Tags Posts tagged with "jandarmi"

jandarmi

jandarmeriaÎn perioada 1 – 6 mai, echipaje din cadrul Jandarmeriei Alba au executat misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor cultural artistice, religioase şi sportive organizate pe întreg teritoriul judeţului, au participat alături de poliţişti la prezervarea climatului de normalitate civică şi au monitorizat permanent staţiunile montane şi traseele turistice adiacente din zonele Şugag, Roşia Montană şi  Arieşeni.

Echipajele de jandarmerie nu s-au confruntat cu tulburări grave ale liniştii şi ordinii publice şi nu au fost solicitate să intervină pentru aplanarea unor conflicte de mare amploare.

Cu toate că majoritatea cetăţenilor a sărbătorit zilele de 1 şi 2 mai precum şi Paştele în acord cu normele legale de convieţuire în societate, nu au lipsit micile incidente, survenite, de regulă, pe fondul consumului excesiv de alcool.

Acestea au fost aplanate de urgenţă de jandarmi,  nefiind înregistrate cazuri de escaladare a violenţei verbale către violenţă fizică, iar vinovaţii au fost sancţionaţi conform prevederilor legale.

Astfel, pentru fapte ca proferarea de injurii şi expresii jignitoare în locuri publice, provocarea de scandal, consumul de băuturi alcoolice în public precum şi tulburarea liniştii vecinilor,  37 de persoane au fost sancţionate contravenţional, dintre care 26 cu avertisment scris, iar 11 cu amendă.

4b69d1f36462257020a88d256eebfa88_LO ceartă între fraţi a necesitat marţi, 23 aprilie, intervenţia jandarmilor din Blaj. Doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional.

În jurul orei 00.00, la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj s-a prezentat o minoră care a solicitat ajutor. Fata în vârstă de 14 ani sărise pe geamul locuinţei şi le-a relatat jandarmilor că, în lipsa părinţilor,  fraţii mai mari au închis-o în casă şi au ameninţat-o cu acte de violenţă în cazul în care părăseşte domiciliul.

Mai mult, a adăugat ca aceştia au ajuns să se certe între ei, existând riscul apariţiei unor vătămări corporale.

În aceste condiţii, la domiciliul fetei s-a deplasat un echipaj de jandarmerie, care a acţionat pentru aplanarea divergenţelor dintre cei trei.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că fratele mai mare –  Marian L. ( 19 ani) – i-a interzis surorii sale să se ducă la o întâlnire.

Supărată, aceasta a cerut ajutorul altui frate, tot minor şi împreună au încercat să-l înduplece pe cel mare să revină asupra interdicţiei.

A urmat un episod de violenţă verbală, iar la un moment dat fata a fost trimisă în camera ei.

În lipsa acesteia cei doi fraţi au continuat cearta, fiind întrerupţi doar de echipajul de jandarmerie.

În cauză au fost întreprinse măsuri legale, Marian L. ( 19 ani) fiind sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei, iar fratele minor cu avertisment scris pentru provocarea şi participarea la un scandal.

Totodată li s-a atras atenţia să evite pe viitor astfel de comportamente.

4b69d1f36462257020a88d256eebfa88_LCinci cetăţeni domiciliaţi în satul Dăroaia, comuna Roşia Montană, au fost sancţionaţi de jandarmi deoarece au fost surprinşi în incinta unei uzine de preparare din Gura Roşiei.

În urma solicitării telefonice a personalului de pază a Uzinei de Preparare Gura Roşiei, luni, 1 aprilie a .c., cinci bărbaţi au fost depistaţi în incintă de un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului Roşia Montană.

Cei cinci  intenţionau să colecteze fier vechi pentru a-l valorifica ulterior în interes personal, însă vigilenţa personalului de pază şi rapiditatea intervenţiei jandarmilor i-au împiedicat să-şi ducă la capăt intenţiile şi să comită fapte de natură penală, de genul furtului sau distrugerii.

Totuşi, pentru că au încălcat normele legale de acces în fosta fabrică, cele cinci persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani au fost sancţionate cu câte o amendă în valoare de 500 de lei.

Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte atenţionăm cetăţenii  că zona va fi monitorizată de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare.

De asemenea, reamintim faptul că  “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei.

foto: ecomagazin.roIncidentul s-a petrecut luni, 25 martie a.c., în jurul orei 23.00 şi a fost semnalat la 112 de un vecin al crescătorului de porumbei.

Acesta a relatat jandarmilor sosiţi de urgenţă la faţa locului că, în urmă cu câteva minute, a observat un bărbat care a escaladat gardul gospodăriei columbofilului, s-a deplasat la porumbar şi, după a sustras un porumbel de culoare albă, a plecat prin acelaşi loc pe unde intrase, adică peste gard.

Acesta a mai adăugat că intrusul, ajuns în stradă şi dându-şi seama că fusese observat, a eliberat pasărea sustrasă şi a fugit.

În baza semnalmentelor furnizate de martorul ocular la furt, jandarmii au demarat imediat căutarea suspectului, iar în scurt timp acesta a fost depistat.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani, cunoscut cu antecedente penale, care şi-a recunoscut fapta şi, în plus, a declarat că o pregăteşte de mai multe zile.

Bărbatul a fost identificat ca fiind A.C., iar pe numele acestuia au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cercetările vor fi continuate de Poliţia Municipiului Alba Iulia.

Foto: observator.roIncidentul a fost semnalat marţi, 19 martie,  prin apel la 112 şi s-a desfăşurat la ora 20.00 pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Sebeş.

Motivul conflictului se pare că este legat de împărţirea unor bunuri materiale între două rude, iar discuţiile contradictorii legate de împărţirea averii au degenerat în violenţă verbală.

Oportunitatea apelului la 112 şi rapiditatea intervenţiei jandarmilor au favorizat aplanarea scandalului încă din fază incipientă, prevenindu-se astfel escaladarea violenţei şi apariţia unor fapte mai grave.

Cei doi ai fost identificaţi ca fiind Sorin V. (47 de ani) şi Eugen P. (50 de ani) şi au fost sancţionaţi contravenţional.

Totodată au primit recomandarea ca pe viitor să apeleze la căi legale de rezolvare a divergenţelor.

În urma unei sesizări, marţi, 12 martie a.c., în jurul orei 01.00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă în cartierul Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeş şi, în spatele blocului188, aidentificat 4 tineri care consumau alcool, discutau zgomotos şi deranjau liniştea publică. Cei patru au fost identificaţi ca fiind D.Costinel ( 21 de ani), A. Nicolae (20 de ani), D.Andrei ( 22 de ani) şi E.Vlad (22 de ani) şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1200 de lei.

Având în vedere că odată cu creşterea temperaturilor creşte şi incidenţa acestor fapte atragem atenţia că, nu de puţine ori, rumoarea provocată de grupurile de tineri care staţionează în imediata apropiere a spaţiilor de locuit a dus la apariţia unor situaţii conflictuale, uneori chiar de natură penală, sancţionabile cu închisoarea. Prin urmare, pentru a preveni apariţia unor incidente le indicăm cetăţenilor ca, pentru petrecerea timpului liber, să apeleze la spaţiile de divertisment special destinate ( localuri, terase, etc.) şi reamintim că locatarii ansamblurilor de locuit au obligaţia de a-şi respecta vecinii şi, totodată, de a dovadă de un comportament civic şi moral responsabil.

Totodată, facem apel la cetăţeni să semnaleze prompt la 112 orice încălcare a normelor de convieţuire socială şi să coopereze cu forţele de ordine care acţionează la faţa locului, în vederea tragerii la răspundere a celor vinovaţi.

În repetate rânduri am atras atenţia asupra faptului că intrarea în perimetrul societăţilor comerciale fără respectarea regulilor de acces constituie abatere de la legislaţia în vigoare şi, prin urmare, va fi sancţionată de forţele de ordine. Cu toate acestea, mai există cetăţeni în municipiul Alba Iulia care nesocotesc această atenţionare şi pătrund în sediile unor fabrici dezafectate cu intenţia de a colecta material feros si lemnos şi a-l folosi ulterior în interes personal. Oportunitatea de a câştiga bani relativ uşor îi determină pe aceştia să ignore riscurile la care se supun pe timpul cât “ vizitează ” clădirile care nu mai prezintă niciun element de siguranţă, clădiri care au găuri imense în podele şi unde plăci mari de beton sunt susţinute doar de câte un cablu ruginit. Mai grav este că în această activitate sunt antrenaţi şi minori care, ce puţin din punct de vedere teoretic, nu sunt în măsură să aprecieze corect riscurile la care se supun.

Prevenirea apariţiei unor accidente sau evenimente negative Jandarmeria Alba are în atenţie locurile cunoscute ca fiind puncte de atracţie pentru astfel de persoane şi acţionează prompt pentru descurajarea acestora. Ultima acţiune desfăşurată în acest sens a avut loc marţi, 5 martie, când, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă la fosta fabrică Refractara şi a surprins în incintă nu mai puţin de 19 persoane, printre care şi doi minori.  Conform propriilor spuse, aceştia intraseră în perimetrul fostei fabrici cu intenţia de a sustrage fier şi a-l valorifica ulterior la centre de colectare.  Intervenţia oportună a jandarmilor le-a stopat intenţiile ilegale şi a prevenit apariţia unor fapte de natură penală ( furt sau distrugere ). Cele 19 persoane domiciliază în Alba Iulia, pe străzile Muzicanţilor şi Ciocârliei şi au vârste cuprinse între 15 şi 62 de ani.  Pentru “pătrunderea prin încălcarea normelor legale de acces în sediile societăţilor comerciale” au fost sancţionate contravenţional şi, din nou, li s-a recomandat să desfăşoare activităţi lucrative legale.

Facem apel la cetăţeni să evite să pătrundă ilegal în instituţii sau societăţi comerciale, chiar dacă par sau sunt dezafectate, reamintim că sancţiunea în astfel de situaţii este cel puţin amenda contravenţională cuprinsă între 500 şi 1500 de lei şi atragem atenţia că Jandarmeria Alba va acţiona ferm pentru descurajarea unor astfel de comportamente

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL  AL  JANDARMERIEI ALBA

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook