Peste 20 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Peste 20 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din Alba efectuează la această ora 20 de pecheziții într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de evaziune fiscală. Se pare că numărul persoanelor implicate este de 10. Acțiunea a început la ora șase astăzi dimineață.

În această dimineaţă, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa Năsăud, efectuează 20 de percheziţii domiciliare şi pun în executare mai multe mandate de aducere emise pe numele a 10 persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat a fi cauzat prin activitatea infracţională este de 2,5 milioane lei, echivalent a 555.000 Euro.

În această dimineaţă, începând cu ora 06.00, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din judeţele Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa Năsăud şi ai Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează 20 de percheziţii domiciliare la locuinţele şi sediile societăţilor administrate de 10 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Cele 10 persoane sunt bănuite că în anul 2013, în baza unor documente contabile false au înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, ulterior însuşindu-şi sumele de bani.

Documentele false erau emise în numele unor societăţi comerciale de tip fantomă, iar pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, plăţile erau efectuate prin sistemul bancar.

În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, începând cu ora 6,00 se efectuează 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Alba (16 percheziţie), Cluj (1 percheziţie), Mureş (1 percheziţie), Hunedoara (1 percheziţie) si Bistriţa Năsăud (1 percheziţie).

Pe baza mandatelor de aducere emise, cele 10 persoane, bănuite de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns