Persoană dată în urmărire naţională, depistată la Alba Iulia în urma unui...

Persoană dată în urmărire naţională, depistată la Alba Iulia în urma unui accident rutier

Miercuri, 29 octombrie 2014, poliţiştii din Alba Iulia au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada Anghel Saligny din Alba Iulia.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că M.A.A., de 28 de ani, din comuna Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, a provocat o tamponare.

Pentru că M.A.A. mirosea a alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 grame/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi era urmărit la nivel naţional, fiind posesorul unui mandat de executarea a pedepsei închisorii de 2 ani şi 8 luni, condamnat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Urmăritul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns