Tags Posts tagged with "Regio"

Regio

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță lansarea spre consultare, de către MDRAP, a Ghidului General al Programului Operațional Regional 2014 -2020. Pe de altă parte, s-au finalizat negocierile de la nivel național cu DG Regio din cadrul Comisiei Europene, în ceea ce privește Programul Operațional Regional 2014-2020. Documentele, pe baza cărora se vor aloca peste 750 milioane euro pentru dezvoltarea Regiunii Centru în următorii ani, sunt publicate și pe pagina www.regio-adrcentru.ro.

După ce, în luna aprilie, ADR Centru a organizat Caravana de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 în Regiunea Centru”, pentru a veni în sprijinul potențialilor solicitanți de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operaționale 2014-2020, în data de 5 mai 2015, într-o conferință de presă de la nivelul MDRAP, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat spre consultare publică Ghidul general al POR 2014-2020. Pe baza experienței dobândite de ADR Centru în decurs de peste 16 ani, prin implementarea programelor de pre-aderare și apoi a POR și POSCCE 2007-2013, în următoarea perioadă Agenția va susține potențialii solicitanți de fonduri să pregătească noi proiecte de dezvoltare. Aceasta a fost, de altfel, și misiunea Caravanei de informare din luna aprilie, organizată în toate reședințele de județ din Regiunea Centru.

Prin POR 2014-2020, vor fi finanțate și tipuri noi de investiții, precum: creșterea eficienței energetice în mai multe domenii, infrastructura de educație (inclusiv pentru creșe și grădinițe), cadastrul și centrele de transfer tehnologic, pe lângă investițiile deja cunoscute în dezvoltare urbană, infrastructura de sănătate și cea de turism, IMM-uri sau drumurile județene. Câteva elemente de noutate ale POR 2014-2020, față de POR 2007-2013, pot fi regăsite pe pagina de Facebook a ADR Centru. Cei interesați pot formula opinii cu privire la noul POR 2014-2020 și la Ghidul general al solicitantului, pe care le pot trimite MDRAP, care are și calitatea de Autoritate de Management a Programului, până în data de 5 iunie, la ora 14.

”Am avut în ultima perioadă discuții tot mai aplicate cu potențialii solicitanți de fonduri, discuții bazate pe proiectele deja finanțate prin Programul REGIO 2007-2013, din care mai mult de jumătate s-au transformat în realizări concrete, în folosul cetățenilor. Acum este un moment important, deoarece această versiune a POR 2014-2020 este forma finală a programului, trimisă Comisiei Europene, formă care parcurge acum procedura de avizare tehnică. În plus, avem un Ghid consolidat general, care stabilește cadrul în care vor fi derulate finanțările europene și asupra căruia pot fi făcute comentarii până la începutul lunii iunie. Astfel, cei care doresc să demareze proiectele de finanțare nerambursabilă au un punct solid de plecare. Din acest moment, activitatea noastră de help-desk se va concentra pe noul Program Operațional Regional. Dacă, la finalul anului 2015, gradul de absorbție a fondurilor nerambursabile alocate regiunii va depăși valoarea de 80%, considerăm că vom aborda foarte bine pregătirea și realizarea de noi proiecte finanțate din surse europene nerambursabile”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Prima întâlnire din acest an a conducerii ADR Centru a avut loc la Braşov a avut loc miercuri, 18 martie 2015: reprezentanții administrației publice din Regiunea Centru și conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au discutat despre stadiul implementării proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Întâlnirea de lucru, la care au participat peste 50 persoane, s-a desfășurat în Sala de ședințe a Prefecturii Brașov.

La întâlnire au participat conducătorii administraţiei din Regiunea Centru: județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Principale puncte pe Ordinea de zi au fost aprobarea Raportului de activitate al ADR Centru pentru anul 2014, precum și aprobarea Raportului privind execuția bugetară pentru anul 2014, a Agenției.

Cu acest prilej s-a efectuat rotația la conducerea CDR Centru: președinți ai Consiliilor județene din Alba și Covasna, respectiv Ion Dumitrel și Tamás Sándor, și-au încheiat mandatul de doi ani la conducerea CDR Centru. În unanimitate, a fost aleasă noua conducere: președinții consiliilor județene din Sibiu și Mureș, care vor conduce în următorii 2 ani consiliul pentru Dezvoltare Regională. Ca atare, începând de ieri, noul Președinte al CDR Centru domnul Ioan Cindrea (Sibiu), iar vicepreședinte Ciprian Dobre (Mureș). Peste un an, cei doi își vor schimba între dânșii atribuțiile de președinte și vicepreședinte.

Ion Dumitrel și Tamás Sándor au fost apreciaţi pentru activitatea desfășurată în ultimii ani, atât de importantă pentru absorbția fondurilor europene contractate și au transmis mesajul de succes noilor aleși, care și-au asumat, alături de conducerea ADR Centru, misiunea de a încheia cu succes implementarea Programului Operațional Regional REGIO 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru.

Stadiul implementării Programului REGIO la nivelul regiunii noastre a fost dezbătut în contextul discuțiilor referitoare la Raportul de activitate al ADR Centru. Pe parcursul lucrărilor s-a subliniat faptul că Regiunea Centru este între primele trei din țară în ceea ce privește absorbția fondurilor alocate prin POR 2007-2013, gradul efectiv de absorbție fiind superior mediei pe țară, în cadrul acestui program. Ținând cont de rezultatele programului în regiunea noastră, dar și de informarea privind corelarea proiectelor finanțate sau finanțabile din surse publice europene în regiune, au fost dezbătute activitățile derulate în vederea pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020.

Participanților li s-a prezentat o versiune lansată în ianuarie a noului Program Operațional Regional 2014-2020. Dintre cele 1200 proiecte depuse la nivel regional, a căror valoare totală depășește 1,76 miliarde euro, au fost contractate, până la sfârșitul lunii februarie 2015, un număr de 494 proiecte, a căror valoare totală este de peste 860 milioane euro. Dintre aceste proiecte au fost finalizate 302, beneficiarilor acestora fiindu-le rambursată suma de peste 205 milioane euro. În total, gradul de absorbție la nivel regional a depășit valoarea de 60%, suma totală plătită tuturor beneficiarilor de proiecte REGIO din Regiunea Centru depășind valoarea de 288 milioane euro.

Simion Creţu, directorul ADR Centru, explică: „Participanții la reuniunea de lucru de la Brașov au apreciat preocuparea noastră privind implementarea cu succes a proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și consumarea transparentă și eficientă a fondurilor nerambursabile. Întâlnirile noastre de lucru urmăresc urgentarea lucrărilor specificate în cererile de finanțare ale beneficiarilor și finalizarea cu succes a proiectelor. Ceea este important este faptul că am analizat punctual, atât realizările, cât și problemele care le avem de depășit până la finalizarea proiectelor care mai sunt în lucru. Astfel, membrii CDR Centru au convenit că procesul de implementare a programului trebuie fluidizat la maximum în aceste 9 luni care au mai rămas până la finalul acestui an. Am discutat cu partenerii noștri și despre potențialele riscuri pentru proiectele aflate în implementare. Ca atare, s-a propus redactarea unor documente care să fie transmise Guvernului României și ministerelor de resort, în vederea luării unor măsuri de urgență pentru simplificarea prevederilor OUG 34/2006, dar și pentru simplificarea procedurilor și reducerea termenelor de judecată în cazurile când anumite contestații din domeniul achizițiilor publice ajung în instanțe”.

În aceeaşi întâlnire a fost prezentat noul Program Operațional Regional, „pentru a pregăti eficient noile proiecte ce vor beneficia de finanțare în următoarea perioadă de finanțare. Din acest punct de vedere, considerăm că am făcut un important pas înainte în privința pregătirii listelor de proiecte prioritare pentru investițiile în infrastructura de transport regională, deoarece am dezbătut realist problemele referitoare la finanțarea drumurilor județene. Am convenit că Regiunea Centru își va putea defini un portofoliu de proiecte solid și judicios, corelat cu cerințele europene și naționale, din acest punct de vedere. Considerăm că această întâlnire a fost utilă pentru reprezentanții administrației publice locale, pentru că am identificat și analizat posibilele probleme care pot să apară în absorbția efectivă a fondurilor europene, în așa fel încât să le rezolvăm cât mai repede”, explică Simion Crețu, director general al ADR Centru.

foto: opiniagj.ro

Un accident neobişnuit s-a petrecut pe ruta feroviară dintre localităţile Huedin şi Cluj-Napoca: conductorul unui tren Regio (foste trenuri personal) nu a văzut o turmă de bivoli în zona satului Aghireşu.

Accidentul s-a petrecut la ora 6.45, în această dimineață. Cursa trenului Regio (având cinci vagoane) a fost oprită după ce locomotiva a lovit un bivol.

Din fericire nici o persoană nu a fost rănită.

FOTO: arhivă

La jumătatea lunii decembrie jurnaliştii din Regiunea Centru au fost invitaţi de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru la o nouă vizită pe teren, pentru a vedea cum şi pentru ce s-au alocat fondurile Regio, pe raza Zonei metropolitane Brasov. Început la sediul CCI Brasov, periplul presei a inclus iniţiative realizate cu fonduri europene în domeniul social, pentru îmbunatăţirea mobilităţii populaţiei şi a infrastructurii de transport, dar şi pentru susţinerea mediului privat. Ziariştii reuniţi într-o conferinţă de presă – desfăşurată tot la sediul CCI Braşov, coordonată de directorul general Simion Creţu, şi la care au participat primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, şi recent alesul vicepreşedinte al CJ Braşov, Mihai Vestea – au fost impresionaţi de faptul că, în judeţul Braşov, sunt contractate prin Programul Operaţional Regional 122 de proiecte, cu o valoare totală de peste 240 milioane euro, pentru a schimba în bine calitatea vieţii cetăţenilor, iar sumele nerambursabile atrase sunt în valoare de aproape 150 milioane euro.

Delegaţia de jurnalişti, reprezentanţii ADR Centru şi ai administraţiei publice locale braşovene au văzut la faţa locului rezultatele unor proiecte finanţate din bugetul Programului Operaţional Regional. Dupa întâlnirea de la ora 11.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, primul punct vizitat a fost unul dintre proiectele sociale importante de pe raza Polului de Creştere: este vorba de Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale. Aici, participanţii au observat cum s-a reabilitat, în mai puţin de un an şi jumătate, cu o suma totală de peste 2,4 milioane euro, din care circa 1,9 milioane nerambursabili, infrastructura unui centru pentru furnizarea de servicii sociale. S-au reabilitat şi modernizat peste 5.300 mp ai unei clădiri, care a reintrat astfel în atenţia cetăţenilor şi unde lucrează acum 115 oameni, în condiţii cu adevărat de nivel european.

A urmat vizitarea unui centru intermodal de transport, practic unul dintre cele cinci puncte cu totul noi apărute pe harta municipiului Braşov, în cadrul proiectului „Amenajare de staţii capăt de linie pentru mijloacele de transport în comun”. Aceste cinci puncte sunt destinate să se alinieze noilor tendinţe de dezvoltare a Zonei metropolitane Braşov. Noile capete de linii formează noduri de transfer, atât pentru populaţia din cartiere, cât şi pentru populaţia care locuieşte în împrejurimile municipiului. În fiecare staţie sunt construite cladiri care vor asigura servicii de tiketing, birouri de relaţii cu publicul, grupuri sanitare, săli de aşteptare. Întregul proiect a avut o valoare de aproape 8 milioane euro, din care 6,2 milioane sunt nerambursabili. După doar un an de la începerea lucrărilor, din primele zile ale lui 2015, braşovenii vor beneficia de aceste noi facilităţi de transport.

Cel mai interesant proiect pentru mass-media, dar şi pentru reprezentanţii administraţiei publice locale, l-a constituit Centrul de afaceri din Ghimbav, „Ice Logistic Park”, dezvoltat pe o suprafaţă de peste 3.500 mp, de SC Keller Steak House SRL. Parcul logistic pentru firmele din sectorul producţiei şi distribuţiei de alimente la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, precum şi dotările de excepţie existente aici i-au impresionat pe toti cei prezenţi. Beneficiarul acestui proiect, a cărui valoare totală a fost de aproape 10 milioane euro, din care peste 5,2 milioane nerambursabili, a estimat că în foarte scurt timp clădirea cu 2 etaje va adăposti peste 26 de IMM din domeniul alimentar sau al logisticii. Centrul a fost realizat într-un timp record, puţin peste doi ani, şi este singurul de acest fel din Transilvania, iar sistemul de software utilizat în managementul logisticii este unic în ţară!

„Vizitele noastre alături de jurnalişti nu au alt rol decât de a promova beneficiile utilizării resurselor nerambursabile europene pentru dezvoltare. În vizita noastră de azi am beneficiat nu numai de sprijinul administraţiei publice locale, dar şi de susţinerea Camerei de Comerţ şi Industrie, precum şi de deschiderea de care a dat dovadă o firmă privată pentru a prezenta deschis, cu cărţile pe faţă, rezultatele la care s-a ajuns în urma derulării de proiecte europene. Poate, la final totul pare uşor, dar ziariştii au avut ocazia să discute direct cu beneficiarii de fonduri, să-şi facă o idee mai aproape de realitate despre ceea ce înseamnă să beneficiezi de un asemenea sprijin. Fondurile europene, programul REGIO, sunt lucrul cel mai bun, ce este valorificat în Regiunea Centru. Din cele 1.200 de proiecte depuse în întreaga regiune, avem contractate 483, în valoare totală de peste 850 milioane euro, care atrag sume nerambursabile de peste 580 milioane euro. Aspectul important este că valoarea tuturor proiectelor depuse a fost de aproape 4 ori mai mare decât alocarea de care a beneficiat regiunea, adică 1,77 miliarde euro, faţă de cele circa 480 milioane alocate. Asta spune mult despre necesarul de finanţare. Ne bucurăm că municipiul Braşov, pol de creştere în regiune, atrage foarte bine resursele nerambursabile pentru dezvoltare. Şi ne bucurăm că există premisele ca gradul de absorbţie în acest oraş şi în întreaga Regiune Centru să crească mult peste aproximativ 60%, cât este în prezent. Astfel, punem bazele noii perioade de finanţare, care va debuta cât de curând, pentru care suntem pregătiţi cu noi proiecte de impact în viaţa social-economică”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru, după vizita de la Braşov.

Pe parcursul vizitei, participanţilor le-au fost oferite informaţii privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru, pentru a sublinia evoluţia proiectelor şi modul cum sunt cheltuite fondurile nerambursabile. Vizita a fost completată şi cu o sesiune de prezentări ale reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, dar şi ai Primăriei municipiului Braşov, referitoare la strategia şi viziunea de dezvoltare a acestei zone din Regiunea Centru, precum şi a celor mai importante proiecte realizate cu fonduri europene. Alte puncte vizitate de jurnalişti au fost proiectele pe care municipalitatea braşoveană le-a prezentat în momentul finalizării lucrărilor, la pasajele rutiere Independenţei şi Fartec, precum şi la drumurile de acces în zona economică Coresi. Fişele sintetice ale tuturor acestor investiţii au fost puse la dispoziţia presei.

Astăzi la Alba Iulia a avut loc Conferinţa Regională privind stadiul de implementare a Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru.
Peste 575 dmilioane euro, adică mai mult de 120/ din bugetul nerambursabil alocat Regiunii Centru prin POR 2007-2013, au fost contractate şi aproape 60% dintre aceste fonduri sunt investite în proiecte concrete şi restituite beneficiarilor. Acestea sunt rezultatele programului REGIO în cei peste şapte ani de la lansare şi acestea sunt temele pe care ADR Centru le-a discutat în cadrul Conferinţei Regionale privind stadiul implementării REGIO la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul a avut şi rolul de a prezenta participanţilor câteva dintre obiectivele finalizate, prin cei peste 260 milioane euro folosite judicios pentru dezvoltarea şi pentru crearea de locuri de muncă în cele şase judeţe din centrul ţării.
Peste 1200 de proiecte depuse în şapte ani, cu o valore de 1,77 miliarde euro, adică o cerere de aproape patru ori mai mare decât alocarea regională de 480 milioane euro., iar proiectele contractate de 850 de milioane euro, ceea ce înseamnă că se pot atrage efectiv în dezvoltarea economico-socială a judeţelor Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu peste un miliard de euro.
Toţi aceşti bani s-au transformat în obiective urbane noi, centre sociale, şcoli modernizate, afaceri de succes, cetăţi şi obiective de patrimoniu reabilitate, dar mai ales investiţii şi sisteme de infrastructură modernă, susţinând peste 4200 de locuri de muncă.
Pe parcursul conferinţei participanţii au urmărit ce proiecte au fost implementate în zona metropolitană Braşov, unde s-a dezvoltat infrastructura socială, rutieră şi unde siguranţa populaţiei a fost pusă în prim plan de municipalitate, precum şi proiectele implementate în municipiul Târgu Mureş, care au permis reabilitarea reţelei stradale şi alte investiţii în infrastructura socială.
Reprezentanţii judeţului Harghita au expus modul în care fondurile REGIO au susţinut şi au dezvoltat şi îmbunătăţit condiţiile de viaţă ale vârstnicilor şi ale altor categorii sociale devaforizate, care au nevoie de sprijin social.
Cei peste 50 de participanţi au aflat cum elevii din municipiul Sibiu se bucură de condiţii moderne de studiu realizate cu fonduri nerambursabile.
Experienţa unei firme din Alba Iulia care a obţinut finanţarea pentru dezvoltarea afacerii, cum şi-a dezvoltat afacerea, cu cât a crescut cifra de afaceri, dar şi recomandările unui parcurs fluid derularea unui proiect REGIO, au fost prezentate de administratorul societăţii.
Nu în ultimul rând, s-a vorbit de valorizarea turistică a Regiunii Centru şi de obiectivele istorice deosebite ale acesteia, aducându-se în prim plan un proiect amplu ce a permis reintroducerea în circuitul tursitic a 18 biserici evanghelice de patrimoniu din regiune.
De asemenea s-a discutat şi de noile oportunităţi de finanţare nerambursabilă ce vor fi derulate de ADR Centru în perioada 2015-2020.
„Da vorbim de implementarea programului, discutăm despre cele 483 de contracte de finanţare nerambursabilă semnate până în prezent şi de cele peste 270 milioane de euro abosorbite de autorităţile publice locale, ONG-urile şi firmele care şi-au dezvoltat investiţiile. Am văzut care este stadiul programului, ce rezultate am obţinut pe fiecare axă şi am discutat despre problemele şi dificultăţile întâmpinate. Dar acesta nu a fost un scop în sine al întâlnirii. Acum, mai mult decât în alţi ani, prin prezentările susţinute de noi, dar şi de beneficiarii de fonduri nerambursabile, am reuşit să vedem rezultate palpabile obţinute prin cheltuirea fondurilor europene şi ne-am propus acest obiectiv ambiţios, ca gradul de absorbţie în Regiunea noastră să se apropie de 80%.
Ne aşteaptă acum provocarea 2014-2020, un program nou care a preluat de la cel vechi câteva aspecte dar care vine şi cu noutăţi, schimbări, poate mai flexibile şi care cu certitudine vor aduce mai mulţi bani” a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Timp de două zile, în 13-14 octombrie 2014, o delegație mixtă româno-germană a stabilit care sunt principalele puncte de succes ale unui proiect implementat din fonduri nerambursabile, care sunt principalele probleme cu care se confruntă economiile regionale în mediul social și care sunt cele mai importante domenii de dezvoltat pentru susținerea regiunilor. Reprezentanții Regiunii Centru, alături de reprezentanții județului Prignitz din Germania au stabilit pe parcursul celor două zile de vizită a delegației germane în Regiunea Centru, puncte concrete de discuție și noi proiecte care vor sprijini cele două regiuni pentru consolidare și creștere pe termen lung.
Peste 40 de participanți din partea celor două regiuni au luat parte la evenimentul de deschidere oficială a Conferinței Internaționale. Discuțiile au fost prezidate de către președintele Consiliului Județean Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, domnul Ion Dumitrel, alături de directorul general ADR Centru, domnul Simion Crețu. Prima parte a întâlnirii dintre cele două delegații a fost dedicată prezentării Regiunii Centru și a evoluției acesteia, în ultimii șapte ani, datorită investiției de fonduri nerambursabile, la care a contribuit și Landul Brandenburg prin experiența deja acumulată în implementarea proiectelor și diseminată prin proiectele de twinning derulate în Regiunea Centru încă din anul 2000. După prezentarea Regiunii Centru în imagini vii și ilustrative, care au expus similitudinile culturale și potențialul de dezvoltare al celor două regiuni, dar și precedentele vizite româno-germane, a urmat o prezentare a județului Alba, respectiv a municipiului Alba Iulia, subliniindu-se faptul că o parte din ceea ce se poate vedea azi se datorează investițiilor din fonduri nerambursabile Regio.
”Au mai fost organizate astfel de schimburi de bune practici cu partenerul nostru german, Landul Brandenburg. Dorim să continuăm acest parteneriat fiindcă, de-a lungul celor peste 10 ani de parteneriat, am învățat de la ei că meticulozitatea germană și urmărirea obiectivelor propuse pe termen lung ne ajută mai mult în a obține rezultate vizibile pentru un număr mai mare de cetățeni. Având alături de noi partenerii germani, pe parcursul implementării primilor 7 ani de implementare Regio, 2007-2013, avem deja 450 de contracte care sunt în derulare și peste 450 milioane de euro investiți în economia regiunii. De aceea, consider că activităţile comune din cadrul parteneriatului dintre Regiunea Centru şi Landul Brandenburg trebuie continuate. Am și identificat câteva domenii de colaborare regională şi elaborarea în comun a unor proiecte multilaterale, cum sunt dezvoltarea urbană, utilizarea eficientă a resurselor de energie, dezvoltare rurală și formare profesională iniţială şi calificarea adulţilor”, a declarat Simion Crețu director regional ADR Centru.
”Membrii misiunii economice germane reprezintă județul Prignitz, cu care județul Alba are o relație de colaborare din 2010 și caută contacte de lucru în domeniul turismului, al afacerilor din gastronomie, al prelucrărilor metalice, al logisticii și cel al plasării forței de muncă, dar și din domeniul bancar și al investițiilor. Această vizită vine și ca un prim rezultat al recentei deplasări a unei delegații din Regiunea Centru în Landul Brandenburg, din care a făcut parte și județul Alba. În cadrul acestei vizite ne-am documentat în legătură cu crearea și funcționarea parcurilor de transfer tehnologic, activitate care va fi finanțată din Programul Operațional Regional 2014-2020. Fiindcă avem deja un proiect în domeniu, sperăm că printre potențialii beneficiari ai acestor fonduri europene nerambursabile să fie și Consiliul Județean Alba, acționar unic la societatea comercială “Parcul Industrial Cugir” SA, deci avem nevoie și de exemple de succes din Germania și de viitori parteneri în domeniu”, a afirmat Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba.
Delegația germană a fost formată din reprezentanți ai unor organizații de sprijin social, oameni de afaceri din Prignitz, reprezentanți ai sistemului bancar, ai sistemului educațional și de formare profesională, precum și reprezentanți ai autorităților de promovare a regiunii și ai turismului. Din partea Regiunii Centru au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului bancar, ai inspectoratului școlar, ai AJOFM, dar și reprezentanți ai unor agenții de turism, producători de produse tradiționale și din sistemul bancar.
Conferința Internațională a continuat cu discuții axate pe schimbul de bune practici și diseminarea unor rezultate de succes în domeniul fondurilor structurale, dezvoltării centrelor de afaceri și de transfer tehnologic din Regiunea Centru. Un caz concret discutat de către reprezentanții celor două delegații a fost necesitatea de creare a unui parc de transfer tehnologic la Cugir, prin care să se asigure preluarea și utilizarea eficientă a rezultatelor cercetării, atât în industrie, cât și, mai ales în domeniul IMM și al Start-up-urilor.

Contractul de finanțare nerambursabilă semnat azi, alocă 4,5 milioane lei fonduri nerambursabile Regio pentru modernizarea și dotarea Ambulatoriului din Spitalul orășenesc Cugir. Proiectul prin care Primăria Orașului Cugir solicită fonduri nerambursabile, va fi finanţat prin domeniul major de intervenţie 3.1 al Programului Operaţional Regional. Contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia, în prezența domnului Florin Roman, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, de către domnul Adrian Teban, primarul Orașului Cugir și de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Proiectul de „Modernizare și echipare a ambulatoriului Spitalului Orășenesc Cugir” are o valoare totală de 4,68 milioane lei, din care 4,58 milioane lei reprezintă suma solicitată ca fonduri nerambursabile de către beneficiar, iar diferența dintre cele două sume reprezintă contribuția Primăriei Orașului Cugir la cheltuielile eligibile ale proiectului.
”În urmă cu doar patru luni am semnat primul contract de finanțare nerambursabilă Regio, prin care administrației orașului Cugir i-au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de 16,09 milioane lei pentru reabilitarea a 7 străzi, în lungime de 7 km. Prin acel proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere continuăm procesul de dezvoltare a orașului și vom revitaliza zona veche a localității. Prin acest proiect însă, alocăm din bugetul local fonduri pentru creșterea gradului de siguranță a cugirenilor și, în curând, vom asigura servicii medicale performante în cabinete medicale moderne, a declarat Adrian Teban, primarul orașului Cugir.

Prin fondurile solicitate, timp de un an de zile, perioadă estimată ca fiind necesară pentru realizarea proiectului, se vor reabilita 13 cabinete medicale și 2 laboratoare medicale, iar numărul pacienților care vor beneficia de aceste servicii medicale îmbunătățite va crește la 10.500 persoane. Pe parcursul implementării proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare a cabinetelor medicale și laboratoarelor, se va înlocui tâmplăria exterioară, se vor repara și finisa pereții și se vor face recompartimentări. De asemenea, din fondurile alocate, se vor amenaja noi grupuri sanitare, se va înlocui instalația electrică și termică, se va instala un sistem de supraveghere și detecție în cazul incendiilor, se vor executa lucrări de finisaje interioare, iar ulterior se vor dota cabinetele cu mobilier, echipamente și instrumentar medical care să asigure cetățenilor servicii medicale eficiente, la standarde europene.
„Reabilitarea şi dotarea spitalelor şi a ambulatoriilor prin fonduri nerambursabile a reprezentat o oportunitate pentru autorităţile locale, atât din mediul urban cât şi cele din mediul rural al Regiunii Centru. În prezent, mai avem două proiecte aflate în etapă de precontractare, respectiv un proiect ce solicită fonduri pentru reabilitarea ambulatoriului din Luduș și unul ce solicită fonduri pentru reabilitarea ambulatoriului din Rupea, proiecte care vor semna contractele de finanțare în perioada următoare. Din păcate şi bugetul alocat acestui domeniu s-a dovedit a fi insuficient în faţa nevoilor de finanţare a oraşelor ce au reuşit să depună proiectele în termen. Este cel de-al doisprezecelea proiect contractat la nivelul Regiunii Centru pentru finanțarea unui ambulatoriu, pe lângă reabilitarea Spitalului județean Covasna. Deja cinci proiecte finanțate prin fondurile Regio au fost finalizate, iar condiţiile de spitalizare și aparatura folosită în aceste ambulatorii și-au ridicat standardele serviciilor medicale oferite populației”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
Peste 26 milioane euro fonduri nerambursabile Regio au fost alocate prin ADR Centru, pentru reabilitarea infrastructurii serviciilor medicale din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

ADR Centru anunţa rezultatele obţinute la nivelul Regiunii Centru, în cei şapte ani de când gestionează fondurile nerambursabile REGIO: 115% grad de contractare, 52% grad de absorbţie, 240 milioane euro fonduri nerambursabile investite în economia regiunii. Lansat la nivel naţional în urmă cu 7 ani la Sibiu, în iulie 2007, Programul Operaţional Regional a pus la dispoziţia autorităţilor publice locale, întreprinderilor private şi ONG-urilor din Regiunea Centru, peste 470 milioane euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea mediului urban, a infrastructurii rutiere, de sănătate, educaţională, de turism, precum şi a mediului de afaceri. 

Trei noi contracte de finanţare semnate săptămâna trecută la sediul ADR Centru din Alba Iulia, au crescut numărul proiectelor finanţate la 434. Prin aceste contracte, semnate pe parcursul celor 7 ani de derulare a programului, beneficiarii au solicitat 541 milioane euro fonduri nerambursabile. Alte 29 de proiecte ce se află în etapa de precontractare şi care vor semna contractele de finanţare în curând, vor creşte procentul de contractare a proiectelor la 122%, iar valoarea fondurilor nerambursabile solicitate la 573 milioane euro.

„Azi vedem în fiecare judeţ din regiune, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, rezultatele investiţiilor acestor fonduri. Avem drumuri mai bune pe care circulăm în siguranţă, atât în oraşe, cât şi între ele şi judeţe. În caz de accident, echipajele SMURD, dotate cu echipamente performante achiziţionate prin fonduri Regio, intervin prompt. Spitale, cămine, centre sociale speciale, şcoli, hoteluri, pensiuni, centre de afaceri, cetăţi istorice, parcuri, noi sau modernizate, dotate şi echipate, locurile de muncă păstrate şi alte 3000 de noi locuri de muncă create, sunt rezultatele concrete a investiţiilor făcute din 2007 până în prezent. A fost o perioadă în care regulile s-au mai modificat pe parcurs, ani în care cu toţii ne-am lovit de probleme, dar care printr-o bună colaborare le-am depăşit, am învăţat din ele şi apoi am folosit soluţiile găsite ca exemple. În această perioadă în care a devenit vizibilă transformarea vechiului în modern, am fost nominalizaţi la nivel naţional pentru bunele rezultate obţinute. În aceşti şapte ani, calitatea muncii noastre şi rezultatele obţinute au inspirat încredere şi ne-au susţinut în atingerea scopului, de a creşte nivelul de trăi, gradul de dezvoltare şi siguranţa celor ce trăiesc sau vizitează Regiunea Centru,” a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Peste 1 milion de cetăţeni din Regiunea Centru sunt utilizatorii direcţi ai serviciilor şi beneficiilor obţinute prin fondurile investite şi munca depusă de toţi cei implicaţi în derularea proiectelor finanţate prin fonduri Regio. Din 189 milioane euro fonduri nerambursabile investite în 7 oraşe, avem în curs de finalizare 63 km de străzi din oraşe reabilitaţi, 8.000 mp de spaţiu public modernizaţi, 1.600 noi locuri de parcare, 20 de sisteme de siguranţă şi securitate amplasate în şcoli şi oraşe, 1.200 de apartamente reabilitate termic, 6 centre multifuncţionale sociale. Pe parcursul celor 7 ani s-au alocat 124 milioane euro finanţări nerambursabile pentru reabilitarea a 350 km de străzi şi drumuri judeţene din regiune. Spitale, ambulatorii, cămine şi centre sociale, şcoli, licee, dar şi echipajele SMURD au primit 86 milioane euro fonduri nerambursabile pentru modernizarea, dotarea şi îmbunătăţirea serviciilor necesare populaţiei, pentru asigurarea unui climat de siguranţă. Peste 71 milioane euro fonduri nerambursabile au fost investite în dezvoltarea mediului de afaceri prin care se construiesc 12 noi centre de afaceri şi se dezvoltă 478 microintreprinderi. Cetăţi istorice, biserici fortificate, staţiuni turistice, parcuri de agrement, dar şi alte structuri turistice şi de agrement au dispus de peste 66 milioane euro fonduri nerambursabile pentru restaurare, îmbunătăţire şi creşterea calităţii serviciilor din Regiunea Centru.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook