FOTO: Proiect pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare ale angajaţilor din administraţie şi...

FOTO: Proiect pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare ale angajaţilor din administraţie şi deconcentrate

Proiect administratie2Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia implementează un proiect menit să dezvolte abilităţile de comunicare a personalului din administraţiile locale şi din instituţiile deconcentrate ale judeţului nostru. 360 de angajaţi vor lua parte la cursuri de perfecţionare a tehnicilor de comunicare, dar şi la module de limbi străine, precum engleză, franceză şi germană.

Obiectivul proiectului îl constituie dezvoltarea unei administraţii publice mai eficiente şi mai eficace la nivelul autorităţilor publice locale (în special Primăria Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba şi Instituţia Prefectului Alba), al structurilor subordonate acestora şi deconcentratelor din judeţul nostru, prin dezvoltarea şi furnizarea unor programe de instruire în domenii relevante pentru dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de comunicare în sfera publică şi comunicare în limbă străină ale angajaţilor, în vederea atingerii unor cerinţe şi standarde impuse de Uniunea Europeană.

Grupul ţintă îl reprezintămanageri publici, şefi ai departamentelor funcţionale, secretari, contabili, consilieri juridici, şi persoanlul de specialitate din cadrul departamentelor de comunicare şi relaţii cu publicul.

Angajaţii vor beneficia de instruiri după cum urmează:

  • 1 modul de Limbă Engleză – nivel mediu cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Limbă Engleză – nivel avansat cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Limbă Germană – nivel mediu cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Limbă Germană – nivel avansat cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Limbă Franceză – nivel mediu cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Limbă Franceză – nivel avansat cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul tehnici de comunicare publică cu participarea a minim 40 de persoane, având 48 ore de instruire/curs;
  • 1 modul de Concepte, principii şi practici de dezvoltare durabilă, având 24 ore de instruire/curs, cu un număr de 40 de participanţi;
  • 1 modul de Egalitate de Şanse, având 24 ore de instruire/curs, cu un număr de 40 de participanţi.

Fiecare cursant va putea opta pentru minim unul din aceste module, beneficiind, în medie, de 40 de ore de pregătire/persoană.

Cursurile de instruire şi perfecţionare vor continua până în august 2014.

Proiectul este implementat de Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns