POSTUL MARE, O ÎNTOARCERE A OMULUI LA DUMNEZEU

POSTUL MARE, O ÎNTOARCERE A OMULUI LA DUMNEZEU

A început Sfântul şi Marele Post al Paştilor, când Biserica ne oferă prilejul de a ne înnoi viaţa duhovnicească prin post. Hristos Domnul ne arată valoarea spirituală a postului, rânduindu-l printre „faptele dreptăţii” (Mt. 6, 1). El Însuşi Şi-a inaugurat misiunea printr-un post de patruzeci de zile (cf. Mt. 4, 2). Afirmând puterea pe care o mijloceşte postul împotriva diavolului, Domnul a zis: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Mc. 9, 29). Sfântul Apostol Pavel aminteşte „posturile” printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (cf. II Cor. 6, 5). Postul a devenit o instituţie chiar de la începuturile Bisericii.

Puterea satanei şi a răului scade atunci când postim. De îndată ce-i oferim lui Dumnezeu ceva ce atinge trupul nostru, putem spune că I ne dăruim cu adevărat. Este uşor să dăm din banii noştri, din timpul nostru, să spunem o vorbă bună, ori chiar să facem un serviciu sau altul. Postul, însă, nu atinge numai trupul nostru, ci şi un lucru vital. Hrana este o chestiune de supravieţuire şi este legată de obiceiurile noastre profunde, fiinţiale. Postul scoate la iveală dependenţele noastre. Când ajunăm sau când postim cu pâine şi apă, se aprind nişte luminiţe care ne aduc în minte: cafeaua, ţigara, vinul, ciocolata ş.a.

Postul ne face să ne dăm seama cât suntem de ataşaţi de programul nostru, de obiceiurile noastre. Când ajunăm sau când postim, vom descoperi bucuria libertăţii. În măsura în care omul se sustrage oricărei satisfacţii sensibile, sufletul său poate, cu o mai mare râvnă spirituală, să se întoarcă la Dumnezeu şi să obţină de la El ceea ce cere. Când postim, ne debarasăm de multe lucruri din viaţa noastră, pe care „vrăjmaşul” le-ar putea utiliza. Împiedicându-i acestuia căile de acces în inima noastră, Îi dăm lui Dumnezeu un spaţiu în noi. De aici afirmaţia Sfântului Vasile cel Mare: „Postul poate întoarce pe om la Dumnezeu”.

Efectele postului sunt binefăcătoare pentru trupul şi pentru sufletul nostru. În primul rând, postul aduce potolirea poftelor trupeşti şi micşorează puterea lor asupra trupului şi asupra sufletului. În al doilea rând, postul este expresia pocăinţei pentru păcate şi o jertfă sau faptă a dreptăţii, bineplăcută lui Dumnezeu. În al treilea rând, postul este necesar şi din punct de vedere medical, purificând trupul de toxine, înnoindu-l şi ferindu-l de boli. De aceea Sfântul Ioan Casian spunea: „Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală dă trupului sănătatea şi nu îi ia sfinţenia”.

În perioada Postului Mare, Biserica ne cheamă ca prin asceza postului să ne reînnoim întreaga noastră fiinţă, îndepărtând de la noi tot ce este dăunător şi întinat. Moşii şi strămoşii noştri nu mâncau „de dulce” tot postul, socotind că prin aceasta se întorc către Dumnezeu „din toată inima … cu postiri” (Ioil 2, 12). Dacă imităm evlavia lor şi ţinem postul cu sfinţenie, vom putea întâmpina, după cuviinţă, „primăvara dulce” a Învierii, ca unii care „am murit împreună cu Hristos, pentru a vieţui împreună cu El” (cf. Rom. 6, 8).

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns