FOTO: Campanie de donare de sânge a tinerilor liberali din Cugir

FOTO: Campanie de donare de sânge a tinerilor liberali din Cugir

Organizația TNL Cugir a desfășurat în perioada 26 – 27 mai 2015 o nouă importantă acțiune de ordin umanitar. De această dată a fost vorba de o acțiune intitulată generic “Donează pentru o viață”.

În condițiile în care în ultima vreme s-a constatat o scădere a numărului de donatori de sânge, fapt care are repercursiuni negative asupra rezervelor de sânge necesar în spitale, TNL Cugir a organizat o acțiune în acest sens. Astfel, circa 20 de tineri din cadrul Organizației de Tineret a PNL Cugir, conduși de copreședinții Cătălin Comșa și Marius Jibotean, au donat sânge pentru rezerva Spitalului Județean de Urgență Alba. Din dorința de a arăta că viața este mai importantă decât orice, tinerii liberali cugireni au vrut, în acest mod, să dea un exemplu tuturor tinerilor, astfel încât aceștia să conștientizeze cât mai mult faptul că un mic gest umanitar poate însemna salvarea unei vieți. De asemenea, bonurile de masă obținute din această campanie au fost donate unei asociații caritabile din orașul Cugir, pentru ajutorarea copiilor nevoiași.

Conducerea TNL Cugir mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acțiunea “Donează pentru o viață”, sperând, totodată, că astfel de gesturi să devină o obișnuință în rândul tinerilor și că numărul celor care donează sânge să crească.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns