Prefectul județului a verificat cazul toxiinfecției alimentare de la Abrud

Prefectul județului a verificat cazul toxiinfecției alimentare de la Abrud

Feneser2În această dimineață, prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer, s-a deplasat la Abrud, împreună cu Horea Timiș, directorul DSP Alba, pentru a verifica personal evoluția stării de sănătate a pacienților internați cu toxiinfecție alimentară.

102 persoane sunt în prezent internate în spitalele din Abrud (78 pacienți), Alba Iulia (16 pacienți) și Cîmpeni (8 pacienți) și, conform previziunilor medicilor, până diseară, este posibil să mai apară câteva cazuri noi, chiar dacă în acest moment situația se află complet sub control.

Ne-am confruntat cu o epidemie fără precedent în ultimii 10 ani. Încă de la început, am cerut să fiu informat în permanență cu privire la evoluția situației, pe care DSP Alba, personalul medical și toți cei care s-au implicat, au scos-o la capăt cu bine.

Nerespectarea prevederilor legale privind circuitul alimentelor și normele igienico-sanitare poate duce la situații extrem de grave, de aceea fac un apel către toți cei care organizează evenimente să țină întotdeauna cont de lege.

Dacă nu știu ce trebuie să facă, nu trebuie decât să ceară sprijinul autorităților, care le vor asigura îndrumarea necesară.

DSP și DSVSA au în primul rând rol de prevenție, iar, prin controalele pe care le efectuează, urmăresc modul în care legea este aplicată, pentru ca sănătatea populației să nu fie pusă în pericol”, a declarat prefectul județului Alba.

În ultimele zile, sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Alba, cazul toxiinfecției alimentare a fost gestionat de către autorități, cadrele medicale din Abrud, Alba Iulia și Cîmpeni, dar și de asistenți voluntari.

Le mulțumesc celor de la DSP Alba, personalului medical pentru muncă și implicare, mai ales că unele cadre medicale și-au întrerupt concediile, asistenților voluntari care au suplimentat personalul, dar și Serviciului de Ambulanță Alba, datorită cărora pacienții s-au bucurat de maximă atenție și îngrijire.

Autoritățile locale și-au dat, la rândul lor, tot interesul pentru ca situația să fie gestionată cât mai bine.

La Abrud de pildă, unde sunt și cei mai mulți bolnavi internați, datorită primarului, echipajelor locale de pompieri și de politiști, suplimentarea la nevoie a paturilor nu a pus nici cea mai mică problemă”, a mai precizat prefectul Gheorghe Feneșer.

În prezent, DSP Alba derulează ancheta, în scopul identificării cauzelor care au provocat toxiinfecția alimentară. Conform declarațiilor directorului Horea Timiș, formele medicale ale afecțiunii de care suferă pacienții sunt ușoare și moderate, iar spitalele au început deja să facă externări.

În ceea ce privește posibilele cazuri noi, directorul DSP Alba a apreciat că, în cursul zilei de azi, acestea ar mai putea apărea, dar sporadic și într-un numar foarte mic.

Rezultatele anchetei desfășurate de autorități vor fi făcute publice cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

Am reușit să rezolvăm o problemă gravă, într-un mod care, cred eu, arată profesionalismul instituțiilor implicate și a personalului medical. Încă din prima clipă, l-am ținut la curent pe domnul prefect cu felul în care a decurs intervenția noastră, iar domnia sa ne-a susținut de la început până la sfârșit.

Ancheta noastră cu privire la acest caz se află în derulare, probele au fost trimise la laborator și, o dată ce vom stabili cu exactitate ce a declanșat această infecție și cine se face responsabil, vom lua și măsurile legale de sancțiune care se impun”, a declarat Horea Timiș, directorul DSP Alba.

În acest context, prefectul județului Alba a subliniat că necunoașterea legii nu absolvă pe nimeni de consecințele încălcării ei.

Infecția alimentară a afectat peste 100 de oameni. Nu e de glumă și nimeni nu își poate permite să nu ia în calcul legea.

Acesta este și motivul pentru care fac apel la toți organizatorii de evenimente.

Lipsa informării sau tratarea cu superficialitate a prevederilor legale conduce, iată, la situații critice.

Ancheta va stabili în mod clar cine și de ce se face responsabil, iar, la finalul acesteia, vor fi stabilite și sancțiunile.

Este încă devreme să vorbim despre aceste aspecte.

Acum nu pot decât să mă bucur că situația a depășit pragul critic și că oamenii se simt mai bine”, a conchis prefectul Gheorghe Feneșer.           

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns