FOTO: Au început lucrările la Centrul de Management al Deşeurilor

FOTO: Au început lucrările la Centrul de Management al Deşeurilor

La Galda de Jos au început lucrările la viitorul Centru de Management al Deșeurilor. Operatorul economic lucrează într-un ritm susținut pentru a finaliza investiția într-un timp cât mai scurt. Până la acest moment s-au desfășurat activități de săpături, decopertare și depozitare a pământului. Decopertarea s-a realizat pe o suprafață de 7 hectare iar cantitatea de pământ vizată depășește 100.000 de metri cubi.

Investiția în valoare de 86.856.819,70 de lei (aproximativ 19 milioane de euro), fără TVA, este realizată de Asocierea SC Porr Construct SRL – SC Porr Bau GmbH – Entorsa Italia SpA. Antreprenorul construiește la Galda de Jos o stație de sortare (capacitate de 42.213 de tone pe an), o stație de tratare mecano-biologică (capacitate 85.566 tone pe an) și va executa depozitul conform unde vor fi depozitate deșeurile colectate la nivelul întregului județ. Celula depozitului va avea o capacitate de 543.000 metri cubi de deșeuri.

Proiectul “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba” este implementat de Consiliul Județean Alba şi este co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu). Valoarea proiectului este de 212.015.115 lei, fără TVA (47 mil euro). Suma eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei, fără TVA (42 mil euro). Scopul principal al proiectului este realizarea unui sistem integrat de management al deșeurilor care să corespundă legislației europene în vigoare, respectiv colectarea separată și depozitarea în condiții conforme din punct de vedere a protecției mediului.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns