În 10 mai încep lucrările la lotul 4 al autostrăzii Sebeş –...

În 10 mai încep lucrările la lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda

Dan SovaMinistrul Transporturilor, Dan Şova, prezent de 1 mai la Alba Iulia, a anunţat că în data de 10 mai va fi dat ordinul de începere a lucrărilor la autostrada Sebeş – Turda. Este vorba despre lotul 4 al viitoarei autostrăzi, cu o lungime de 16,3 km, acesta fiind primul tronson pe care încep efectiv lucrările.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine a anunțat, la sfârșitul lui 2013, finalizarea licitației în vederea atribuirii contractului „Proiectare și execuție autostrada Sebeș-Turda, Loturile 1, 2, 3, 4″, precizând că prețul unui kilometru de autostradă este de 6 milioane de euro. Au urmat o serie de contestaţii formulate în instanţă, fapt ce dus la întârzierea demarării lucrărilor la autostradă. În ceea ce priveşte lotul 4, o decizie definitivă a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti, la sfârşitul lunii martie, astfel că CNADNR a putut semna contractul cu constructorul declarat câştigător al licitaţiei.

Potrivit Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură Investiţii Străine, Lotul I de autostradă, reprezentând primii 17 kilometri, vor fi construiți de Asocierea Impregilo SpA/Salini SpA.

Lotul al doilea, de la kilometrul 17 la kilometrul 41+250, va fi construit de Asocierea RCM Construzioni/Imob Lux Construct/Consinit/Societatea de Construcții Napoca/Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/T Dancor RomConstruct/Shelter Construct/Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna S.C.P.A./ Schiavo & C.SpA/Eurocerad International.

Al treilea lot, de la kilometrul 41+250 la kilometrul 53+700, va fi construit de Asocierea Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A, iar al patrulea lot, între kilometrul 53+700 și kilometrul 70, de firma PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH.

Pentru lotul 4, PA&Co International SRL a dat în judecată CNADNR şi a cerut anularea licitaţiei. Curtea de Apel Bucureşti a dat decizie definitivă în data de 24 martie şi a respins plângerea ca nefondată. Astfel, construirea acestui lot, de 16, 3 km, a fost câştigată de SC PORR Construct SRL – PORR Bau GmbH, cu oferta de 470.004.894 lei.

Autostrada Sebeș-Turda are o lungime de 70 de kilometri și o valoare estimată, fără TVA, de peste 2,481 miliarde de lei.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns