Mihnea Costachi face legea la Campionatul Internaţional Open de seniori al Bulgariei

Mihnea Costachi face legea la Campionatul Internaţional Open de seniori al Bulgariei

Mihnea Costachi învinge în premieră un mare maestru internaţional şi se menţine neînvins la Plovdiv!

După un start excelent, în care a obţinut două victorii şi o remiză împotriva favoritului principal al turneului, marele maestru internaţional bulgar Vasil Spasov (ELO 2559), Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) şi-a păstrat invincibilitatea şi în următoarele trei runde la Campionatul Internaţional Open de seniori al Bulgariei care se desfăşoară în perioada 2-8 februarie la Plovdiv.

În runda a 4-a, juniorul albaiulian, care încă nu a împlinit 15 ani, a remizat cu bulgarul Lachezar Yordanov, un rezultat mai puţin mulţumitor, care însă a fost imediat “corectat” de o victorie împotriva grecului Odyseas Kesidis.

Partidă din runda a 6-a va fi cu siguranţă una de care Mihnea Costachi îşi va aminti cu mare plăcere de acum înainte , deoarece i-a adus tânărului maestru FIDE albaiulian prima victorie într-un turneu de şah clasic împotriva unui deţinător al titlului de mare maestru internaţional ! Învinsul lui Mihnea, marele maestru internaţional sârb Bosko Abramovici (ELO 2464) este cotat ca favoritul numărul 13 al openului bulgar şi pornea cu prima şansă în acest meci, chiar dacă cu două săptămâni cei doi au încheiat remizat partida lor din ultimă rundă a openului de la Paracin (Serbia). Încă o dată, Mihnea Costachi şi-a depăşit statutul de outsider şi a obţinut o victorie preţioasă cu piesele negre, rezultat care îl plasează cu trei runde înainte de final în plutonul de 20 de jucători clasaţi pe locurile 2-21 cu 5 puncte, la un punct în urma liderului Milan Zajic (Serbia).

În runda a 7-a Mihnea Costachi, care este favoritul 36 al turneului, va avea în faţă un nou adversar de calibru, marele maestru internaţional sârb Dusan Popovic (ELO 2507), cotat ca favoritul 9 al turneului, din cei 286 de participanţi.

Participarea juniorului albaiulian la openul de la Plovdiv este posibilă datorită sprijinului acordat de firma IPEC SA din Alba Iulia.

Comentarii

Comentarii

1 Comentariu

Lasa un raspuns