Leul a avut cel mai bun parcurs din regiune

Leul a avut cel mai bun parcurs din regiune

foto: capital.ro
foto: capital.ro
foto: capital.ro

În iulie Leul a crescut pe pieţele financiare în raport cu Euro, aşa încât, în pofida volatilităţii ridicate de pe parcursul acestui an, moneda naţională a înregistrat la sfârşitul lunii trecute o apreciere faţă de valoarea de la începutul anului, dintre monedele din regiune doar Kuna croată având o performanţă la fel de bună pe 2013. „Leul a beneficiat recent de influenţe importante, atât locale, cât şi globale. Pe de o parte, a revenit interesul investitorilor străini pentru titlurile de stat româneşti; de asemenea, guvernul a anunţat încheierea negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană pentru un nou acord de finanţare de tip preventiv, iar FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României în 2013 şi 2014. În acelaşi timp însă, Leul a avut în piaţă şi mişcări în linie cu regiunea, ca efectele ale unor informaţii de importanţă globală ce au vizat SUA, Zona Euro etc„, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

În iulie, Leul a crescut cu aproximativ 0,8% în faţa Euro, Coroana cehă cu aproximativ 0,3%, Coroana suedeză cu aproape 0,7%, iar Zlotul cu cca 1,7%. Lira sterlină a scăzut, luna trecută, cu cca 2,2% în raport cu Euro, iar Forintul şi Kuna croată s-au depreciat, la rândul lor, cu aproximativ 1,5% şi, respectiv, 0,8%.

La finele primelor şapte luni ale anului, Leul a înregistrat o creștere de aproximativ 0,7% comparativ cu Euro, față de valoarea de la începutul lui 2013, iar Kuna croata s-a apreciat în același interval cu cca 0,6%. Cele mai mari scăderi pe anul în curs în faţa Euro au fost marcate la nivelul UE de Lira sterlină (7,7%), urmată de Zlot cu 4,3% şi Coroana cehă cu 3,3%. „Lira sterlină a fost recent afectată inclusiv de speculaţii privind măsurile pe care Banca Angliei le-ar fi putut anunţa în urma şedinţei de politică monetară din această lună. Referitor la Zlot, o bună parte din fluctuaţiile monedei poloneze din ultima perioadă au fost efecte ale declaraţiilor preşedintelui Fed privind ritmul cumpărărilor de active; Polonia a anunţat însă şi unele rezultate pozitive, de exemplu creşterea vânzărilor retail în luna iunie, fapt care a influenţat, la rândul său, aprecierea Zlotului. În ceea ce priveşte moneda cehă, trebuie cumulaţi mai mulţi factori: Cehia s-a confruntat cu o criză politică declanșată de un scandal de corupţie, care a condus la demisia guvernului; ţara trece printr-o criză economică prelungită, dobânda de referinţă este practic zero, iar devalorizarea monedei în condiţiile actuale este privită cu interes, întrucât ar ajuta exporturile„, a precizat Silviu Pojar. Forintul a scăzut, de asemenea, faţă de Euro pe anul în curs cu cca 2,7%, la fel şi Coroana suedeză, cu aproximativ 0,9%.

Monedele din UE s-au apreciat luna trecută comparativ cu Dolarul american (afectat de declaraţiile preşedintelui Fed privind condiţiile unei eventuale reduceri a stimulentelor monetare), cu excepţia Lirei sterline, care a înregistrat o variație nesemnificativă la finele lunii comparativ cu începutul ei; cele mai consistente creşteri faţă de moneda americană le-au înregistrat în iulie Zlotul (3,9%), Leul (3,1%) şi Coroana suedeză (2,7%). Euro a crescut luna trecută cu cca 2,1% în faţa monedei americane. La nivelul UE, pe primele șapte luni ale anului în curs, Leul şi Kuna croată au avut cele mai bune evoluţii comparativ cu USD, marcând aprecieri aproape egale (1,4- 1,5%) în faţa monedei americane, la sfârșitul lunii iulie față de începutul anului.

În ultimele două luni am asistat la manifestări în forţă ale influenţelor majore pe care chiar şi (doar) declaraţiile privind măsurile de politica monetară din SUA le pot avea asupra monedelor din Europa, cu atât mai mult eventualele măsuri în sine… Ne aşteptăm la o volatilitate accentuată în următoarele luni, cu posibile mişcări ample pe pieţele financiare, puternic corelate în continuare cu rezultatele economice şi alte evoluţii din SUA, alături, desigur, de cele din Zona Euro„, a arătat Silviu Pojar.

În 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a făcut primul pas în România, deschizând sucursala locală a firmei de brokeraj Noble Securities.

Getin Noble Bank Group of Companies deține bănci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocată. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier, care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns