Interviu Gheorghe Feneşer Ziarul Apulum

Interviu Gheorghe Feneşer Ziarul Apulum

Două luni zbuciumate la cârma Instituţiei Prefectului

 Gheorghe-Feneser-300x240

La două luni după numirea lui Gheorghe Feneşer în funcţia de prefect al judeţului Alba, am dorit să vedem cum a decurs activitatea în această perioadă şi cum au fost gestionate probleme întâmpinate. Detalii legat de activitatea instituţiilor subordonate Prefecturii, despre problemele bolnavilor de diabet, dar şi despre nemulţumirile angajaţilor din Poşta Română, am aflat într-un interviu realizat cu Gheorghe Feneşer, prefectul Judeţului Alba.

 

Cum aţi descrie această perioadă, de când aţi fost numit în funcţia de prefect?

 

Este o întrebare foarte grea şi nu cred că am să pot răspunde pe scurt, dar voi încerca să fac un film al evenimentelor. Începând cu 12 ianuarie, am fost numit prefect al judeţului Alba. La început, ca orice angajat la orice loc de muncă, ai impresia că poţi să dărâmi munţii. Cu timpul, îţi dai seama că esti prea mic pentru o luptă atât de mare. M-aţi întrebat cum este…e foarte greu. Greu pentru că, aşa cum am mai spus-o, veenind dintr-un mediu privat, ai impresia că în aceste unităţi totul merge cu frâna de mână trasă. Este ca şi cum vrei să participi la un raliu, motorul este performant, maşina performantă, dar ţi se blochează frâna de mână şi trebuie să intri în competiţie. Intri, că nu ai încotro şi turezi motorul. Turând motorul, am ajuns şi cu tensiune şi cu medicamente. Asta e viaţa, trebuie să o acceptăm aşa cum e. Vă spuneam că e greu pentru că mentalitatea oamenilor este un pic diferită faţă de cum am crezut eu. Este un pic învechită, aş putea să spun. Aici se potriveşte proverbul: „Ce poţi face astăzi, lasă pe mâine”. Nu mi se pare normal şi nu mi se pare logic, dacă poţi să rezolvi o problemă astăzi, să o pasezi altcuiva, de la alt compartiment, să treacă o săptămână sau două, după care să vadă cineva dacă au trecut acele zile ăn care trebuie să răspunzi la petiţie. Eu am alt stil de muncă. Iniţial am început cu audienţele, care au loc o dată pe săptămână şi mi-am dat seama că nu reuşesc într-o zi pentru că audienţele încep marţi, de la ora 13:00 şi ţin până la ora 15:00. Am avut surpriza să am la audienţe, prima oară patru persoane, după care opt, după care am ajuns la 30 – 40 de persoane. Era imposibil într-un timp atât de scurt să îi primesc pe toţi. Şi atunci am făcut altfel. De multe ori nu merge Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed şi mi se pare că aşa trebuie să procedă. I-am împărţit pe zone şi am început să merg eu la ei ca să nu mai vină oamenii la Alba. Am început să merg în Apuseni, la Cugir, la Ocna Mureş, ca să am vreme să îi ascult şi să îi înţeleg mai bine. Eu cred că am performat în acest domeniu, al audienţelor. Evident că nu am cum să îi mulţumesc pe toţi. Vă dau un exemplu, a venit cineva pentru primul secretar al judeţului. Era o persoană mai în vârstă care îl aseamănă pe prefect cu primul secretar al judeţului. Ar fi fost bine să fii fost aşa pentru că primul secretar avea cu totul alte puteri şi putea să rezolve mai multe probleme. Din nefericire, segmentul pe care eu mă pot mişca este destul de micuţ şi atunci, vă spun sincer, metoda cea mai simplă este să pui mâna pe telefon să rogi pe cineva care este responsabil pentru o anumită problemă să te înţeleagă şi să rezolve problema ca şi când ar face-o pentru el. Oamenii m-au înţeles, de la foarte multe din instituţiile deconcentrate. Foarte multe probleme de rezolvat au fost la Casa de Pensii, la Casa de Sănătate. Am avut probleme mari de tot cu bolnavii, pe marginea subiectului legat de diabet, au fost foarte multe sesizări privind înmatriculările auto, eliberarea permiselor, a numerelor, probleme la paşapoarte. Nu există un compartiment unde să pot spune că totul merge perfect, dar încercăm, încet-încet, să le aducem pe linia de plutire. Soluţia este înţelegere şi răbdare!

 

În ceea ce priveşte instituţiile deconcentrate, puteţi spune că aveţi probleme de comunicare cu vreo instituţie anume?

 

Nu aş putea spune că sunt probleme, dar sincer mi-ar fi plăcut ca în momentul în care doresc să implementez politica Guvernului în teritoriu, pentru că ăsta este rolul meu, să vorbesc aceeaşi limbă cu directorii unor instituţii instituţii, lucru care de multe ori nu se întâmplă. Şi atunci, de multe ori în discuţiile noastre avem nevoie de un „traducător” şi astfel, durează mai mult comunicarea, dar în final am rezolvat-o şi pe asta. Sincer vă spun, că în momentul de faţă nu am probleme cu niciuna din instituţii, nici la nivel de comunicare, nici la nivel de colaborare.

 

Spuneaţi înainte de bolnavii de diabet. Ştim că aţi făcut o sesizare la Ministerul Sănătăţii. Care a fost răspunsul?

 

Întâmplător, o persoană care mi-a sesizat aceste probleme, îmi este prieten foarte bun şi nu am de ce să nu îl cred. Este vorba despre acele trei luni de zile în care omul trebuie să aştepte ca să i se elibereze o reţetă. Aici vreau să fac o paranteză. Venise cineva la mine şi mi-a spus că la comisia pentru handicap, trebuie să te duci periodic să constate domnul doctor dacă într-adevăr esti bine sau nu. Păi eu vreau să vă intreb, dacă nu ai un ochi, o mână sau un picior, poate să vină o comisie care să spună peste şase luni s-ar putea să îţi reapară ochiul, mâna sau piciorul? Sunt nişte aberaţii, nişte anomalii ale sistemului. Am luat legătura cu conducerea Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru, pe această problemă şi pe problema diabetului, care este o problemă foarte gravă. Gândiţi-vă că la nivelul judeţului sunt înregistraţi circa 12.000 de oameni cu această boală. Multiplicaţi cu 42 de judeţe şi o să vedeţi cam ce procent din populaţia ţării suferă de această problemă. Eu rămân surprins să văd că nimeni până acum nu a găsit o soluţie. Noi am găsit câteva soluţii, le-am pus pe hârtie, o parte din ele au şi fost rezolvate şi eu sper ca, în cel mai scurt timp, să dispară această problemă, pentru ca acel om care este năpăstuit şi are această boală nenorocită să poată să stea liniştit acasă, să nu mai bată drumurile judeţului ca să îşi ia o reţetă, să vină astăzi şi să fie reprogramat peste o lună şi jumătate sau două, să se intrebe „Oare eu mai apuc să iau următoarea reţetă?”. Există această perioadă de o lună şi jumătate sau două în care nimeni nu îi dă insulină. Din nefericire, mai există şi alte cazuri similare în sistemul de sănătate. Am fost săptămâna trecută la Ministerul Sănătăţii şi am avut o discuţie cu ministrul care mi-a spus că este o chestiune care ţine de Colegiul Medicilor. De la ei trebuie să plece iniţiativa de modificare a legislaţiei. A fost de acord cu absolut toate propunerile noastre şi sper ca în cel mai scurt timp să vedem şi o legislaţie nouă, o legislaţie schimbată.

 

În ce ar consta aceste schimbări de legislaţie?

 

În primul rând, există un contract-cadru al Casei de Sănătate care spune aşa: orice medic nu poate să consulte mai mult de patru persoane pe oră. Este un lucru normal. Imaginaţi-vă un medic care consultă 10 persoane pe oră. Cât timp i-ar aloca unei persoane? La patru persoane pe ora, asta înseamnă cam un sfert de ora, timp care mi se pare suficient pentru ca medicul să îşi facă o părere în legătură cu un caz. Totuşi, din nefericire, s-a omis un lucru: medicul, probabil, nu consultă în fiecare zi în şase ore, cât lucrează el, 24-28 de pacienţi. Probabil mai are şi alte activităţi. Pe lângă aceste activităţi, medicul mai poate avea o „fereastră” de 45 de minute, în care el ar putea să elibereze reţete. Dar nu poate să elibereze 30-40 de reţete, în acest timp, pentru că se loveşte de acel barem de patru persoane pe oră şi Casa de Sănătate i le dă înapoi. Este o aberaţie, o prostie. Aici încercăm să intervenim şi sper că vom reuşi. La nivel de judeţ am avut discuţii cu factorii implicaţi. Am vorbit cu doamna doctor Barbonţa, la care i-am spus că eu îmi aduc aminte că pe vremuri, în Spitalul Judeţean exista la parter o cameră unde se făceau aceste consulturi pentru diabet. Şi mi-a răspuns că a fost dar s-a desfiinţat. Pe urmă am avut o ddiscuţie cu directoarea spitalului şi am decis ca în cel mai scurt timp, maxim sfârşitul lunii acesteia, va apărea o secţie care se va ocupa numai de diabet. Atunci aceşti oameni vor putea fi altfel trataţi şi în alt termen. Totodată, medicii eliberează scrisori medicale. Eu am propus ca în baza acelei scrisori medicale, pe care o eliberează medicul specialist, în speţă diabetologul, persoana X de la Ocna Mureş, de exemplu, să îi permită legea să meargă la medicul lui, medicul de familie, şi să îi fie prescrisă reţeta acolo, ca să nu mai vină până la Alba. Ar fi mult mai simplu şi o vom rezolva. Aceste scrisori medicale nu vor fi valabile mai mult de un an de zile, pentru că mi se pare pertinentă propunerea medicilor diabetologi, care spun că la un an de zile pacientul trebuie să fie consultat din nou de un specialist. Mi se pare normal. Asta dorim: scrisori medicale pe un an de zile, medicul de familie prescrie reţete în acest timp şi astfel intrăm într-o normalitate. Pentru că aşa, vă spun sincer, nu se mai poate.

 

O altă problemă este legată de numărul medicilor diabetologi din Alba.

 

Aici este o problemă unde eu, din nefericire, nu prea pot să intervin, doar făcând apel către medicii născuţi în Alba să nu plece şi să rămâna să profeseze aici. Avem nişte medici extraordinari, poate unii dintre ei se ridică la un nivel cum nu prea există în străinătate. După părerea mea, unora ar cam trebui să le facem, dacă nu statuia întreagă, măcar busturile lor în faţa spitalelor. Trebuie să ştim să îi ţinem lângă noi. Este un pic cam greu atâta timp cât un medic în România are salariul care îl are, iar dacă merge în Spania sau în Franţa, câştigă cel puţin de 10-20 de ori mai mult.

 

Trecem la o altă problemă, cea legată de angajaţii Poştei Române care au venit la dvs. pentru discuţii. Ce soluţii aţi găsit?

 

N-a fost primul sindicat cu care am avut discuţii. Primul a fost cel de la Cugir, de la fabrica de arme. Cred că problema cu Cugirul am rezolvat-o şi eu zic că am rezolvat-o chiar foarte bine. Au urmat cei de la Poşta Română. M-aţi întrebat cum este în Prefectură. Se duce vorba că este care stă şi te ascultă şi îţi rezolvă problemele. De multe ori, vă spuneam că, acea pârghie de care am avea nevoie este destul de scurtă şi nu putem să facem multe lucruri. Toate cererile sindicaliştilor de la Poştă sunt pertinente. Oamenii au perfectă dreptate. Am avut o discuţie cu ministrul de Resort şi i-am spus şi eu exact ce am văzut după câteva zile la televizor, despre acel salariu nesimţit al celui care conduce Poşta Română. Eu nu cred că e normal ca o „armată” de oameni necăjiţi, sunt mulţi la nivel de ţară, să aibă salarii plecând de la 6 milioane, iar acea persoană care îi conduce să aibă 10 – 11.000 de euro pe lună. Nu mi se pare normel ca cei care sunt în consiliile de administraţie la Poştă, când situaţia este cum este, să ia câte 1000 de euro pentru şedinţă. Este bătaie de joc. Am sesizat aceste aspecte, atât Guvernului, cât şi ministrului de Resort, am discutat cu o parte din conducerea Poştei vizavi de unele probleme punctuale din judeţul nostru. Nu ştiu în ce măsură se vor rezolva problemele şi nu vreau să ma hazardez să vă spun altceva, dar pot să vă spun, şi le-am promis şi angajaţilor, că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a îmbunătăţi un pic lucrurile în Poşta Română.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns