Tags Posts tagged with "permis de conducere"

permis de conducere

La data de 19.02.2016, în jurul orelor 20.30, polițiști ai posturilor comunale de poliție Valea Lungă şi Cenade, în timp ce executau activități comune de patrulare și supraveghere al traficului rutier, l-au depistat pe P.E.V., de 46 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 14 B, fiind sub influența alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de P.E.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 21.02.2016, în jurul orelor 02.00, polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au oprit, pentru control, pe strada Unirii din Aiud, un autoturism condus de G.I., un bărbat de 39 de ani, din municipiul Aiud.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de G.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Sâmbătă, 20.02.2016, în jurul orelor 20.15, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, l-au depistat pe M.G., de 51 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, în timp ce conducea un tractor, pe DN 14 B, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de M.G., cercetările unt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști, pentru conducere fără permis. Acesta obişnuia să conducă autoturismul prin municipiu, fără a poseda permis de conducere, fiind prins de polițiști de patru în ultimele două luni.

În ultimele două luni, tânărul a fost depistat de poliţişti de patru ori, conducând autoturisme pe raza municipiului Alba Iulia. De fiecare dată, poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

La data de 06.08.2015, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de D.J.M., de 29 de ani, din Alba Iulia care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, în patru dosare penale.

Fără a deţine permis de conducere, în data de 14 iunie 2015, a condus un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza, în 19 iunie 2015, a condus un autoturism pe B-dul Republicii, în data de 20 iulie 2015, a fost depistat conducând un autoturism tot pe B-dul Republicii, iar în 31 iulie a fost prins conducând un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu.

Vineri, 7 august, poliţiştii îl vor prezenta pe D.J.M. Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă, transmite IPJ Alba.

foto: orasul-tulcea.ro

Un bărbat de 44 de ani din Alba Iulia, dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţişti, vineri dimineaţa, în zona DN67 C – Transalpina – Petreşti, în urma unei urmăriri. Acesta conducea un Volkswagen Touareg și nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea lui.

Din primele informații ale IPJ Alba, bărbatul, I.F. (44 de ani) din Alba Iulia are mandat european de arestare pentru executarea unei pedepse de închisoare pentru înşelăciune.

Vineri dimineaţa, poliţiştii au organizat un filtru rutier în zona Petreşti, dar bărbatul, care conducea un Volkswagen Touareg înmatriculat în Bucureşti, nu a oprit la semnalul acestora şi a continuat drumul. Poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii, iar, pe DN67 C, în zona barajului de la Petreşti, şoferul a încetinit şi a sărit din maşină. Autoturismul s-a oprit în afara şoselei, iar bărbatul a fost imobilizat şi dus la Poliţia Sebeş.

Acesta nu ar fi suferit leziuni. Potrivit unor prime date, ar fi condus, însă, fără a deţine permis de conducere valabil.

Bărbatul va rămâne în arest până la finalizarea verificărilor în cazul său, inclusiv confirmarea mandatului de arestare european, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Trei bărbaţi s-au ales cu dosare penale, miercuri, după ce au fost prinşi de oamenii legii în timp ce conduceau vehicule neînmatriculate sau fără permis. Un tânăr din Zalău este cercetat pentru că a condus o motocicletă neînmatriculată şi fără permis corespunzător, în Munţii Apuseni.

Miercuri, 5 august, la ora 17.35, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe O.G., de 50 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de bărbat fusese radiat din circulaţie, de către autorităţile germen, din luna noiembrie 2013.

Faţă de O.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

Tot miercuri, poliţiştii rutieri din Aiud l-au depistat pe un bărbat de 37 de ani, din oraş, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe strada Livezii.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.40, poliţiştii din Sohodol l-au depistat pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Zalău, judeţul Sălaj, în timp ce conducea pe DJ 750 A, pe raza comunei Sohodol, o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Faţă de motociclist, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru conducere cu permis necorespunzător şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Polițiștii locali din Alba Iulia l-au depistat miercuri pe un conducător auto care avea permisul de conducere suspendat. Acesta a fost identificat după ce s-a oprit în stația de autobuz.

Miercuri la ora 13.30, polițiștii locali albaiulieni din cadrul Biroului Circulație au legitimat pe conducătorul unei autoutilitare staționate pe Bd. Revoluției 1989 din municipiul Alba Iulia, în spațiul rezervat mijloacelor de transport în comun.

La solicitarea justificată a documentelor, N.A. nu a prezentat permisul de conducere, motiv pentru care a fost verificat în bazele de date. Din verificările efectuate, s-a constatat că acesta figura cu permisul de conducere suspendat, ulterior fiind condus și predat la I.P.J. Alba – Poliția Municipiului Alba Iulia, în vederea continuării cercetărilor în această cauză.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Săliștea s-a ales cu dosar penal, după ce a condus un autovehicul, fără a poseda permis de conducere.

Marţi, 4 august, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Săliştea au oprit în trafic pe strada Principală din localitate, un autovehicul condus de I.M., de 22 de ani, din comuna Săliştea, judeţul Alba.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, transmite IPJ Alba.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

foto: gazetabt.ro

Un bărbat în vârstă de 66 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a condus un tractor cu remorcă neînmatriculată, fără a deţine permis. Omul a fost oprit de poliţişti pe DJ 107, în localitatea Cergău Mare.

Potrivit IPJ Alba, luni, în jurul orei 17.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurala Blaj l-au depistat pe M.G., de 66 de ani, din municipiu, care conducea un tractor pe DJ 107, pe raza localităţii Cergău Mare, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că remorca ataşată tractorului nu era înmatriculată în circulaţie.

Faţă de M.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Un minor în vârstă de 15 ani din Sâncel și un bărbat de 31 de ani din Jidvei s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși de polițiștii din Alba conducând un autoturism și un moped, fără a poseda permis de conducere.

La data de 30 iulie, ora 18.45, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au depistat pe B.C.D., de 31 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un moped, pe raza localităţii Bălcaciu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Faţă de mopedist a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 17.03.2015, ora 14.52, poliţiştii Postului de Politie Sâncel, în timp ce desfășurau activităţi de control al traficului rutier pe raza comunei, l-au depistat un minor în vârstă de 15 ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism.

Şi în acest caz, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook