FOTO-VIDEO: O carabinieră Steyr Mannlicher M. 1895, exponatul lunii august

FOTO-VIDEO: O carabinieră Steyr Mannlicher M. 1895, exponatul lunii august

Marți, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a prezentat ”Exponatul lunii august”. Este vorba despre un exponat-emblemă a Primului Război Mondial, o carabinieră Steyr Mannlicher M. 1895. Arma a fost inventată în 1886 de către inginerul austriac Ferdinand Ritter von Mannlicher și îmbunătățită constant. A reușit să ajungă una dintre cele mai utilizate mai ales de țările din spațiul balcanic.

Variantele armei M. 1895 sunt extrem de diversificate, printre care se află pușca cu repetitie, pușcă scurtă, carabinieră scută cu repetiție au pușcă cu șunetă.

La 1 ianuarie 1918, România deținea 271.130 de puști Mannlicher. Până în luna august, au mai fost livrate 102.806 de puști și 29. 535 de carabiniere. La intrarea României în război în propriul arsenal erau peste 370.000 de puști și aproape 61.000 de carabiniere. Mare parte din acestea au fost capturate sau dispărute în luptă. Până în 1917 armata mai dispunea de 75.000 de puști și 17.899 de carabiniere.

Una dintre carabiniere se află în posesia Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și a fost prezentată în detaliu, marți, fiind și „Exponatul lunii august”.,

„Suntem în perioada în care se împlinesc 100 de ani de la Primul Război Mondial. În 1915, de exemplu, intra în război și Italia și de aici, din Transilvania, foarte mulți români plecau pe front pentru a lupta în armata austro-ungară. Această primă mare conflagrație mondială a însemnat și o defilare a tipurilor noi de armament care s-au scos la începutul secolului XX.

Rezultatele acestei evoluții a armamentului au fost dezastruoase pentru umanitate pentru că sunt peste 20 de milioane de morți după Primul Război Mondial din România, fiind peste 850.000 de victime”, a spus directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii, Constantin Inel.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns