Eveniment de excepţie la Alba Iulia. Bonnie Tyler va susţine primul concert...

Eveniment de excepţie la Alba Iulia. Bonnie Tyler va susţine primul concert în aer liber din România, în iunie

Alba Iulia va fi gazda unui eveniment de proporţii, în luna iunie. Bonnie Tyler, artista care a câştigat faimă şi recunoaştere pe toate scenele mari ale lumii, va susţine primul concert în aer liber din România, la Alba Iulia. Evenimentul vine ca o încununare a ediţiei din acest an a Sărbătorii Muzicii din oraşul Marii Uniri.

Bonnie Tyler a mai concertat o singură dată în ţara noastră, la Bucureşti, la sfârşitul anului 2012. Acum, artista revine în România şi va susţine un spectacol la care accesul va fi liber.

Vocea de aur a anilor ’70-’80 va aduce la Alba Iulia melodii celebre, precum „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” şi „Total Eclipse of the Heart”. Concertul va avea loc în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia.

În cadrul Sărbătorii Muzicii, Alba Iulia va mai bifa o premieră. Piesa AIDA de Verdi se va juca tot pentru prima dată în aer liber în România, cu aproximativ 700 de participanţi.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia şi se anunţa a fi unul de excepţie.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns