Poliţiştii au produs bani pentru bugetul local.

Poliţiştii au produs bani pentru bugetul local.

90683f730b399de432426b19b8c1c795_LPoliţia Municipiului Alba Iulia a organizat pe raza municipiului precum şi a secţiilor de poliţie rurale aflate în coordonare, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică precum şi prevenirea accidentelor rutiere.

Poliţiştii au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale, din care 75 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 5 la Legea 61/1991 privind ordinea publică.

Au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier şi au fost reţinute 4 permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

 

La ora 19.30, pe DC 90, pe raza comunei Cricău, poliţiştii Postului de Poliţie Sîntimbru l-au identificat pe J.S., de 42 de ani din Cricău, care conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că mopedul i-a fost încredinţat bărbatului, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către  B.S., un bărbat de 43 de ani, din aceeaşi comună.

Faţă de cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis iar faţă de B.S. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de încredinţare încredințarea cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

Tot la ora 19,30, poliţiştii au oprit pentru control, pe DN74, pe raza comunei Meteş, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Meteş.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că autorizația provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată, motiv pentru care pe numele conducătorului auto au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.

 

La ora 21,02, pe DJ107 B – Sîntimbru, a fost oprit pentru control un autoturism condus de M.C.F., de 39 de ani, din comuna Sîntimbru.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba  Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 

La ora 21,27, pe DJ 107 H, pe raza comunei Ighiu, a fost depistat M.V.F., de 21 de ani, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Faţă de mopedist, poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii  de conducere fără permis.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns