Hai la schi! Sezonul continuă cu zăpada din plin!!!

Hai la schi! Sezonul continuă cu zăpada din plin!!!

Sezonul de schi continuă pe cele două domenii schiabile din județul Alba. Atât la Șureanu cât și la Arieșeni, zăpada continuă să le ofere schiorilor motive să își dea drumul cu încredere pe pârtii.

La Șureanu, pârtiile se află în condiții neașteptat de bune, în urma ploilor și perioadelor de încălzire care s-au succedat în ultimul timp. Zăpadă există din belșug, atât pe pârtii, cât și în zonele de off-piste, iar instalațiile funcționează în regim normal. O mare problemă, însă, o reprezintă ultima parte a drumului de acces, între Luncile Prigoanei și pârtii, pentru parcurgerea căruia sunt absolut necesare lanțurile pentru roți.

De fapt, ploile, căldura și traficul rutier intens din ultimele zile au deteriorat puternic starea drumului între Luncile Prigoanei și pârtii. Există șanțuri adânci pe toată lungimea drumului, pe linia roților de mașină, precum și bulgări de gheață și porțiuni înguste, care fac din ce în ce mai dificilă urcarea spre pârtii. De asemenea, evitați coborârea de la pârtii în orele dimineții și urcarea spre pârtii în orele amiezii. Sunt absolut necesare lanțurile pentru roți.

Se schiază în condiții bune pe 6 dintre cele 8 pârtii (adică pe A_1, A_2, A_3, C_1, C_3, C_4), iar calitatea zăpezii este mai mult decât satisfăcătoare, ținând cont de fenomenele meteo contrastante (încălziri bruște, ploi, ninsori violente, viscol) care au afectat-o recent. Stratul de zăpadă bătătorită măsoară circa 25-30 cm, iar cel de zăpadă nebătătorită între 40 și 60 cm. De asemenea, zonele alpine de off-piste de la Șureanu sunt relativ practicabile, însă vă recomand prudență maximă, dat fiind că zăpada este în permanență viscolită. Din cele trei instalații de transport pe cablu, funcționează teleschiul „Curmătura” și telescaunul.

Conform prognozelor meteo, urmează o răcire a vremii (cu temperaturi între -10 și 0 grade Celsius), ceea ce va asigura o bună păstrare a zăpezii pe pârtii. De asemenea, semne bune pentru sezonul de la Șureanu sunt așteptate săptămâna viitoare, când va ninge din nou. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.

 

La Arieșeni, vremea a început să se răcească, păstrând zăpada în condiții mult mai bune decât până acum. Se poate schia atât pe Vârtop 1, cât și pe Vârtop 2, iar serviciile turistice sunt active în stațiune. Urmează o răcire și mai accentuată a vremii, ceea ce nu poate fi decât veste bună pentru sezonul de iarnă din Arieșeni.

stratul de zăpadă măsoară aproximativ 20-30 cm pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2. Deși zăpada a fost afectată de încălzirea vremii, totuși răcirea vremii va păstra zăpada în condiții acceptabile. Instalațiile de transport pe cablu vor funcționa în regim normal.

Conform prognozelor meteo, la Arieșeni vremea se va răci în weekend, iar temperatura va oscila între -8 și 3 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.

Informațiile au fost oferite de Florian-Rareș Tileagă, monitor schi în Munții Șureanu

Foto: Florian-Rareș Tileagă

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns