Mănăstirea din Strungari

Mănăstirea din Strungari

foto: infopensiuni.ro
foto: infopensiuni.ro
foto: infopensiuni.ro

La un capãt de drum, aproape de izvoarele Vãii Pianului, se ridicã un mic aşezãmînt monahal, unde aproape 30 de cãlugãriţe se roagã pentru iertarea pãcatelor omenirii. Aici, la marginea satului Strungari, sub supravegherea ieromonahului Inochentie Stoica s-a ridicat în mai puţîn de doi ani şi jumãtate o mânăstire, a cãrei valoare este inestimabilã.

Chilie de 100 de ani

Primul aşezământ cãlugãresc a fost construit aici, la poalele Munţilor Şureanu, pe dealurile Pianului, în urmã cu un secol, când, în jurul anului 1900, monahul Simeon s-a retras aici, întru rugãciune. Aici, într-o chilie de cîţiva metri pătraţi, aşezatã la liziera pãdurii, a stat în sihãstrie monahul Simeon, vieţuind în singurãtate şi rugãciune până în anul 1943, când a murit.

Trupul neînsufleţit a fost îngropat la douãzeci de metri de chilie, iar rugãciunea acestuia a fost dusã mai departe de cãtre un alt sihastru, monahul Varsanufie Stirban, care a venit la Strungari dintr-un sat de undeva din nordul Moldovei.

Timp de 26 de ani, cãlugãrul a locuit în bătrâna chilie până când a fost numit preot al mânăstirii Rîmeţ, unde de altfel a |i decedat, dupã o perioadã.

Nãscut în anul 1920, în cãtunul Plai, Ioan David avea sã fie cel de-al treilea schimnic care a dus mai departe rugãciunile de la chilia din Strungari.

Astfel, el a a stat în post aspru şi rugãciune neîncetatã în micuţa chilie până la 7 ianuarie 1995, când sufletul sãu a trecut la Domnul, iar trupul a fost înmormântat lângă mormântul predecesorului sãu, cãlugãrul Simeon.

În ultimii ani de viaţã ai lui Ioan David, la câteva sute de metri de micuţa chilie s-a înfiinţat, într-o casã, o mânăstire, pãsoritã de ieromonahul Inochentie Stoica, de origine din Strungari. Şi pentru cã aşezãmîntul monahal sã fie dupã toate canoanele Bisericii Ortodoxe, chiar la poalele dealului pe care se aflã vechea chilie, s-au pus bazele unei mânăstiri, care avea sã devinã un loc de pelerinaj.

De la mlaştinã, la mânăstire

„De când ştiu eu, aici a fost o mlaştinã, tot timpul pământul era nãmolos, şi nu putea fi folosit la nimic”, povesteşte ieromonahul Inochentie Stoica.

Munca depusã de pãrintele ieromonah şi de mãicuţele de aici a fost enormã, dar încet, încet, visul acestuia a devenit realitate.

Mai întâi au fost ridicate biserica şi corpul administrativ, toţi banii şi materialele de construcţii provenind din donaţîi.

„Nimeni nu credea cã aici se va putea construi ceva, dar de la început am ştiut cã ne vom vedea visul cu ochii, fiindcã întotdeauna pentru Dumnezeu mai putem face câte ceva, şi orice am face, nu este de ajuns”.

Cu aceste gânduri, în primãvara anului 1997, a început construcţia mânăstirii, în apropierea chiliei celor trei schimnici.

Încã de acum câteva zeci de ani, schitul era loc de pelerinaj pentru un numãr mai restrâns de creştini, mai ales de localnici şi cei din satele din împrejurimi.

Acum, la numai doi ani şi jumãtate, mii de creştini vin la mânăstire şi se roagã, dupã ce aprind o lumânare la mormântul celor doi sihastri din apropiere.

Sfântă aşezare a fost sfinţitã purtând hramul Sfântului Ioan Botezãtorul iar acum aici se aflã treizeci de cãlugãriţe care trãiesc „… cu rânduiala de slujbã dupã Sfântul Munte Athos, Grãdina Maicii Domnului, dupã tipicul bisericesc al Sfântului Sava”, dupã cum spune pãrintele ieromonah Inochentie.

O mănăstire construitã din suflet

Când s-a pus piatra de temelie, pãrintele Inochentie şi cãlugãriţele nu dispuneau de fonduri de bani, dar în schimb aveau credinţã şi hotărâre, lucruri care au fãcut posibile construcţia lăcaşului.

„Tot ce este aici a fost fãcut din donaţii, de la oameni cu suflet, care au vrut sã ajute la ridicarea Casei Domnului”, confirmã Marin Petruse, primarul comunei Pianu.

„Mulţi dintre patronii sau directorii la care a apelat pãrintele l-au ajutat cu tot felul de materiale de construcţii, cu instalaţii, si cu cele trebuincioase. Au fost chiar si credincio|i care au auzit de mânăstire si au venit ei aici cu materiale de construcţîi sau cu diverse obiecte, fãrã cearã ceva în schimb.

Le-au adus din suflet, cu dragoste făţã de credinţã şi de Dumnezeu”, povesteşte primarul Petruse.

Oamenii din sat sunt mândri de mânăstirea care se ridicã în Strungari, iar la slujbele de duminicã, micuţa bisericã este neîncãpãtoare, mai ales cã aici vin şi creştini din alte localitãţi.

Sãtenii povestesc cum, într-o zi, la Strungari au venit doi oameni din Suceava, cu un candelabru imens, fãcut din coarne ce cerb, l-au instalat în bisericã, au rostit o rugãciune şi au plecat pe drumul lor.

Dupã cum spun sãtenii, astfel de gesturi au fost nenumãrate, iar mânăstirea s-a ridicat, spre lauda celor care au depus eforturi aici.

Emanuel Jilinschi

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns