Tags Posts tagged with "persoane"

persoane

sfaturi-frica-vorbit-publicTeama de a vorbi în public (glosofobia) este prezentă, în doze mai mari sau mai mici, în fiecare dintre noi. În timp ce unii reuşesc să-şi înfrângă această fobie după mai multe apariţii publice reuşite, alţii sunt mai reţinuţi şi găsesc orice scuză pentru a evita acel moment ce le provoacă emoţii puternice.

Mai mult decât atât, aproximativ 3 din 4 persoane (74%) experimentează stări de anxietate atunci când vorbesc în public sau se gândesc la asta, iar femeile sunt mai emotive decât bărbaţii atunci când trebuie să susţină un discurs public, potrivit Statistic Brain Research Institute, un studiu realizat anul trecut.

În realitate, potrivit psihologului Lenke Iuhoş, glosofobia nu este neapărat teama propriu-zisă de a vorbi în public, ci este un conglomerat de alte temeri, precum: teama de a face gafe, teama de a fi criticat, huiduit, teama de a avea parte de persoane dificile în public, teama de a nu fi suficient de interesant, teama de a avea un blocaj şi a uita tot ceea ce urma să spunem.

Cum putem depăşi tracul?

Pentru a depăşi această fază traumatizantă din viaţa noastră, psihologul Lenke Iuhoş consideră că trebuie să ne activăm acele resurse interioare ale noastre, bazate pe experienţe anterioare, care ne-au făcut să ne simţim bine în calitatea de orator.

„Nu există oameni care sunt buni la toate şi oameni care nu sunt buni la nimic. Oamenii trec prin diferite faze în viaţă, iar succesul învingerii unei temeri – că vine vorba de glosofobie sau de o alta fobie – ţine de cât de bine reuşim să ne aducem aminte de aşa-zisele momente de glorie pe care le-am trăit. Încrederea în sine este un indicator pe care doar noi îl putem regla şi îmbunătăţi, ţine foarte puţin de lumea din jur. Atunci când ne aducem aminte de un mic discurs în faţa oglinzii care ne-a făcut să ne simţim încrezători în sine, automat vom reuşi să activăm acea resursă interioară de orator, de showman, iar efectele se vor declanşa în lanţ:  vorbim din suflet, sincer, folosind şi transmiţând emoţii puternice publicului nostru”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

În acelaşi timp, specialistul consideră că fiecare dintre noi are câte o putere ascunsă pe care o activează doar în cazuri extreme, iar până şi cel mai timid om de pe pământ a avut cel puţin o dată în viaţă un moment în care şi-a deschis sufletul în faţa prietenilor şi a vorbit liber, fără îngrădiri şi fără trac.

“Practic, succesul metodei psihologice de activarea resurselor interioare constă în identificarea şi reconstruirea întregului context de care suntem cel mai mândri, în care ne-am simţit bine în pielea noastră şi pe care-l considerăm cea mai bună versiune a noastră. De atunci încolo, totul constă în folosirea resursei potrivite în momente potrivite. Dacă avem de transmis un discurs emoţionant publicului nostru, nu este productiv să activăm resursele de şef sau de angajat, ci pe cele de părinte grijuliu. Dacă avem de transmis un discurs tehnic, în care să ne dovedim expertiza, nu este eficient să activăm resursele de părinte, ci de expert în domeniul nostru de activitate. Dacă vom stăpâni această tehnică, vom putea chiar comuta instant de la o resursă la alta şi astfel să ne adaptăm tonul, atitudinea, gesturile, limbajul în funcţie de momentul favorabil”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.

Câteva exerciţii utile care ne ajută să scăpăm de teama de a vorbi în public:

  1. Exerciţii de vorbire în faţa oglinzii. “Atunci când ne e teamă să ne deschidem unui număr mare de oameni, putem începe prin deschiderea faţă de noi înşine. Ne punem în faţa oglinzii, începem să vorbim şi ne observăm foarte bine gesturile, mimica, tonalitatea vocii, stilul discursiv, tot. Ce nu ne va plăcea la noi, avem posibilitatea să corectăm, astfel încât să reuşim să construim cea mai bună versiune a noastră pe scenă, în faţa unui public numeros”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
  2. Susţinerea unui discurs în faţa unei persoane în care ai încredere. “Este un exerciţiu asemănător cu vorbitul în faţa unei oglinzi, numai că este un pas înainte. Persoana din faţa noastră este întotdeauna un critic mult mai bun decât putem fi noi în ceea ce ne priveşte, iar micile corecţii care vor veni de la acea persoană sunt extrem de benefice pentru noi”, declară psihologul.
  3. Găsirea şi exersarea unui subiect care te avantajează şi pe care-l stăpâneşti foarte bine. “Înainte de a vorbi în public, este bine să stabilim un subiect pe care-l stăpânim foarte bine, astfel încât să vorbim cât mai natural şi să scoatem în evidenţă pasiune pe care o avem faţă de subiectul cu pricina. Atunci când ni se impune un subiect, pe care nu îl stăpânim foarte bine, publicul va sesiza că suntem artificiali şi că nu suntem stăpâni pe subiect şi pe noi”, menţionează Lenke Iuhoş.
  4. Ajută-te de Powerpoint sau Prezi! “Prezentările digitale, precum Powerpoint sau Prezi, ne vor susţine punctul de vedere, deoarece impactul vizual este mult mai puternic decât impactul auditiv. Prin folosirea multimedia, decongestionăm, în primul rând, tensiunea acumulată în noi şi, în al doilea rând, vom putea interacţiona mult mai uşor cu publicul nostru”, explică specialistul.
  5. Relaxează-te! “În cazul în care avem o prezentare în timpul zilei, iar înainte avem o altă activitate mentală-fizică intensă, un exerciţiu foarte benefic e să ne deconectăm de mediu în care am fost prins în muncă. Căutăm o zonă de relaxare, un parc, o cafenea unde să stăm singuri, fără companie, să ascultăm o muzică, să ne deconectăm de gândurile care sunt ameninţătoare: cum voi intra, unde să mă uit, dacă va tremura vocea, dacă răguşesc etc. Creierul în momentul în care îi acorzi timp de relaxare, el se activează lent prin a trimite informaţii, care ne induc o stare de bine. Acordăm acest respiro de 15 – 30 de minute. Nu vom regreta!”, afirmă psihologul Lenke Iuhoş.
  6. Fii în timp cu toate! “E bine ca din timp să fim pregătiţi cu toate detaliile pentru ieşirea în public. Nu se recomandă să ajungem la locul unde ţinem discursul într-un suflet, ci trebuie să ajungem cu 30 de minute sau o oră înainte, pentru a ne pregăti psihic pentru acest lucru. Se recomandă să avem pregătite două ţinute de prezentare, în cazul în care chiar în ultimele clipe înainte de a ţine discursul, intervine ceva cu ţinuta îmbrăcată, să avem deja rezolvată problema, acestă tehnică reduce acumularea stresului”, menţionează psihologul.
  7. Odihneşte-te înainte de a susţine un discurs public şi evită să mânânci cu o jumătate de oră înainte! “Înainte de a susţine un discurs în public, este bine să fim foarte odihniţi. O minte obosită va trăda toate emoţiile pe care le avem şi toată teama pe care o avem faţă de acţiunea de a vorbi în public şi faţă de audienţă. Este indicat să dormim cel puţin 7-8 ore noaptea, să dormim de la ora 22, să ascultăm muzică de relaxare înainte de culcare, astfel încât să ne golim mintea de gânduri. De asemenea, este indicat să evităm să mâncăm cu o jumătate de oră înainte de evenimente, deoarece riscăm să declanşăm starea de somnolenţă şi să alterăm calitatea prestaţiei noastre publice”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Taximetriştii din judeţul Alba au fost luat la ”puricat” de polițiști, miercuri, 5 august, în cadrul unei acţiuni de verificare a activităţii acestora. Au fost verificate peste 60 de taximetre şi date amenzi pentru nereguli.

La data de 5 august, poliţiştii Serviciului Rutier Alba împreună cu poliţiştii birourilor rutiere din municipiile Alba Iulia, Sebeş, Blaj şi Aiud, au organizat o acţiune ce a avut ca scop verificarea modului în care sunt respectate normele legale privind transportul de persoane în regim taxi.

Polițiștii au verificat 64 de taximetre, iar pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transportul de persoane, 17 taximetrişti au fost sancţionaţi contravențional, cu amenzi în valoare totală de 1.785 lei.

Săptămâna trecută, poliţiştii din Alba, au aplicat,  peste 140 de sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei, în urma unei acţiuni ce avizat prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de marfă şi persoane.

În perioada 20 – 26 iulie , poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat, în conformitate cu Planul de operaţiuni al TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa), în cadrul campaniei BUS & TRUCK, pentru reducerea riscului rutier în transportul de mărfuri și persoane.

În urma acestei acţiuni, poliţiştii au depistat şi sancţionat contravenţional, 120 de abateri comise de către transportatorii de mărfuri şi 26 de abateri comise de către transportatorii de persoane.

Au fost reţinute un permis de conducere şi 3 certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 26.590 lei.

Cinci persoane urmează să fie audite în cursul zilei de marți, 23 iunie, la sediul IPJ Alba. Acestea sunt cercetate pentu înselăciune în dauna societăților de asigurare și nerespectarea regimului de arme. Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile celor cinci persoane, respectiv Alba Iulia, Mihalţ şi Ighiu.

Până în jurul orei 11.00, la sediul IPJ Alba au fost aduse pentru audieri trei dintre cele cinci persoane vizate, pentru celelalte două fiind deocamdată efectuate cercetări de documentare.

”Un grup de cinci persoane bănuite de infracțiuni de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals au fost aduse la sediul IPJ Alba pentru documentarea activității infracționale.

În cursul zilei de astăzi, 23 iunie, au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor în cauză, ulterior la sediul IPJ vor fi audiate și prezentate apoi procurorului în caz pentru dispunerea măsurilor legale”, a declarat agent principal Iulia Mărginean, de la Biroul de Presă al  IPJ Alba.

Gest inconştient pentru un şofer de microbuz de persoane din Cergău. Acesta a fost prins de poliţişti băut la volan la primele ore ale dimineţii de luni de către poliţişti pe strada Simion Bărnuţiu.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de
0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de S.G. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

foto: ziaruloval.ro

Marţi, 3 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă cu privire la inculpaţii TC, IM, LSM, BGD, BVD pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 04 martie 2015 şi până la data de 02 aprilie 2015.

Faţă de inculpatul DLHM a fost luatp măsura arestării preventive în lipsă pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi a fost atacată cu contestaţie de către inculpaţii TC, IM, LSM, BGD şi BVD. Competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, dosar 155/57/2015:

În nÎn temeiul  art. 226, art. 202 şi a art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:

1.TC, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000, cu plicarea rt. 5 Cod penal
2.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal, rap la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp ( în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională)
3.complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000(în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
4.complicitate săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 32 Cod penal, rap la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal

2.IM, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000 (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
– înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1, 2 Cod penal (în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională);
– omisiunea de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general au Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, faptă prevăzută de art. 181 alin. 2, 3 din Legea 78/2000

3.LSM, pentru complicitate la infracţiunea de omisiune de a furniza cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general au Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, faptă prevăzută de art.48 Cod penal rap. la art. 181 alin. 2, 3 din Legea 78/2000.

4.BGD, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1.abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 5 Cod penal
2.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
3.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal, rap la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp ( în ceea ce priveşte co-finanţarea naţională)
4.abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale) şi art. 5 Cod penal
5.complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. art. 32 Cod penal raportat la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000 (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
6.complicitate săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal ( în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională)

5.BVD, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1.abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale) şi art. 5 Cod penal
2.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
3.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp ( în ceea ce priveşte co-finanţarea naţională)
4.abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal
5.complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000 (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
6.complicitate săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal ( în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională)

Toţi cei 5 sunt arestaţi preventiv pe o durată de 30 de zile începând cu data de 4 martie 2015 şi până la data de 2 aprilie 2015.

6.DLHM, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000, cu plicarea rt. 5 Cod penal (în ceea ce priveşte finanţarea europeană).
2.complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal, rap la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cp ( în ceea ce priveşte cofinanţarea naţională) .
3.înşelăciune prevăzute de art. 244 alin 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal
4.complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. art. 32 Cod penal rap. la art. 181 alin 1, 3 din Legea 78/2000 (în ceea ce priveşte finanţarea europeană)
5.complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 32 Cod penal, rap la art. 244 alin. 1, 2 Cod penal, pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul DLHM, în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele BVD, BGD şi TC în sumă de câte 25 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Miercuri, 11 februarie 2015, poliţiştii din Alba au identificat şi reţinut două persoane care se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate.

Primul este Ş.V. de 37 de ani din Alba Iulia, care a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba – Compartimentului Urmăriri.

Tânărul este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 5 februarie 2015 de Judecătoria Alba Iulia, fiind condamnat la executarea unei pedepse privativă de libertate de un an închisoare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

În aceeaşi zi poliţiştii Postului de Poliţie Hopârta, l-au identificat şi reţinut, pe raza localităţii Silivaş, comuna Hopârta, pe C.T., de 51 de ani, din aceeaşi comună.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani şi patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, şi părăsirea locului accidentului.

Ambii condamnaţi au fost depuşi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud pentru a-şi executa pedepsele.

Marţi, 20 ianuarie 2015, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor în care sunt mplicate autovehiculele destinate transportului rutier de marfă şi persoane, precum şi pentru verificarea legalităţii în care se desfășoară acest tip de transport.

Poliţiştii au depistat şi sancţionat 73 de abateri contravenţionale ale transportatorilor de marfă şi 19 ale transportatorilor de persoane, majoritatea sancţiunilor fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare.

Cu acest prilej, poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 8.969 lei, în acelaşi timp fiind confiscate bunuri în valoare de 616 lei.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook