Perle, zicători şi întâmplări în cadrul Consiliului Local Alba Iulia

Perle, zicători şi întâmplări în cadrul Consiliului Local Alba Iulia

Nu am mai fost demult pe la şedinţele de consiliul local Alba Iulia. Pe lângă faptul că acestea nu mai sunt chiar aşa de atractive ca înainte, deoarece noul PNL are majoritatea în CL 14 consilieri, PSD 5 iar PPDD 2.
La un scurt calcul orice proiect al noului PNL trece, dacă sunt prezenţi toţi cei 14 consilieri liberali.

Două întâmplări din cadrul şedinţei de astăzi au produs zâmbete pe feţele jurnaliştilor dar probabil nu pe cele ale consilierilor. Aleşii liberali au venit cu gânduri mari la Consiliul Local. Printre cele mai arzătoare dorinţe au fost schimbarea viceprimarului, Dorin Şerdean şi alegerea altuia dar şi modificarea regulamentului la Bazinul Olimpic.

Primul proiect discutat a fost schimbarea regulamentului la Bazinul Olimpic. Discuţi pro şi contra între aleşi, primar, părinţi şi instructori de înot. După toată tevatura se trece la vot. 13 voturi pentru(PNL) şi cinci împotrivă (PSD), aleşii PDD au lipsit.

Toată lumea crede că a trecut proiectul şi se trece mai departe. După câteva minute secretarul, Marcel Jeler spune că nu a trecut proiectul deoarece trebuiau 14 voturi pentru, consilierul liberal Costinaş a lipsit la vot, venind la şedinţă după ce s-a votat acest proiect. Şi uite aşa schimbarea regulamentului se amână pentru şedinţa din luna următoare nu înainte ca edilul Mircea Hava să îi spună pe un ton glumeţ lui Costinaş dar şi celorlalţi consilieri că trebuie să vină la timp la şedinţe.

Al doilea punct încă o surpriză. Schimbarea viceprimarului PPDD, Dorin Şerdean care a lipsit fiind plecat în Dubai.
Aleşii PSD spun dacă se poate schimba viceprimarul în lipsă, secretarul spune că da şi se trece la vot. Proiectul trece fără probleme dar continuarea firească, alegerea unui alt viceprimar, a liberalului Gabi Pleşa, este blocată. Asta deoarece hotârârea de schimbare trebuie adusă la cunoştinţă lui Şerdean. Şi cum Dorin Şerdean este în Dubai, alegerea unui nou viceprimar se amână tot pentru luna martie!

La capitolul perle campion a fost consilierul PSD, Vasile Crişan. La un proiect cu fonduri acesta era nelămurit de locurile de muncă create şi spune sec ” Din cei 19 persoane…”. Tot la acest proiect primarul Mircea Hava îi spune că probabil este mai bine „să fi şofer, e mai bine decât să fi consilier”, făcând probabil referire la una din profesiunile lui Vasile Crişan, instructor auto.

La alt proiect ce viza bariera din Cetatea, tot consilierul Vasile Crişan probabil de această dată în calitate de vornic era nelămurit de ce se întâmplă când vor fi nunţi multe iar multe maşini vor să intre în Cetate spune: „7, 8,9 nunţi, fiecare cu 10 maşini sunt peste 100!”…

Tot în ce priveşte bariera, aflată acum în probe, consilierul liberal, Rareş Buglea a spus că: „vor trebui să treacă câteva luni ca să ne dăm seama dacă este utilă”, la care primarul Hava spune „poate ţie îţi trebuie atâta, mie mai puţin”

Un alt moment amuzant a fost în momentul în care s-a votat participarea unei delegaţii din Alba Iulia din care să facă parte şi primarul Mircea Hava, într-un oraş din Italia pentru a vizita două fabrici. Unul dintre consilieri îi sugerează edilului să îl ia pe post de traducător pe consilierul liberal, Simone Albani(italian la origine). La această sugestie Mircea Hava spune zâmbind „Nu-l iau că traduce rău româneşte”!

La finalul şedinţei, la capitolul diverse s-a aflat o scrisoare a poetului, Ioan Mărginean prin care acesta dorea ca primăria să participe la construirea unui nou bust pe Aleea Scriitorilor. Toţi aleşii locali au spus că nu este o problemă dar „nu descifrăm scrisul ca să vedem cui să-i facem bust”!

Comentarii

Comentarii

1 Comentariu

Lasa un raspuns