Peste două săptămâni va avea loc la Blaj, Sărbătoarea Mierii

Peste două săptămâni va avea loc la Blaj, Sărbătoarea Mierii

Cel mai mare târg apicol din România, ce are loc anual la Blaj, se va desfașura anul acesta în perioada 19-20 martie în Piaţa 1848. Organizatorii celei de-a XI-a ediții a Sărbătorii Mierii sunt cei tradiţionali respectiv : Apidava, Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba, Asociația Apis Târnave Blaj.

« Apicultura este un domeniu de activitate foarte dinamic iar în zona Blaj manifestări precum Sărbătoarea Mierii au reprezentat un impuls suplimentar pentru dezvoltarea acestei ramuri.Acesta este şi motivul pentru care, împreuna cu Consiliul Judeţean Alba, administraţia publică locală susţine an de an acest eveniment care s-a transformat într-o adevarată carte de vizită pentru această zonă », declară primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Organizatorii « Sărbătorii Mierii » se află în faţa unei premiere, la cererea participanţilor şi vizitatorilor au programat desfaşurarea acestui eveniment în week-end şi nu în timpul săptămânii cum era pana acum. Ei mizează pe participarea unui număr mult mai mare de vizitatori dar şi pe disponibilitatea mai mare a expozanţilor şi apicultorilor.

« Prin această manifestare încercam de la un an la an să atragem alături de noi persoane dedicate din această ramură dulce, care să promoveze produsele stupului – produse româneşti de calitate -, firme internaţionale care doresc  să încheie afaceri cu producători români, dar şi persoane alături de care ne-am implicat în cursul anului 2015 în campanii de protejare a albinelor şi implicit a mediului înconjurător » declară Victor Mateș – managerul Apidava  și inițiatorul acestei manifestări.

Manifestarea se va desfășura pe 3 secțiuni : târgul cu vânzare pentru produse apicole, miere și produse apiterapeutice,echipamente şi utilaje agricole, produse tradiționale românești sau certificate ecologic; secțiunea de comunicări științifice și business; program artistic .

La ediţia din acest an au fost invitaţi oameni de afaceri japonezi care derulează afaceri cu procesatorii de miere români de mai bine de 10 ani. Aceştia au fost atat de impresionaţi de calitatea produselor apicole românesti încât au iniţiat o adevarată campanie de promovare în Japonia a mierii de salcâm folosind imagini din zona Transilvaniei.

Pe lângă oamenii de afaceri din Ţara Soarelui Răsare la târg vor mai participa reprezentanţi de firme din alte 14 ţări precum: Polonia, Ungaria, Austria, Spania, Israel, Slovenia, Croaţia, Italia, Franţa, Germania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi Slovacia.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns