EU VOTEZ…TU VOTEZI…EI….NE OBLIGĂ

EU VOTEZ…TU VOTEZI…EI….NE OBLIGĂ

foto: ghimpele.ro

Prin anul 2012, un grup de cetățeni politici români a ajuns la concluzia că este imperios necesar ca românii, oricare ar fi aceia, să voteze.
De ce această concluzie și necesitate absolut imperioasă?!
Pentru că aceiași cetățeni politici au stat ei și s-au gândit mai bine că marile și adevăratele probleme pe care le au românii și România atunci când vine vorba de conștiința națională, politică și socială sunt cauzate în parte și în întreg de indiferența pe care românii o manifestă față de drepturile și obligațiile pe care le au în raport cu clasa politică a țării și, mai ales, cu actul de exercitare a votului.
Ca atare, așa cum se întâmplă ori de câte ori o revelație mare și unică lovește politicul direct în cap (care dintre ele, nu se știe..) s-au apucat de inițiat un proiect de lege prin care românii să fie obligați să voteze că, altfel, se lasă cu amenzi și penalizări.
Este mai mult decât interesantă motivarea care stă la baza acestei geniale idei a politicului român: evitarea și eliminarea fraudării alegerilor!
Acum, la distanță de 2 ani de momentul acela, odată cu începutul toamnei politice, dar, mai ales, odată cu apropierea funiei politicului de parul alegerilor prezidențiale, s-a revenit în forță asupra găselniței, ea devenind tacit, așa cum se fac și se desfac majoritatea chestiilor importante și interesante din forja politică de culise a țării, acceptată și, deci, aproape ca și întâmplată…
Și cum politicul nostru dă dovadă de o nestrămutată voință de catâr atunci când vine vorba de interesele personale, nu am nicio urmă de îndoială că totul este bătut în cuie, rămânând doar ca românii să și simtă efectele acestei minunate și perfect democratice legi, care le pică în cap exact ca gălețile de apă ce au isterizat omenirea în ultimele săptămâni.
Deci, dragi români, stimați cetățeni ai fiefului politic numit România, se prea poate ca, până acum, să nu fi înțeles dumneavoastră cum stă treaba cu votul și ce înseamnă el sau nu. Însă, de acum înainte, fie că înțelegeți de bună voie și cu frumosul să vă luați picioarele la spinare când sună goarna electorală și să vă prezentați cu mic cu mare la cutiuțe ca să puneți ștampila voinței dumneavoastre de cetățeni liberi și democrați, fie că vă încăpățânați să stați acasă și să vă scobiți în diferite părți anatomice sau vă arătați indiferenți la marele circ politic din ograda românească, veți fi obligați, dragii mei români, să o faceți! Pentru că, altfel, vă veți trezi că ați încălțat o amendă ”modestă” și ”simbolică” de numai 1000 lei. Lucru care sunt absolut convinsă că este perfect în acord cu legile democrației, ale votului universal garantat pentru orice cetățean major și normal la cap al planetei, cu drepturilor dumneavoastră de oameni și de cetățenti liberi și cu drept de decizie și exprimare a voinței liber consimțite și garantate de statul în care vă duceți existența…
Acum, fie vorba între noi…ați stat vreodată să vă gândiți serios atunci când ați decis că nu merită deranjul și efortul acea prăpădită de ștampilă pusă pe X sau Y partid, persoană, grup sau te mai miri ce altfel de creații și creaturi politice autohtone cât de mare este pericolul ca, prin această indiferență crasă și neglijență civică, prin această lipsă de conștiință națională și cetățenească, prin lipsa prețioasei dumneavoastre persoane și personalități să dați girul tacit la fraudă, plastografii, furturi, minciuni, manipulare și atâtea alte mizerii pe care adversarii politici (care or fi aia?!) să poată profita de dvs. și de viața dvs. și să vă năruie întreaga existență printr-o guvernare dezastruoasă în următorii Z ani pe care îi mai aveți la dispoziție în această viață și în această țară condusă atât de admirabil și progresist până în acest moment?!?
Ei bine…eu am stat să mă gândesc…și am ajuns la concluzia că, de 25 de ani, românii votează…și nu oricum, ci cu puhoiul, cu toptanul, cu japca, cu plasa, cu găleata, cu 100 de lei, cu parul , cu naivitatea și indulgența pe care numai copiii sau oligofrenii le au.
Și m-am mai gândit că, tot de cam atâția ani, grupul de cetățeni politici care face și desface în țara asta și care își împarte cum și când vrea voturi, garanturi constituționale, locuri în structurile politice ale țării, banii economiei naționale, fiefuri de domniație teritorială, sceptrul puterii, legile și milosteniile pentru români (așa cum numai zeii o pot face), dar care grup are mai ales dreptul de a tăia și spânzura în țara asta după cum îi dictează „legile junglei politice”, are, și de data asta, tot dreptul să ne impună în acest moment de cumpănă pentru țărișoara noastră și în special pentru cine și cum se va cățăra pe cel mai înalt și șmecher scaun din vârful ierarhiei politice a țării să îl votăm, să îl iubim și să îl alegem….că altfel….mama ghiavolului ne ia. Și nu ne ia puțin, ci cam așa…1000 lei, echivalentul a vreo 200 și ceva de euro…cât nici măcar alții mai civilizați din Europa nu au îndrăznit să se obrăznicească să ceară pe față.
Și mai m-am gândit…așa…într-o doară….că toată această minunată schemă politică trebuie că are un tâlc abscons…de vreme ce…cumva, întâmplător probabil, acum 2 ani, am avut de votat altă tranșă politică a țării și că taman atunci a picat și revelația cu votul obligatoru. Iar acum…ca un facut…tocmai s-a copt și este gata de a fi împărțită cu mare generozitate și grijă poporului, exact când cetățenii politici sunt din ce în ce mai îngrijorați pentru cine va păstori destinele națiunii noastre, dar, mai ales, interesele politicului românesc de acum în următorii 5…poate 10 ani…
Aș zice că este pură coincidență…dacă nu ar fi mai mult decât evident faptul că, așa, peste noapte, în curtea lumii politice apar și se destramă cu viteza luminii tot felul de figuri politice, unele mai halucinante ca altele, prezumtivi candidați la fotoliul prezidențial, încârdășii de conjunctură, care se pretind partide politice reformate sau născute din viziunile bahice sau delirante ale unuia sau….uneia…sau ….altuia… Că pare că se caută cu disperare omul potrivit și că el nu prea mai există și asta nu din cauză de ofertă sau piață, ci pentru că, dintre cei care pot fi aburcați până acolo sau au tupeul să o facă, pare că niciunul nu e menit sau agreat…
În plus, mi se pare ciudat faptul că, dincolo de orice trâmbiță sau perdea de fum cu care ne-am obișnuit și ne-a obișnuit instrumentul politic al presei, precum s-a obișnuit măgarul lui Buridan cu apă, paie și bătaie, există o acută disperare și frică față de ceva ce s-a schimbat în ”metabolismul” politic european și internațional și care tinde să respingă orice formulă politică românească sau permutare sau combinare pe care politicul actual o mai poate face pentru a scoate asul din mânecă.
Cumva…nu mi se mai pare nici întâmplător și nici straniu faptul că marele tăvălug politic și-a pornit motoarele la maximum, alimentat cu combustibilul legislativ și condus cu viteză turbată de către ”liderii politici” ai țării spre scopul suprem care nu mai lasă loc de îndoieli, ezitări, scrupule sau amabilități.
Miza este mult prea mare, iar visteria mult prea goală…ca deh…stomacul politic este mare, bulimic și are nevoie de hrană și certitudini.
Ca atare, iată doi iepuri împușcați dintr-un singur foc. Ne tragem și voturi certe după care să ne facem treaba cât mai confortabil și „legal”, ne acoperim bine cu legea și cu efectele ei (dă-o încolo de Constituție, asta este secundară și incomodă!), ne așezăm bine pe poziții, ne antrenăm mânuțele și degețelele pentru numerele de magie și scamatorie politică si…ceea ce este și mai important…primim și bani. Bani, fratilor!! că o campanie nu este de colo și nu costă puțin.
Așa, ca să se uite și alții la noi cum suntem de corecți și nefrauduloși, cum punem neamul la punct și îl trezim la conștiință, cum suntem de transparenți și democrați și cum, în final, ne alegem corect și prin vot…LIBER exprimat. Că așa se întâmplă în marile democrații ale lumii și așa se spune că face bine la popor.
De or să se mire și stelele însele… ele și alții care mai au mintea la ei și ochii lipsiți de defecte funcționale sau neurologice…de cât de democrată și liberă este politica românească! Așa cum este și justiția, este și presa, și televiunea, și cuvântul și omul în această țară de basm a lumii….
Iar cel care va veni să domnească peste români și țara lor în următorii ani, cu siguranță că va fi un președinte în adevăratul sens al însemnătății acestei funcții și rang într-un stat… Adică un om de toată isprava… Un român adevărat care va intra în istorie alături de cea mai mare și importantă schimbare în conștiința românilor…VOTUL OBLIGATORIU LIBER CONSIMȚIT ȘI GARANTAT CONSTITUȚIONAL AL CĂRUI ABSENTEISM va costa 1000 lei și posibile alte penalizări sociale, economice și….morale.
Asadar…Să votăm…cu bună voie și de bunăvoie…

Marina Ene
Consultant politic

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns