Intervenţia politică a premierului Ponta a salvat Lukoil de sechestru

Intervenţia politică a premierului Ponta a salvat Lukoil de sechestru

Lukoil este acuzată de spălare de bani şi evaziune de 230 milioane euro, motiv pentru care procurorii au pus sechestru

În şedinţa de guvern, premierul Ponta a afirmat că este îngrijorat de soarta salariaţilor companiei ruseşti, criticând modul în care procurorii anchetează unul dintre cele mai mari cazuri de spălare de bani din România.

Nici o zi nu a trecut după intervenţia premierului, iar procurorii au ridicat sechestrul pus pe conturile companiei ruseşti.

Dar – spun analitii – vina aparţine integral companiei Lukoil, cea care se face vinovată de spălare de bani şi evaziune fiscală.

Ponta a sugerat că trebuie păstrate şi plătite salariile, dar responsabilitatea rişilor de la Lukoil era să respecte legea şi a procurorilor să ceară respectarea legii româneşti.

„Ceea ce noi sperăm – nu avem nici un drept să intervenim în anchete şi nici nu ne dorim acest lucru – ne dorim totuşi ca vineri să poată să plătească salariile şi ca activitatea să continue normal, după care, sigur, în urma anchetei penale, să se recupereze prejudiciul şi să fie sancţionaţi oamenii care au încălcat legea”, a spus Victor Ponta în şedinţa de guvern.

În acest caz a intervenit inclusiv ambasada Federaţiei Ruse de la Bucureşti i-au acuzat pe procurori că au dispus oprirea activităţii la rafinăria Lukoil din Ploieşti. Total fals! Procurorii nu au închis activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil Ploieşti, ci au pus sechestru pe anumite active. Firma rusească a închis activitatea pentru a crea o presiune…

La solicitarea sindicaliştilor, premierul Ponta i-a acuzat că acţiunea leaglă a procurorilor periclitează salariile „a peste 3.500 de muncitori” sunt afectate. În realitate, procurorii nu au pus sechestru pe salarii iar activitatea rafinăriei a fost oprită de Lukoil.

Pentru a opri intervenţia procurorilor, Lukoil putea foarte bine să depună într-un cont suma de bani considerată de procurori drept prejudiciu.

Declaraţiile premierului Victor Ponta în cazul Lukoil vor analizate acum de Consiliul Superior al Magistraturii.

La finalul săptămânii trecute, Parchetul General a anunţat că procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti investighează un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală în care este vizată activitatea companiei Lukoil, mai exact platforma de rafinare de la Ploieşti.

„În ziua de 6 octombrie 2014 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.Ploieşti să îşi desfăşoare activitatea curentă în condiţii de normalitate cu terţii şi să plătească drepturile salariale şi contribuţiile la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Ploieşti.

 

*Un lucru este cert: Premierul vrea să se aibă bine şi cu ruşii, dar şi cu angajaţii Lukoil. Ce nu trebuie să uite conducătorii vremelnici ai Statului Român este ţeapa uriaşă dată de nişte aşa-zişi investitori ruşi la Mechel Câmpia Turzii, firma care a preluat şi pus pe butuci vechea firmă Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns