Tags Posts tagged with "scandal"

scandal

A fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi de cătuşe pentru ca doi bărbaţi să poată fi scoşi afară
dintr-un local. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional.
Administratorul unui bar situat în zona “ La oglindă ” din localitatea Petreşti a solicitat
duminică, 6 martie, la ora 01.00, ajutorul jandarmilor deoarece clienţii îl ameninţau cu bătaia. Un
echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a constatat că trei bărbaţi, aflaţi în avansată stare de
ebrietate, refuzau să părăsească incinta barului şi, pentru că doreau să chefuiască în continuare, insistau
să fie serviţi cu alcool. Chiar şi la vederea jandarmilor doi dintre aceştia au continuat violenţele verbale
şi, mai mult, au încercat să-şi pună în practică ameninţările la adresa personalului localului. În aceste
condiţii, au fost încătuşaţi şi conduşi la sediul Secţiei de Jandarmi Sebeş. Este vorba de doi localnici,
I.M. ( 30 de ani ) şi M.F. ( 27 de ani ), care, pentru fapta săvârşită, au fost sancţionaţi contravenţional cu
câte o amendă în valoare de 200 lei.
Reamintim că servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită
stare de ebrietate, precum şi a minorilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100
lei la 500 lei. În cazul repetării contravenţiei se dispune, măsura suspendării activităţii localului public
pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Pentru că şi-au deranjat vecinii de apartament, doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi. Unul este din Alba Iulia, altul din Aiud şi amândoi nu se află la prima abatere de acest fel.

Primul incident a fost semnalat duminică, 31 ianuarie la ora 06.00 de locatarii unui bloc de locuinţe situat pe strada Tulnicului din Alba Iulia. Aceştia au solicitat intervenţia jandarmilor deoarece zgomotul care trecea dincolo de pereţii unui apartament nu mai putea fi tolerat. Vinovat de această situaţie a fost găsit Nicolae D. ( 36 de ani ), recent întors din străinătate, care, părând a fi sub influenţa alcoolului, asculta muzică la volum mare. În urmă cu aproximativ două săptămâni, pentru o faptă similară, a fost sancţionat cu avertisment scris. Drept urmare de data aceasta a primit o amendă în valoare de 500 lei.

A doua faptă de tulburare a liniştii locatarilor a fost constatată în Aiud, pe strada Mihai Viteazul, tot duminică, 31 ianuarie. În jurul orei 23.00, un echipaj de jandarmerie a fost nevoit să intervină deoarece Valentin A. ( 58 de ani) din nou şi-a deranjat vecinii. Spunem din nou deoarece, numai în perioada 28 – 30 ianuarie, a mai fost sancţionat contravenţional de două ori, pentru fapte similare. Ca de fiecare dată, a fost îndrumat să-şi respecte vecinii şi să se conformeze normelor legale care reglementează traiul în societate, după care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.

Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte, reamintim cetăţenilor că este contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 lei fapta persoanei care tulbură liniştea locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare, chiar dacă se află în propria locuinţă sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Un bărbat din Aiud a fost sancţionat de jandarmi după ce s-a certat cu personalul unui local public în care avea loc o adunare privată. Motivul: nu a fost lăsat să caute terorişti”.

Incidentul a fost semnalat prin apel la 112 şi s-a petrecut în faţa unui restaurant din Aiud unde avea loc o pomană. Un echipaj de jandarmerie a răspuns prompt solicitării şi a constatat că în faţa localului respectiv erau adunate mai multe persoane, iar una dintre acestea înjura şi ameninţa cu acte de violenţă. S-a procedat la calmarea şi identificarea recalcitrantului, stabilindu-se că se numeşte Valentin A. ( 58 de ani ) şi este domiciliat în municipiul Aiud. Din spusele martorilor a reieşit faptul că acesta, fără a fi invitat, participase la pomană şi a intrat în conflict cu personalul localului deoarece acesta nu a fost de acord să-l lase să caute “terorişti” în rândul invitaţilor. Mai mult, bărbatul, care prezenta semne evidente ale unui consum excesiv de alcool, a fost invitat să părăsească restaurantul. Deşi la început acesta a fost de acord să plece, după numai câteva minute s-a întors şi a vrut să se alăture din nou participanţilor la adunarea privată. Pentru că nu i s-a permis accesul a devenit violent şi a încercat ca prin înjurături şi ameninţări cu represalii să-i determine pe angajaţi să-şi schimbe decizia.

Cunoscut jandarmilor pentru faptul că în repetate rânduri a fost sancţionat contravenţional pentru fapte de tulburare a liniştii vecinilor de apartament, bărbatul a fost sfătuit şi de această dată să respecte normele legale de convieţuire în societate, iar pentru fapta săvârşită a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 lei. Totodată i s-a pus în vedere că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.

Cazul transportului județean din Alba a dat în clocot! După ce în urmă cu trei ani licitația privind atribuirea licențelor de transport a fost contestată de un operator și câștigată în instanță, punerea în aplicare a sentințelor judecătorești a fost amânată de către Consiliul Județean. Astfel, după ce procesul a fost mutat între instanțe, se pare că acum, Consiliul Județean, este obligat sa suspende începând cu data de 1 ianuarie transportul public județean. Astfel, toți cei care  folosesc  acest tip de transport  vor fi nevoiți să își găsească alte moduri alternative pentru a ajunge la serviciu. Și toate acestea, doar pentru că instituția condusă de Ion Dumitrel nu au reușit sa rezolve aceasta problema.

Redacția Ziarului Apulum cere Guvernului să întervină în rezolvarea acestei probleme cruciale pentru locuitorii județului.

În perioada Crăciunului jandarmii din Alba nu s-au confruntat cu probleme deosebite. Au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8300 lei. Cea mai mare amendă o are de plătit un bărbat din Sebeş – 7000 lei.

În perioada 24 – 27 decembrie echipajele de jandarmerie au fost prezente în toate zonele cunoscute cu potenţial criminogen şi, alături de celelalte structuri cu atribuţii în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, au acţionat pentru descurajarea comportamentelor contrare prevederilor legale. Peste 250 de jandarmi s-au aflat la serviciu în această perioadă, iar prezenţa acestora a contribuit la prezervarea climatului de normalitate civică astfel încât cetăţenii au putut petrece în linişte Naşterea Domnului.

Tulburarea liniştii vecinilor şi scandalurile în locuri publice au fost faptele antisociale cele mai frecvente care au necesitat intervenţia jandarmilor. În urma acestora 13 persoane au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate 5 avertismente scrise şi 9 amenzi în valoare totală de 8300 de lei. Două dintre acestea, în valoare de 1000, respectiv 6000 lei, urmează să fie plătite de un bărbat din Sebeş care în Noaptea de Ajun, aflat în avansată stare de ebrietate, şi-a deranjat vecinii de apartament, i-a înjurat şi i-a ameninţat cu acte de violenţă după care a încercat să împiedice un echipaj de jandarmerie să intervină într-un bloc vecin, unde era în plină desfăşurare un conflict conjugal.

Jandarmii montani s-au aflat în dispozitiv şi, ca de fiecare dată, au fost pregătiţi să acţioneze pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate în zona montană a judeţului. Din fericire, turiştii au respectat atât normele legale cât şi regulile muntelui nefiind înregistrate solicitări de intervenţie a structurilor montane.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

Doi bărbaţi din Alba Iulia au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi pentru că s-au înjurat şi ameninţat cu bătaia. Incidentul a izbucnit în momentul în care unul dintre aceştia a refuzat să-şi schimbe adresa de domiciliu.

După ce s-a mutat din casa unui prieten, un bărbat din Alba Iulia a omis să-şi declare autorităţilor noua adresă de domiciliu. Aceasta a făcut ca toată corespondenţa, inclusiv amenzile încasate, să sosească la vechea adresă, spre nemulţumirea proprietarului. Duminică, 13 decembrie, cei doi s-au întâlnit într-o piaţă săptămânală şi proprietarul i-a solicitat fostului chiriaş să-şi actualizeze datele din evidenţă. Între cei doi a izbucnit o ceartă pe timpul căreia nu s-au abţinut să se înjure, să se ameninţe cu acte de violenţe, să se scuipe şi chiar să se îmbrâncească reciproc. Alertat prin apel la 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a acţionat pentru aplanarea conflictului. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit vinovăţia celor doi, constând în aceea că au indignat cetăţenii din jur şi au împiedicat buna desfăşurare a activităţilor într-un loc public. Identificaţi ca fiind S.I. ( 46 de ani ) şi B.I. ( 38 de ani ), ambii bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, primul cu 200 lei, iar al doilea cu 400 lei. Amândurora li s-a atras atenţia că, în caz de repetare a unui astfel de comportament, măsurile care vor fi luate împotriva lor ar putea să fie chiar de natură penală, având în vedere că legea penală incriminează tulburarea ordinii şi liniştii publice. (fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Bază: art. 371 CP).

Incidentul s-a petrecut joi, 3 decembrie, la ora 22.20 într-un imobil situat pe strada Mircea cel Mare din municipiul Sebeş şi a fost semnalat la 112 de proprietarul clădirii. Acesta a solicitat intervenţia forţelor de ordine deoarece într-un apartament avea loc un scandal.

Un echipaj de jandarmerie a acţionat de urgenţă şi, în faţa apartamentului indicat, l-a identificat pe domnul Iosif L. (59 de ani), domiciliat în municipiul Hunedoara, care înjura şi ameninţa cu bătaia două femei. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că, aflat în avansată stare de ebrietate, bărbatul a ajuns la domiciliul fostei sale soţii cu câteva zeci de minute în urmă şi a încercat să o convingă să accepte reluarea relaţiei pe care o avuseseră peste 20 de ani. În faţa refuzului femeii, a devenit violent, jignind-o şi ameninţând-o că dacă nu-i va accepta propunerea o va bate. În ajutorul victimei a intervenit o vecină a acesteia, dar aceasta, în loc să apeleze la ajutorul forţelor de ordine, a continuat scandalul iniţiat de bărbat, proferând la rândul ei injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.

În urma intervenţiei jandarmilor bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi a acceptat să părăsească imobilul în care locuieşte fosta soţie. De asemenea, a fost sancţionată contravenţional şi doamna E.S. ( 40 de ani ), pentru injuriile şi cuvintele obscene exprimate în public. Amândurora li s-a atras atenţia că, în caz de repetare a unui astfel de comportament, măsurile care vor fi luate împotriva lor ar putea să fie chiar de natură penală.

Două femei care au provocat un scandal într-un loc public au fost sancţionate contravenţional. Amândouă păreau a fi sub influenţa alcoolului şi gelozia uneia dintre ele a fost motivul pentru care s-au certat, s-au înjurat şi s-au expus într-un mod indecent.

Incidentul s-a petrecut în Piaţa Dacia din municipiul Sebeş, sâmbătă, 3 octombrie, la ora 16.00. După ce a consumat băuturi alcoolice într-unul din localurile din apropiere, Maria V. (59 de ani) a întâlnit-o întâmplător pe Vandana M. ( 39 de ani ) şi i-a cerut “să–i lase soţul în pace”. Vandana se afla şi ea sub influenţa băuturilor alcoolice, iar între cele două femei a izbucnit un scandal pe timpul căruia s-au înjurat, s-au îmbrâncit şi s-au expus într-un mod care poate fi apreciat ca indecent.

Violenţele au fost de natură să provoace indignarea celor care se aflau în apropiere şi au atras atenţia unui echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi un jandarm, care patrula în zonă. S-a acţionat de urgenţă pentru aplanarea conflictului şi stabilirea vinovăţiei fiecăreia dintre cele două femei. În urma verificărilor s-a constatat că neînţelegerile dintre acestea sunt mult mai vechi şi s-au acutizat în ultimul timp deoarece femeia în vârstă de 59 de ani bănuieşte că soţul său ar avea o relaţie prea apropiată cu cea în vârstă de 39 de ani.

Amândouă au fost sfătuite să evite să mai fie implicate în astfel de conflicte şi, pentru fapta săvârşită, în conformitate cu prevederile legale, au fost sancţionate cu amendă în valoare totală de 400 lei. Totodată li s-a pus în vedere că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook