Actualitate, Stirea Zilei

FOTO: Gustos de Alba îi aşteaptă pe albaiulieni cu bunătăţi, concursuri şi demonstraţii culinare

Pentru trei zile începând de astăzi, vineri 22 mai, până duminică 24 mai albaiulienii şi nu numai sunt aşteptaţi în Piaţa Pascu la cea de a şasea ediţie a Târgului Gustos de Alba. Aceştia pot cumpăra produse din grădinile şi cămările a 60 de producători din judeţ prezenţi cu tarabele la târg. Ridichi, salată verde, ceapă, ceapă verde, mărar, dulceaţă, zacuscă, pâine de casă, prăjitură, plăcinte, miere, păstrăv viu, mezeluri, brânză de burduf, caş, urdă, căpşuni, flori. Produsele enumerate sunt doar o parte dintre cele pe care le găsiţi şi pe care le puteţi cumpăra de la târg.

Deasemenea vizitatorii vor avea parte de concursuri şi demonstraţii culinare.

În următoarele trei zile, de vineri şi până duminică, de la ora 10.00 şi până la 18.00, Gustos de Alba va fi deschis consumatorilor, care vor să deguste produsele tradiţionale din judeţ.

La deschiderea celei de-a șasea ediţii au luat parte vicepreşedinţii CJ Alba, Florin Roman şi Alin Cucui, dar şi oameni politici, consilieri locali şi judeţeni.

Atât vineri, cât şi sâmbătă şi duminică, pe lângă „festinul” de bunătăţi de la târg şi mirosurile îmbietoare, organizatorii au mai pregătit pentru aceştia şi demonstraţii culinare, spectacole şi concursuri.

Programul Târgului ”Gustos de Alba”, ediția a VI-a

Vineri, 22 mai:

11.00 Deschiderea Târgului Gustos de Alba

12.00 Atelier culinar
15.00 Tăiței de casă, demonstrație culinară

Sâmbătă, 23 mai:

11.00 Platoul Gustos de Alba, concurs cu premii

13.00 Ceaun – demonstrație culinară

14.00 Operă în piață

15.00 Spectacol de dans modern

16.00 Balmoș – demonstrație culinară

Duminică, 24 mai:

11.00 Recunoaște condimentul – concurs cu premii

13.00 Ceaun – demonstrație culinară

14.00 Degustare de vinuri

15.00 Demonstrații culinare

22 mai 2015

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...