Hoții la lemne. Jandarmii au amendat mai mulți contravenienți.

Hoții la lemne. Jandarmii au amendat mai mulți contravenienți.

O căruţă încărcată cu lemne sustrase a fost depistată de jandarmi în Pădurea Cărbunari din zona municipiului Blaj. Întreaga cantitate de lemne a fost confiscată, iar căruţaşul a fost sancţionat contravenţional. De la începutul anului, jandarmii din Blaj au intervenit în cinci astfel de situaţii şi au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 4000 lei.

Începând din luna iulie a anului trecut, în urma modificării şi completării Codului Silvic, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase. Drept urmare, după o perioadă de pregătire împreună cu personalul unor instituţii care gestionează fondul cinegetic şi silvic, echipajele din cadrul Jandarmeriei Alba au “ ieşit în teren ” şi au aplicat nu mai puţin de 73 sancţiuni contravenţionale în valoare de 37400 lei şi au recuperat aproape 200 m³ de lemne sustrase. De asemenea în 8 cazuri au fost întocmite acte procedurale, existând suspiciunea existenţei unor infracţiuni silvice. De la începutul acestui an, cinci persoane au fost surprinse în flagrant de jandarmi în timp ce transportau lemne sustrase pentru a le valorifica în interes personal. Fiecare dintre acesta au fost sancţionate cu câte 800 lei, iar lemnele au fost confiscate.

Ultimul caz de acest fel a fost constatat miercuri, 6 ianuarie, când, în urma unei sesizări telefonice, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă în Pădurea Cărbunari din zona municipiului Blaj şi l-a surprins în flagrant pe un localnic, Martin S. în vârstă de 33 de ani, care scosese din rădăcină şi transporta fără aprobare mai mulţi arbori de esenţă carpen şi gorun. Bărbatul a fost oprit, sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, iar lemnul a fost confiscat şi returnat proprietarului.

Indicăm cetăţenilor să ne semnaleze în continuare astfel de fapte şi îi asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de intervenţie pentru combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor silvice. Chiar dacă în unele cazuri vorbim probabil de cantităţi mici de lemne recuperate, frecvenţa acestor acţiuni şi promptitudinea dovedită de echipajele de jandarmerie apreciem că poate contribui la impunerea legislaţiei incidente şi, mai mult, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării acestei legislaţii.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns