Tags Posts tagged with "masina"

masina

Deoarece soţia i-a consumat băutura, un bărbat din Alba Iulia s-a răzbunat pe portiera unui autoturism. A fost depistat în scurt timp de un echipaj de jandarmerie şi riscă să fie cercetat penal.

În urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă, sâmbătă, 20 februarie, la ora 16.45, pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia, pentru a ajuta un cetăţean căruia i-a fost lovită maşina cu o piatră. Conducătorul auto le-a relatat jandarmilor că, în timp ce conducea, un bărbat i-a lovit portiera din dreapta faţă a vehiculului, fără un motiv evident, după care a fugit. Pornind de la semnalmentele furnizate de păgubit, jandarmii au acţionat pentru prinderea presupusului făptuitor şi au reuşit să-l depisteze în scurt timp. Este vorba de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care şi-a motivat gestul prin aceea că are probleme personale. Se afla în avansată stare de ebrietate, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit că, anterior incidentului ce a necesitat prezenţa jandarmilor, fusese implicat şi într-un scandal în familie. Cel mai probabil, motivul conflictului conjugal a fost acela că soţia i-a găsit şi i-a consumat o sticlă de băutură pe care el o ascunsese. După cearta cu soţia, bărbatul a părăsit locuinţa extrem de nervos, iar acum este principalul suspect în săvârşirea unei infracţiuni de distrugere. Cauza urmează să fie cercetată de Poliţia Municipiului Alba Iulia.

O fotografie cu mașina Poliției Locale din Odorheiu Secuiesc inscripționată în limba maghiară a stârnit controverse aprinse pe rețeaua de socializare Facebook și a devenit virală. Liderul Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a postat ieri această imagine cu următorul comentariu: ” Mașina Poliției Locale din Odorheiu Secuiesc îți dă impresia că te afli în Ungaria. Dar nu, este mașina unei instituții din România, pe teritoriu românesc. AȘA NU SE MAI POATE!”.

”Sunteți de acord să interzicem prin lege inscripțiile în limba maghiară în România?

Vă mulțumesc pentru implicarea voastră exemplară în combaterea inscripționarii mașinilor de Poliție Locală din Odorheiu Secuiesc în limba maghiară. Lansez aici în dezbatere publică ideea unui proiect de lege prin care să interzicem pe teritoriul românesc inscripționările în alte limbi decât în limba oficială a statului român, adică în limba română. Susțineți acest proiect de lege?”, a mai scris deputatul Diaconu pe pagina lui de facebook, https://www.facebook.com/MihaiBogdanDiaconu?fref=ts.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani este cercetat de poliţiştii din Ocna Mureş, după ce aceştia i-au găsit maşina abandonată într-un şanţ. Oamenii legii au stabilit că şoferul condusese cu 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au deschis dosar penal.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, în jurul orei 23.15, poliţiştii din Ocna Mureş au observat un autoturism ce se afla într-un şanţ, în apropierea intersecţiei străzilor Digului cu Cuza Vodă.

Autoturismul prezenta avarii uşoare, iar poliţiştii l-au identificat pe G.I.O., de 42 de ani, din Ocna Mureş, care se afla la volanul autoturismului şi care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în şanţ.

În urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de G.I.O., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Un tânăr în vârstă de 19 ani și un minor de 16 ani din Ciugud sunt cercetați penal de polițiști. Cei doi au furat autoturismul familiei unuia din ei, s-au plimbat cu el şi în cele din urmă l-au lovit şi abandonat în apropierea spaţiului amenajat pentru târgul de animale din comună.

Potrivit IPJ Alba, în dimineaţa zilei de 27 iulie 2015, poliţiştii Postului de Poliţie Ciugud, au fost sesizaţi de către un cetăţean din Alba Iulia cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul pe care-l lăsase parcat peste noapte, în faţa unui imobil din comuna Ciugud.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bănuiţi de comiterea furtului sunt fiul reclamantului, un tânăr în vârstă de 16 ani şi prietenul lui, de 19 ani, care în dimineaţa zilei de 27 iulie, în jurul orei 5.20, ar fi sustras autoturismul şi s-au plimbat cu el prin comuna Ciugud. Ajunşi în zona târgului de animale, tânărul aflat la volan, a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu gardul împrejmuitor al târgului.

După producerea accidentului, cei doi tineri s-au întors la domiciliu, abandonând autoturismul avariat.

Poliţiştii din Ciugud au întocmit pe numele lor dosar penal, în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi distrugere.

Un tânăr în vârstă de 30 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de către polițiști la volanul unui autoturism neînmatriculat. Totodată, oamenii legii au descoperit că alte documente, respectiv certificatul de înmatriculare, inspecția tehnică și asigurarea obligatorie de răspundere civilă prezentau indicii că au fost falsificate.

Potrivit IPJ Alba, la data de 23 iulie, la ora 9.55, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe DN 1, în afara localității Lancrăm.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că documentele prezentate de conducătorul auto, respectiv certificatul de înmatriculare, inspecția tehnică și asigurarea obligatorie de răspundere civilă, prezentau indicii că au fost falsificate.

Faţă de şoferul autoturismului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Un copil de 11 luni a fost rănit într-un accident rutier produs la Sebeşel, comuna Săsciori. Acesta se afla împreună cu familia, pe podul unei locuinţe, în momentul în care un tânăr de 17 ani fără permis l-a acroşat cu maşina, la o manevră de mers înapoi. Adolescentul s-a ales cu dosar penal.

Accidentul a fost anunţat la poliţie luni, în jurul orei 20.40. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că U.F., de 19 ani, din comuna Săsciori, i-a încredinţat autoturismul vărului său, în vârstă de 17 ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Minorul a efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care l-a acroşat pe un copil în vârstă de 11 luni, care se afla pe podul unei locuinţe învecinate, împreună cu familia, într-un premergător.

În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Sebeş de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis, iar faţă de U.F. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie ca nu deţine permis de conducere”.

Un accident rutier s-a produs duminică seara, pe varianta ocolitoare a oraşului Zlatna. Un tânăr în vârstă de 17 ani a luat maşina familiei pentru a da o tură, dar nu a ajuns foarte departe. A mers circa 500 de metri, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un zid.

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 iulie, în jurul orei 19.10, poliţiştii din Zlatna au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier ce a avut loc pe varianta ocolitoare a oraşului.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că un minor în vârstă de 17 ani, din Zlatna, profitând de lipsa părinţilor de acasă, a luat autoturismul familiei şi l-a condus până pe varianta de ocolire a oraşului.

La întoarcerea spre domiciliu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în coliziune cu un zid de beton. În urma accidentului, a rezultat doar avarierea autoturismului.

Poliţiştii din Zlatna au întocmit pe numele minorului, dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi distrugere.

Clientul unui service auto din Alba Iulia a fost salvat de jandarmi, după ce a fost agresat de un angajat care s-a enervat pentru că „tura prea tare” motorul maşinii cu care venise la reparat. Prin urmare, a devenit agresiv şi l-a fugărit, ameninţându-l că-l va lovi cu o cheie tubulară.

Printr-un apel la 112, înregistrat miercuri, 15 iulie, în jurul orei 13.00, un bărbat a solicitat ajutor deoarece era ameninţat cu bătaia de un angajat al unui service auto din Alba Iulia. Imediat un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în sprijinul acestuia, găsindu-l extrem de speriat şi agitat, la aproximativ 100 de metri de firma unde-şi lăsase maşina.

În urma verificărilor a reieşit faptul că, în momentul în care a făcut recepţia lucrărilor executate la maşina proprietate personală în respectivul service auto, Alin D. (38 de ani), domiciliat în Tecuci, nu a fost mulţumit de calitatea acestora şi i-a reproşat acest lucru mecanicului auto. La rândul său, mecanicul, A.M. (39 de ani), din comuna Ighiu, nu a fost de acord cu modul în care clientul a verificat reparaţia maşinii şi pe acest fond a izbucnit un conflict spontan. Din spusele celor implicaţi se pare că, pe lângă violenţe verbale, ar fi existat îmbrânciri şi ameninţări cu bătaia prin folosirea unui corp contondent.

Conflictul s-a încheiat la sediul Jandarmeriei Alba unde au fost conduşi toţi cei implicaţi şi unde, în conformitate cu normele de procedură penală, a fost întocmit un proces verbal de constatare a celor întâmplate. Cercetările în cauză urmează a fi efectuate de Poliţia Municipiului Alba Iulia.

Potrivit unor surse, maşina reparată este un Opel Astra, care se defectase pe autostrada Orăştie-Sibiu, iar proprietarul a apelat la service-ul din Alba Iulia.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook