Gradul de absorţie a fondurilor REGIO, o prioritate!

Gradul de absorţie a fondurilor REGIO, o prioritate!

Reprezentanții administrației publice din Regiunea Centru, împreună cu membrii Comitetului Regional de Evaluare Strategică și Corelare (CRESC) Centru și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au discutat, la Sibiu, despre stadiul implementării proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Întâlnirea de lucru desfășurată în Sala de Conferințe a Centrului Cultural ASTRA a fost condusă de către președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, în calitate de președinte al CDR Centru; Ion Dumitrel, vicepreședinte CDR Centru și președinte CJ Alba; domnul Ioan Cindrea, președintele CJ Sibiu și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Situația implementării Programului Operaţional Regional la nivelul regiunii noastre a fost dezbătută în contextul discuțiilor referitoare la Planul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pentru anul 2013. Pe parcursul lucrărilor a fost aprobat Raportul de activitate al Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare (CRESC) Centru pe anul 2012. CRESC este organismul consultativ în cadrul căruia sunt discutate şi analizate priorităţile de investiţii publice la nivel regional, cu finanţare din fonduri comunitare sau bugete locale, în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare a regiunii.

Ținând cont de rezultatele programului REGIO în regiunea noastră, dar și de informarea privind corelarea proiectelor finanțate sau finanțabile din surse publice europene în regiune, au fost dezbătute activităţile derulate în vederea pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020. Din acest punct de vedere, participanții au fost informați că ADR Centru a publicat spre consultare prima versiune de lucru a Strategiei de Dezvoltare Regională. Acest document este foarte important pentru pregătirea portofoliului regional de proiecte. În cadrul întâlnirii de lucru de la Sibiu a fost dezbătută structura și metodologia de realizare a unei analize regionale privind comunitățile defavorizate, în special cele de romi.

De asemenea, participanții au discutat și despre două acorduri încheiate de ADR Centru. Primul dintre acestea a fost încheiat între ADR Centru din Alba Iulia, România și ADR Centru din Republica Moldova și vizează colaborarea bilaterală între cele două regiuni, iar cel de-al doilea a fost încheiat direct de ADR Centru cu Comisia Europeană. Acesta se referă la funcţionarea Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru în perioada 2013-2017. În cadrul întâlnirii de lucru a fost discutat și Bugetul multianual de venituri şi cheltuieli al ADR Centru pentru anii 2013-2015.

Toți participanții au apreciat preocuparea noastră privind implementarea cu succes a proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și consumarea transparentă și eficientă a fondurilor nerambursabile. Numărul de proiecte contractate în regiunea noastră, în cadrul Programului Operațional Regional, a ajuns acum la 373, prin care se solicită peste 432 milioane euro. La sfârșitul acestui an se va finaliza procesul de contractare, pentru dezvoltarea socio-economică a întregii regiuni. Concret, întâlnirile noastre urmăresc realizarea proiectelor, derularea achizițiilor și a lucrărilor specificate în cererile de finanțare ale beneficiarilor. Am plătit deja acestora aproape 155 milioane euro, în urma procesării cererilor de prefinanțare și a celor de rambursare. Practic, gradul de absorbție al fondurilor alocate prin acest program a trecut de 35% și, până la sfârșitul anului, va depăși valoarea de 50%, ținând cont că anul 2015 reprezintă termenul limită pentru absorbția fondurilor europene alocate. Obiectivul general al acestei întâlniri a fost de a asigura programarea şi absorbţia eficientă a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale în perioada de programare post-2013.Considerăm că această întâlnire a fost utilă pentru reprezentanții administrației publice locale, pentru că am identificat și analizat posibilele probleme care pot să apară în absorbția efectivă a fondurilor europene, în așa fel încât să le rezolvăm eficient”, a declarat, la încheierea lucrărilor, domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Detalii ale tuturor contractelor de finanțare semnate la nivelul Regiunii Centru prin programul Regio, puteți obține accesând pagina web Regio ADR Centru, link: http://regio.adrcentru.ro/Lista.aspx?t=PORListaProiecte.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns