Minoră de 13 ani, dispărută în apele râului Mureș, la Uioara de...

Minoră de 13 ani, dispărută în apele râului Mureș, la Uioara de Sus: Echipele de intervenție o caută cu barcă pneumatică

O minoră în vârstă de 13 ani este căutată de echipe de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și polițiști, în zona Uioara de Sus, după ce, sâmbătă seara, un pescar a anunțat că aceasta ar fi dispărut în apele râului Mureș. Din primele informații, fetița se afla la scăldat împreună cu sora ei.

Au fost organizate echipe de intervenţie care au demarat căutările. ISU Alba a transmis că Detaşamentul de pompieri Aiud acţionează în zonă cu ajutorul unei bărci pneumatice.

Potrivit martorilor, se pare că fetița de 13 ani se afla la scăldat, pe râul Mureș, în zona localității Uioara de Sus, împreună cu o soră și cu doi verișori. Sora ei este cea care a alertat un pescar cu privire la faptul că fetița a intrat în apă și nu a mai ieșit. La rândul său acesta a alertat echipele de intervenție.

UPDATE: Căutările au continuat sâmbătă seara, până la lăsarea întunericului. Duminică dimineața, începând cu ora 06.00, echipele de intervenție au reluat căutarea minorei, pe cursul râului Mureș.

Minora de 13 ani care a dispărut sâmbătă, 1 august, în apele râului Mureș, se numește M.P.S. și este din satul Cornești, comuna Gârbău, județul Cluj. Aceasta venise la rude, în Ocna Mureș.

UPDATE 2: Duminică, 2 august, în jurul orei 11.00, echipele de intervenție au găsit corpul neînsuflețit al minorei de 13 ani dispărută în apele râului Mureș, la aproximativ 50 de metri în aval.

Potrivit ISU Alba, echipa de căutare – salvare din cadrul Detașamentului de pompieri Aiud a fost solicitată să intervină vineri, la ora 16.56, pe raza localității Uioara de Sus, pentru căutarea unei minore în vârstă de 13 ani dispărută în apele Râului Mureș.

Pompierii militari au intervenit cu un autocamion de intervenție, o ambulanță SMURD și o barcă pneumatică, dar fetița nu a fost găsită.

În dimineața zilei de 2 august, ora 08.30, s-au reluat căutările pe Râul Mureș. În jurul orei 11.00, trupul minorei de 13 ani a fost găsit și scos la mal.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns