PNL i-a făcut bilanţul lui Ponta: 3 ani, 62 de miniștri, un...

PNL i-a făcut bilanţul lui Ponta: 3 ani, 62 de miniștri, un singur premier, 0 kilometri de autostradă realizați

resedintele PSD va aniversa, încă o dată, venirea pe lume a Guvernului Ponta. Noi numărăm în coșul lui Ponta astăzi, trei ani de aroganță și dispreț, abuzuri și minciuni, impostură și incompetență.

PNL prezintă, zilele acestea, pentru o corectă informare a românilor, un contra-bilanț al guvernării Ponta. Dăm la o parte ambalajul strălucitor în care propaganda PSD a împachetat guvernarea, pentru a scoate la lumină adevărul. Nu există domeniu în care să nu găsim promisiuni neîndeplinite și obiective ratate. Principala realizare a lui Victor Ponta este aceea de a fi fost învestit prim-ministru în urmă cu trei ani.

Sub guvernarea PSD, economia românească a funcționat cu un singur motor – cel al investițiilor private – în timp ce investițiile publice au fost tăiate în mod iresponsabil. Obsesia ceaușistă de a aduna bani la buget, s-a transmis ca un arc peste timp. Guvernul a adunat bani la salteaua pesedistă, împotriva modernizării si dezvoltării țării, dar România nu are nevoie de excedente bugetare, ci de autostrăzi, de spitale, de școli bine utilate, de modernizarea satelor, de locuri de muncă.

În primul trimestru din 2015, investițiile publice sunt cu 25% mai reduse decât înperioada similară a anului trecut. Guvernul PSD își sabotează, astfel, nu doar propriile promisiuni – milionul de locuri de muncă este un obiectiv ratat – ci și șansele României de a se dezvolta.

Efecte sacrificării investițiilor publice se văd, mai cu seamă, în infrastructură, acolo unde lipsa investițiilor corelată cu incompetența și reaua voință au făcut ca, în trei ani, guvernul Ponta să nu fie capabil să realizeze, prin propriile proiecte, nici măcar un kilometru de autostradă. Bulgaria – o țară cu jumătate din teritoriul și populația României – ne va depăși anul acesta la numărul de kilometri de autostradă.

Investitițiile private, care garantează mii de locuri de muncă, sunt puse în pericol de lipsa de viziune a Guvernului. Marile companii avertizează că și-ar putea reloca producția în alte țări pentru că România nu le oferă infrastructura necesară. Tronsonul de autostradă Sibiu-Pitesti, proiect sabotat sistematic în timpul guvernării Ponta, este doar un exemplu.
Cu promisiunea că banii colectați vor merge la construirea de autostrăzi, Guvernul Ponta a impus supra-acciza la carburant, în valoare de aproximativ 40 de bani/litru. Măsura a adus doar o gaură în bugetul românilor, prețuri mai mari la o întreagă gamă de produse și prejudicii economiei, pentru că transportatorii au ales să alimenteze în alte țări odată cu introducerea supra-accizei.

România rămâne cu un decalaj considerabil la nivelul dezvoltării, față de statele UE. O treime din populația României nu are acces la canalizare, potrivit datelor INS din iulie 2014, în timp ce programul de guvernare promitea extinderea rețelelor de canalizare la 90%, până în 2016.

Lupta cu evaziunea fiscală se duce exclusiv la nivelul imaginii, prin acțiuni heirupiste și descinderi gălăgioase la micii comercianți. Atât poate acest Guvern, să își arate colții în fața cârciumilor și să șadă blând în fața marilor evazioniști.
Cifrele arată realitatea: colectarea veniturilor la buget a scăzut sub guvernarea PSD:

· 2012 – 32,9%
· 2013 – 31,9%
· 2014 – 31,7%

Nu-l veți auzi vorbind pe Victor Ponta nimic nici despre introducerea, în ultimii 3 ani a 40 de taxe noi și impozite majorate, între care impozitul pe locuințe și pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe mijloace de transport, impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe veniturile din agricultură și impunerea CAS, majorarea de taxe locale, CAS pentru venituri din chirii, accizele suplimentare sau impozitul pe construcții speciale.

Educația, un sistem slab finanțat și prost administrat, nu va genera performanță decât prin excepție, dar Guvernul Ponta nu pare interesat de viitorul copiilor și tinerilor din România. PSD a reușit pentru al doilea an consecutiv, să lase fără manuale elevii de clasa întâi și, mai nou, și pe cei de clasa a doua. Legea educației a fost modificată în repetate rânduri în mod netransparent, prin ordonanțe de urgență. România rămâne, sub guvernul Ponta, țara din UE care investește cel mai puțin în învățământ: 3,7% din PIB, față de media UE, de 5,4%.

Guvernul a fost și este incapabil să exploateze bunurile confiscate în urma condamnărilor, care ar putea constitui resurse suplimentare pentru învățământul românesc sau pentru sănătate. Și în acest domeniu, guvernarea PSD înregistrează o contraperformanță: doar 10% din prejudiciile din dosare au fost executate anul trecut de ANAF.

Guvernul Ponta asistă pasiv la degradarea sistemului de sănătate, iar proiectele din programul de guvernare sunt date uitării. Opt spitale regionale, dotate la standarde europene, trebuiau realizate. Recent, dl Ponta a anunțat că cele opt spitale vor fi de fapt trei, fără nicio perspectivă concretă de realizare. În acest timp, spitatele din România nu pot oferi condiții minime de igienă, pacienții sunt transportați în portbagaje, iar suma medie alocată pentru hrana unui pacient adult este de 7 lei pe zi. Haosul creat de cardurile de sănătate, care fie nu au ajuns la destinatari, fie nu pot fi folosite din cauza problemelor tehnice, ne arată că avem de-a face cu un Guvern urechist și un premier guraliv, gata să trăncănească despre orice, mai puțin să-și facă datoria. Un Guvern care dăunează grav sănătății publice. Din păcate, spre deosebire de fumatul în public, nu putem da o lege prin care să interzicem Guvernul Ponta din spațiul public.

Prevenția în sănătate este doar o lozincă sub guvernarea PSD. Guvernul Ponta se gândește să-i sancționeze pe părinții care refuză vaccinarea copiilor, dar nu își recunoaște vina de a fi permis ca rata vaccinării în România să ajungă la un nivel îngrijorător – de aproape 80%. În logica strâmbă cu care ne-a obișnuit, Guvernul Ponta a sărit etapa obligatorie a campaniilor de informare și trece direct la sancțiuni, la fel cum, acum, vrea să sancționeze comercianții, după ce a creat iluzia populației că TVA este un preț, nu o taxă.

Aceasta nu este, nici pe departe, singura iluzie pe care Prim-ministrul a livrat-o românilor. Promisiunile, propaganda și minciunile sunt principalele instrumente folosite de Victor Ponta pentru a-și acoperi eșecul și incompetența, iar abuzul și încălcarea Constituției practicile sale preferate pentru menținerea la putere, toate asezonate cu sfidarea justiției, corupție și promovarea drepturilor speciale pentru politicieni.

Au fost atâtea minciuni spuse în ultimii 3 ani de către premierul Victor Ponta încât s-ar putea scrie cărți. O să mă refer la câteva din ediția 2015. Premierul Victor Ponta a scris negru pe… twitter că a dublat alocațiilor copiilor, deși acest lucru nu s-a întâmplat. Probabil a confundat alocațiile cu pensiile parlamentarilor, despre care nici până în ziua de azi nu a avut bunul simț să se dezică sau să-și retragă parlamentarii de pe lista acestui proiect.

Premierul a mințit și în privința atitudinii pe care PSD o va avea în privința cererilor venite din partea justiției, a mințit și în privința votului prin corespondență, a mințit și când oamenii au ieșit în stradă pentru a cere autostrăzi, nu salarii. Nu există un polician în România după 1989 care să aibă o capacitate atât de mare în a minți, o practică atât de elaborată în a mistifica adevărul și o pornire atît de naturală în a deforma realitatea. S-au făcut nenumărate topuri și liste cu minciunile pe care le-a aruncat cu nonșalanță în spațiul public, niciodată exhaustive însă, pentru că acest lucru nu este posibil. Victor Ponta nu a ratat nicio metodă de a minți fie că vorbim de minciunile prin omisiune, prin negarea evidenței, prin inventarea unor date sau fapte, prin nerecunoașterea propriilor acțiuni, declarații sau calități oficiale. A dus minciuna și manipularea la un nivel atât de ridicat, încât a patentat chiar și metode proprii cum este cea a dedublării sau a minciunii instituționalizate, prin ordonanțele multiple sub acoperișul unei singure legi. Așa cum hoții au metoda Maradona sau escrocii metoda Accidentul, Prim-ministrul li s-a alăturat, inovativ, minciunile de tip Ponta. Sub Victor Ponta minciuna a devenit substantiv propriu și îi poartă numele. Furtul la drumul mare prin însușirea, in integrum, uneori, cu tot cu expunerea de motive, a inițiativelor PNL, care vizau reducerea fiscalității sau alte domenii de reglementare, după ce, într-o primă fază, primeau aviz negativ din partea Guvernului, întregește tabloul unei guvernări amorale și lipsite viziune proprie.

Guvernarea PSD s-a făcut remarcată și prin apetența pentru încălcarea Constituției, singuri sau prin intermediul uneltelor politice, din păcate, unele cu istoric liberal. Fie că vorbim despre suspendarea Constituției în privința aleșilor locali, în preajma alegerilor prezidențiale, fie că ne referim la încălcarea drepturilor electorale ale cetățenilor români, ori de organizarea alegerilor parțiale sau, nu în ultimul rând, de salvarea senatorului Șova, PSD și Guvernul au făcut din legea fundamentală un document alternativ la statutul partidului și la statutul nescris al intereselor electorale.

Abuzul repetat de putere și de Constituție nu îi dă dreptul lui Victor Ponta să vorbească despre vreun demers legitim din partea sa sau al PSD pentru revizuirea Constituției. Am spus că PSD nu este un partener al PNL în ceea ce privește revizuirea Constituția și, repet acest lucru. Un lider politic care nu doar că încălcă, repetat și cu bună știință, Constituția, dar care refuză și ulterior comiterii faptelor să acționeze conform dispozițiilor Curții Constituționale, nu are calitatea morală de a face parte dintr-un astfel de proces și nu este în măsură să dea lecții de constituționalitate nici măcar unui student în anul I la Drept. Ne-am obișnuit, însă, ca tupeul PSD și al liderului său să bată orice record de lipsă de bun simț. România are nevoie de o nouă Constituție, fundamental diferită, dar o Constituție elaborată de Victor Ponta și PSD nu va fi altceva decât o copie a modului său de a face politică.

Premierul României și-a trecut pe lista realizărilor săptămana trecută, mai în glumă, mai în serios, încarcerarea unui politician, încă o dovadă că mintea lui Victor Ponta nu procesează, în realitate, normele democrației și ale statului de drept. Acesta este și motivul pentru care cetățenii cred uneori ca în Parlament funcționează o adevărată coaliție pentru protejarea corupției – de altfel, cea mai solidă construcție a PSD. Această coaliție încearcă sistematic să promoveze legi incompatibile cu normalitatea unui stat de drept: legea amnistiei și grațierii, modificării ale Codului Penal, modificări în regulamentele Camerei și al Senatului.

Un bilanț real al guvernării PSD nu ar fi complet fără o scurtă evaluare și a partidului de guvernare. Victor Ponta a reușit nu doar să decredibilizeze actul de guvernare, ci și propiul partid. PSD este un partid fără lideri, o parte dintre aceștia a fost îndepărtată de către Ponta, pentru că nu se închina la icoana premierului, o altă parte a luat drumul justiției și nu m-ar mira ca, după o vreme, Victor Ponta să se laude și cu aceste realizări ale justiției. Sub guvernarea lui Victor Ponta, PSD a pierdut locul 1 în topul opțiunilor de vot, a devenit un partid lipsit de ideologie și substanță, fără alternative la Victor Ponta și care se pregătește să intre în următoarele alegeri, avându-l ca lider pe fostul candidat la președinție, împotriva căruia românii au ieșit în stradă, nu doar în țară, cât și în marile capitale europene – încă se mai vorbește despre acest lucru. M-am întors alaltaieri din Berlin unde oficialii germani au fost extrem de interesați dacă s-a progresat în ceea ce privește dreptul diasporei de a vota.

Românii au protestat în stradă pentru că, prin tot ceea ce făcut în ultimii trei ani, premierul Victor Ponta s-a dovedit a fi o nefericită combinație între Foști președinti ai partidului domniei sale, de dinainte sau de după Revoluție. De la Ceaușescu a moștenit narcisismul și sensibilitatea pentru spectacolele omagiale, negarea evidenței, adunatul fără rost al banilor publici și dorința de a controla economia. De la Alții a preluat aroganța, manipularea și dorința de a subjuga politic mass-media.

Acesta este bilanțul real al guvernării PSD, după trei ani, o sumă de eșecuri, politici ceaușiste și năravuri comuniste.

În cifre seci, 3 ani, 62 de miniștri, un singur premier, 0 kilometri de autostradă realizați. Trist, dar adevărat.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns