Tags Posts tagged with "Gheorghe Feneser"

Gheorghe Feneser

Prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer s-a întâlnit joi, 3 decembrie a.c. cu reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale din judeţ şi Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Alba, pentru a discuta nemulţumirile acestora privind interzicerea păşunatului oilor în terenurile agricole începând cu data de 06 decembrie a.c. Conform Legii nr.407/2006, Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic modificată prin Legea nr. 149/2015, art. 23, aliniat c. păşunatul animalelor domestice în terenul agricol este interzis în perioada 6 decembrie şi 24 aprilie.

„ În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de animale din judeţ, voi face o intervenţie la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care voi solicita eliminarea sau cel puţin revizuirea paragrafului din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care prevede interzicerea păşunatului animalelor domestice în terenurile agricole în perioada 6 decembrie şi 24 aprilie. Consider că nu este posibil să ţii oile închise în ţarc pe o perioadă atât de lungă. Voi cere totodată şi sprijinul parlamentarilor judeţului nostru pentru a mă susţine în acest demers” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Un număr de peste 300 de şcoli din judeţul Alba au fost controlate înainte de începerea noului an şcolar, de comisia formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Alba şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. La 10 dintre acestea au fost depistate probleme legate de condiţiile igienico-sanitare, în timp ce la alte 13 s-a constata lipsa gardului împrejmuitor.

Recent, prin ordin al prefectului Gheorghe Feneşer, s-a constituit o comisie care au efectuat verificări la unităţile de învăţământ din judeţ . Controalele au vizat asigurarea siguranţei elevilor în incinta unităţilor şcolare. Totodată au fost controlate şi starea clădirilor unităţilor şcolare, a grupurilor sanitare din imobile, în vederea asigurării condiţiilor de igienă corespunzătoare.

Deşi la majoritatea unităţilor de învăţământ verificate există preocupare pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare desfăşurării activităţii şcolare, au fost identificate şi o serie de deficienţe, printre care: condiţii igienico –sanitare necorespunzătoare – Craiva (comuna Cricău), Acmariu (comuna Blandiana), Ghirbom (comuna Berghin), Boz (comuna Doştat), Sînbenedic (comuna Fărău), Galtiu (comuna Sântimbru), Vingard (comuna Şpring), Răhău (municipiul Sebeş), Mărgineni (comuna Săliştea), Stâna de Mureş (comuna Noşlac); gard împrejmuitor lipsă sau deteriorat – Ciugudu de Jos (comuna Unirea), Vingard (comuna Şpring), Sântimbru, Totoi (comuna Sîntimbru), Loman (comuna Săsciori), Tărtăria şi Mărgineni (comuna Săliştea), Stâna de Mureş (comuna Noşlac), Cistei (comuna Mihalţ) Sînbenedic (comuna Fărău), Boz (comuna Doştat), Daia Română, Cenade.

„A fost cea mai amplă acţiune de acest gen din ultimii ani. Vreau să vă informez că s-au verificat 320 unităţi de învăţământ din judeţ dintr-un total de circa 540 instituţii şcolare. În urma acţiunilor de verificare efectuate, fiecărei primării în parte i-au fost aduse la cunoştinţă deficienţele constatate. Termenul final acordat pentru remedierea acestora a fost 1 septembrie 2015, premergător începerii anului şcolar, pentru ca elevii să beneficieze de condiţii optime în care să poată studia”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Oficial, începând cu data de 30 iulie 2015, județul Alba are primul serviciu privat de ambulanță. Crucea Roșie Filiala Alba și-a inaugurat, joi, Serviciul Privat de Ambulanță. Acesta dispune de patru ambulanțe, un dispecerat, cameră de sterilizat și o cameră de odihnă. La eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației județene și locale, reprezentanți a IPJ Alba dar și ai cluburilor sportive din Alba.

Acest noul serviciu privat de ambulanță a Crucii Roșii Filiala Alba va oferi servicii de consultanță medicală de urgență, transport asistat și neasistat în țară și în străinătate, servicii de ambulanță la solicitarea pacientului, asistență medicală la competiții, manifestări sau alte evenimente.

”Dorim să facet transport asistat și neasistat pentru pacienți în țară, în străinătate, oriunde este necesar, dorim să dezvoltăm servicii de ambulanță pentru pacienți la cerere și dorim să paricipăm la cât mai multe competiții sportive asigurând primul ajutor la manifestări publice culturale, sociale, la diverse evenimente, la baze de agrement, sportive, târguri, expoziții și așa mai departe. Acest serviciu va fi practic deservit de patru ambulanțe dotate conform standardelor în vigoare, toate echipamentele de pe aceste mașini sunt noi, tot ce s-a cumpărat este 100% nou, am vrut să investim în calitate șiu ulterior să investim în servicii de calitate”, a declarat directorul directorul Crucii Roșii Filiala Alba, Adrian Dușa.

În ceea ce privește personalul medica, acesta este compus din medici, asistenți medicali, ambulanției, șoferi, toți cu o bună experiență și cu o formare profesională deosebită. Astfel, au fost autorizate patru ambulanțe, duă dintre acestea sunt de tip B1 (ambulanțier, asistent, medic), B2 (asitent, ambulanțier atunci când se impune). O altă ambulanță este tip A1 pentru transport pacienți și o altă ambulanță este de tip AMD pentru consultații de pacienți la domiciliu.

Investiția se ridică a aproape 200.000 de lei, bani obținuți, o parte din cotizații, din campaniile de 2% sau cursuri, și o parte de la Crucea Roșie Germană.

Servicul de ambulanță va funcționa prin sistemul integrat 112, după încheierea unui contract cu CAS, lucru care se va face în aproximativ 2 luni, sau la numerele de telefon ale Crucii Roșii Filiala Alba.

„Prin relație contractuală cu CAS, dorim să facem transport asistat și neasistat pentru pacienți, în țară, în străinătate, oriunde este necesar. Dorim să dezvoltăm servicii de ambulanță pentru pacienți la cerere și să participăm la cât mai multe competiții sportive unde putem să asigurăm primul ajutor.” a precizat acesta.

Pacienții vor fi deserviți de medici de urgență, asistenți medicali şi ambulanțieri, toți cu o foarte bună pregătire profesională și cu vechime în acest domeniu de activitate.

Prezent la eveniment, prefectul județului Alba, Gheorghe Feneșer a declarat: ”cred că rolul nostru este de a vă sprijini în permanență și o să încercăm și pe alte căi pentru că nu mi se pare normal, cei din partea Crucii Roșii Române să fie sprijiniți doar prin autofinanțare, iar în alte state, cum ne place de cele mai multe ori să ne comparăm cu cei din Germania, sunt sprijiniți în proporție de 60 la sută de stat. Cred că și statul ar putea să facă mai mult aici, la dotare, la cursuri de perfecționare a oamenilor dumneavoastră. Eu vă promit că după 15 septembrie când se termină concediile la Instituția Prefectului, voi avea o ședință cu tot personalul și sunt convins că toți vor dona acel leu pentru Crucea Roșie pentru că o vom face pentru noi, pentru toți care vor avea nevoie”.

Elevii din județul Alba care fac naveta se vor putea bucura în perioada următoare de un număr de 18 microbuze noi. Asta, în urma aprobării suplimentară a mijloacelor de transport al elevilor pentru Alba, se pare că datorită demersurilor efectuate de prefectul Gheorghe Feneșer.

Astfel, prin ordinul comun al Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și al Ministrului Educației și Cercetării Științifice nr. 332/4567/2015 au fost repartizate judeţului Alba, 18 microbuze tip 16+1 destinate transportului şcolar.

Unităţile administrativ-teritoriale care au primit microbuze sunt următoarele: municipiile Alba Iulia, Blaj, Sebeş, oraşele Abrud, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Zlatna, Teiuş şi comunele Bistra, Fărău, Galda de Jos, Horea, Mogoş, Scărişoara, Şugag, Arieşeni, Noşlac.

„Urmează ca în viitorul apropiat să fim informaţi asupra datelor când putem să ridicăm aceste mijloace de transport, pentru ca ele să ajungă la destinaţie cât mai repede posibil.” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a înaintat astăzi o adresă domnului Gheorghe Feneşer, prefectul judeţului Alba în care îi solicită convocarea în regim de urgenţă a unei întâlniri între asociaţiile furnizoare de servicii sociale din judeţul Alba şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba pentru clarificarea aspectelor ce ţin de controalele desfăşurate de instituţie în anul 2014 şi făcute publice recent.

Menţionăm că Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a făcut acest demers către Instituţia Prefectului Judeţului Alba atât în numele său cât şi în numele celorlalte organizaţii furnizoare de serviciu sociale care primesc subvenţii în baza Legii 34/1998 şi pe care le-a contactat pentru a uza împreună de dreptul la imagine şi informare corectă. Amintim astfel asociaţiile furniozoare de servicii soaciale: Asociaţia Caritas Romano-Catolic Alba Iulia, Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj şi Asociaţia AS 2001 .

Solicităm implicarea domnului prefect ca mediator al acestei întâlniri deoarece dorim să informăm corect populaţia privind activitatea noastră şi să uzăm de dreptul fundamental al oricărui cetăţean sau entitate juridică din România de a-şi apăra imaginea în faţa unor afirmaţii neadevărate.

Pentru că dorim o totală transparenţă facem publică această scrisoare şi vă rugăm să o preluaţi în publicaţiile dumneavoastră.

Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Miercuri, 14 ianuarie 2015, într-o conferinţă de presă prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a suspendat procedura de acordare a autorizaţiei intergrate de mediu pentru noua fabrică de formaldehidă de la Sebeş (conform unei informări de la Ministerul Mediului, după cum precizează prefectul Feneşer).

Prefectul de Alba spune că a luat act de protestele de duminică, 11 ianuarie 2015, de la Sebeş, când peste 2.000 de persoane au protestat împotriva companiei austriece Kronospan.

Feneşer spune că Ministerul a primit 2 contestaţii (din partea Prima Natura Alba Iulia şi Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş) privind decizia revizuirii autorizaţiei integrate de mediu pentru noua fabrică a Kronospan Sebeş.

Ministrul mediului a dispus demararea analizei contestaţiilor înregistrate. Pe perioada analizei, APM Alba nu poate elibera autorizaţia integrată de mediu.

De precizat că în autorizaţia de mediu, societatea din Sebeş este oligată să monteze o instalaţie de monitorizare a nivelului de formaldehidă emisă…

Feneser2Numeroşi cetăţeni l-au sesizat pe prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer cu privire la praful dens, care se ridică în urma lucrărilor ce se execută la  autostrada Sebeş-Sibiu,  în zona localităţilor Lancrăm, Sebeş, Cut.

În cursul zilei de ieri, prefectul s-a deplasat la faţa locului, unde s-a constatat că în urma circulaţiei mijloacelor de transport care lucrează la autostradă se ridică nori enormi de praf, întrucât porţiunea de drum nu este asfaltată, fiind în faza de terasare, acoperită doar cu un  strat suport balastru, fără asfalt.

Precizăm că, tronsonul de drum este tranzitat de un număr foarte mare de autocamioane, creând un disconfort considerabil celor care locuiesc în apropiere, praful purtat de vînt ajungând pe o distanţă de  2, chiar 3 kilometri.

Prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer a luat legătura de urgenţă cu conducerea firmei „ STRACO”, care execută lucrările la autostradă.

Începând de astăzi s-a dispus ca pe această porţiune de drum să se treacă de trei ori pe zi cu 4 cisterne cu apă  pentru a uda suprafaţa carosabilă, urmând ca pe întreg tronsonul Sebeş – Cut să se aplice aceste măsuri, evitând astfel ridicarea prafului în aer şi poluarea cetăţenilor din această zonă”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Feneser2Prefectul Gheorghe Feneşer a avut recent o întâlnire cu trei dintre cele mai mari societăţi din Alba care se ocupă cu prelucrarea lemnului, al cărei scop a fost acela de a stabili nişte măsuri concrete pentru formarea, la nivelul judeţului, a unei forţe de muncă specializate în domeniu, de care societăţile au nevoie pentru a-şi eficientiza activitatea.

La discuţia cu reprezentanţii Holzindustrie, Kronospan şi Savini Due, prefectul Gheorghe Feneşer a dorit în primul rând să afle opinia acestora cu privire la oportunitatea înfiinţării a 2 clase profesionale, în cadrul cărora elevii să se poată specializa în domeniul industriei lemnului, iar ulterior să fie angajaţi la societăţile de profil.

Replica reprezentanţilor companiilor, participanţi la discuţie, a fost unanimă, în condiţiile în care forţa de muncă specializată lipseşte în prezent, iar nevoia de personal calificat este o problemă, pentru a cărei soluţionare, societăţile şi-au exprimat dorinţa de a investi ele însele în formarea viitorilor angajaţi.

De precizat faptul că, anterior discuţiei, prefectul judeţului Alba a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba să menţioneze în ce măsură înfiinţarea celor 2 clase profesionale este posibilă şi în contextul în care proiectul este unul cât se poate de viabil, au fost puse la punct şi alte detalii referitoare la condiţiile de şcolarizare.

Concret, societăţile de profil sunt dispuse să le ofere elevilor burse de studiu în valoare de 200 lei/lună/elev, să le asigure rechizitele de care au nevoie pe parcursul anului şcolar şi să le pună la dispoziţie secţiile de producţie pentru desfăşurarea stagiilor de practică.

În acest fel, elevii ar urma să fie familiarizaţi cu procedeele tehnologice, echipamentele, dar şi cu mediul de lucru în care ar urma să-şi desfăşoare activitatea după terminarea studiilor.

Am convingerea că acest proiect va fi benefic, atât pentru cei care îşi doresc siguranţa locului de muncă, într-un domeniu în care, din nefericire, resursele umane pregătite corespunzător lipsesc, cât şi pentru societăţile comerciale ce activează pe raza judeţului şi care, în prezent, au probleme în recrutarea unei forţe de muncă stabile şi calificate.

Cred că pregătirea elevilor pentru a forma o forţă de muncă realmente specializată este necesară şi oportună.

În acest  context, am primit asigurări din partea întreprinzătorilor că, pe lângă sprijinul care constă în bursele lunare şi punerea la dispoziţie a rechizitelor, intenţionează să găsească şi soluţiile necesare pentru a le asigura elevilor masa zilnică.

Scopul final este acela de a le oferi acestor elevi, după terminarea studiilor, certitudinea că vor avea un loc de muncă sigur şi motivant,” a precizat prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook