Tags Posts tagged with "spargatori"

spargatori

Poliţiştii din Alba Iulia au identificat 4 tineri din Sebeş, care sunt bănuiţi de comiterea unui furt dintr-o locuinţă din Alba Iulia. Pentru recuperarea prejudiciului, în valoare de peste 8.000 de lei şi obţinerea de probe, poliţiştii au efectuat 4 percheziții la domiciliile bănuiţilor. Toate bunurile furate au fost recuperate.

La data de 23.02.2016, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba, i-au identificat pe E.P.R., de 23 de ani, A.A.G., de 24 de ani, M.B., de 26 de ani şi C.A., de 31 de ani, primii 3 din municipiul Sebeş, iar ultimul din comuna Maieru, judeţul Bistriţa Năsăud, dar care locuieşte fără forme legale în municipiul Sebeş, ca persoane bănuite de comiterea unui furt din locuinţă ce a fost reclamat poliţiei la data de 8 februarie a.c.

În sarcina celor 4 tineri s-a reţinut faptul că, în perioada 07-08.02.2016, au pătruns, prin efracţie, într-un apartament nelocuit din Alba Iulia ce aparţine unei femei din municipiu şi au sustras produse electronice, în valoare de peste 8.000 de lei.

Pentru documentarea activităţii infracționale şi recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta lor, la data de 23.02.2016, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au efectuat 4 percheziţii, pe raza municipiului Sebeş, la domiciliile celor 4 bănuiţi de furt.

Cu această ocazie au fost găsite bunurile sustrase din apartamentul din Alba Iulia, iar doi dintre tineri au fost identificaţi la domicilii.

Faţă de M.B. şi C.A. a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 24.02.2016, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Poliţiştii desfășoară activităţi specifice, în vederea depistării şi luării măsurilor legale şi faţă de ceilalţi doi bănuiţi de furt.

Cercetările sunt continuate.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook