 septembrie 2011, iar în 21 noiembrie 2011, SC Viva Construct a început lucrările de execuţie, deşi atunci nu era atribuit contractul. Societatea a încasat pentru acest contract, până la sfârşitul anului 2011, suma de 1.481.669 de euro, se arată în documentele citate.

Mircea Ioan Moloţ este preşedintele PNL Hunedoara şi vicepreşedintele Biroului Politic Naţional al PNL. El este preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara din 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns