Minoră bătută crunt de o mamă alcoolică

Minoră bătută crunt de o mamă alcoolică

bestii__nu_parinti__mama_beata_sia_snopit_bebelusul_in_bataieO minoră de 13 ani a fost salvată de jandarmi de furia mamei sale. Fata a fost încredinţată Centrului de Primire în Regim de Urgenţă “Pinochio” Alba Iulia.
Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă pe strada Şardului din cartierul albaiulian Bărăbanţ deoarece joi, 28 noiembrie, la ora 16.40, printr-un apel la 112, se semnalase faptul că un copil ar fi fost bătut de mama sa. La faţa locului jandarmii au identificat o fetiţă în vârstă de 13 ani care le-a relatat că a fost lovită de mama sa cu palma peste faţă şi cu o coadă de mătură peste picioare. Mai mult, deşi afară se înregistrau 2o C a fost scoasă afară din casă şi nu i s-a mai permis accesul înăuntru. Jandarmii au luat legătura cu mama minorei, dar femeia nu a putut da o explicaţie inteligibilă pentru comportamentul avut faţă de fiica sa, deoarece se afla în avansată stare de ebrietate. În scurt timp şi-a făcut apariţia şi bunica fetei care, în loc să manifeste compasiune pentru nepoată, a avut o atitudine agresivă faţă de aceasta, ameninţând-o la rândul său cu acte de violenţă. În aceste condiţii, neputând fi lăsată în continuare în grija familiei, minora a fost condusă de jandarmi la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă “Pinochio” Alba Iulia şi încredinţată personalului specializat.
Pe numele mamei jandarmii au efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia să continue cercetările. Totodată, cazul se va afla şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba în vederea luării măsurii de acordare în regim de urgenţă a asistenţei şi protecţiei instituţionale a minorei.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns