Tags Posts tagged with "ideologica"

ideologica

După dezastrul de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, mai mulţi lideri PSD au luat atitudine, printre aceştia şi europarlamentarul Victor Negrescu.

Victor Negrescu, europarlamentar din partea PSD şi liderul organizaţiei PES Activists România, a afirmat: „PSD are nevoie de unitate, stabilitate și de toți liderii săi care au permis construcția și dezvoltarea acestui mare partid politic… Este nevoie ca Partidul Social Democrat să își reafirme identitatea de stânga. O dezbatere ideologică trebuie să aibă loc la nivelul partidului, iar singurul drum posibil este către stânga europeană.

PSD trebuie să redevină partidul celor mulți. În perioada următoare, este nevoie de consolidarea legăturilor cu baza partidului, cu militanții și simpatizanții noștri pentru a putea să îi convingem mai bine pe viitor și pe cei care, de această dată, nu au fost alături de noi.

Partidul Social Democrat rămâne cel mai mare partid din România și de aceea avem responsabilitatea să ne definim ideologic. Social-democrația europeană înseamnă mai multă democrație, mai multă libertate și mai multe drepturi pentru oameni. Noi, cei din PSD, trebuie să fim în continuare mândri de ceea ce suntem – un partid puternic social-democrat la nivel european.

PSD are nevoie de unitate, stabilitate și de toți liderii săi care au permis construcția și dezvoltarea acestui mare partid politic”…

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook