Tags Posts tagged with "dincolo"

dincolo

Interes mare la lansarea cărţii de proză semnată de poetul Dumitru Mălin: „Dincolo de fag era Fagul Împăratului”, apărut în 2014 la Editura Tipo Moldova de la Iaşi.

Cartea conţine o serie de poveşti, istorisiri din copilărie şi din tinereţea autorului născut aproape de Fagul Împăratului, la Baia de Arieş… Este o combinaţie de confesiune şi amintiri, povestite cu o francheţe pe care pe unii îi poate şoca. Este un volum ne aduce aminte de Nică lui ştefan a Petrii.

Volumul a fost prezentat de Aurel Ştefanachi, directorul TipoMoldova (poet şi prozator şi el) şi Mioara Pop – directorul Bibliotecii Judeţene Alba.

Printre cei prezenţi i-am văzut pe scriitorii Ioan Popa, Gheorghe Dancilă, Ioan Adrian Popa, Ştefan Dinică, Mircea Stâncel, Virgil Şerbu Cisteianu, Diana Câmpan, Monica Grosu… De asemenea foarte mulţi profesori de la şcolile din Alba, inclusiv inspectorul şcolar general, Dorin Sandea, Daniel Breaz – rectorul Universităţii Alba Iulia, deputatul Călin Potor.

Întâlnirea a fost condimentată cu momente muzicale oferite de Victor Geogean – acordeon, folkistul Claudiu Voic, cantautorul Daniel Avram şi Şcoala de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia.

Pentru că peste puţin timp Dumitru Mălin împlineşte o frumoasă vârstă îi spunem „La Mulţi Ani”! Şi aşteptăm viitorul volum de confesiuni (povestiri, amintiri): „Nonoc”, care este partea a doua a volumului de faţă.

 

Dumitru Malin 2 Dumitru Malin 3 Dumitru Malin 4 Dumitru malin 7 Dumitru Malin 5 Dumitru malin 6

Îndepărtat de amurguri, poetul Dumitru Mălin lansează o nouă carte, de proză scurtă. Este vorba de cartea „Dincolo de râu era Fagul Împăratului” (care conţine mai multe poveşti scurte).

Lansarea volumului va avea loc joi, 5 februarie 2015, ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, parteneri fiind Palatul Copiilor şi Casa de Cultură a Sindicatelor.

Cu acest prilej va avea loc microrecitaluri susţinute de Victor Geogean, cantautorul Daniel Avram şi Şcoala de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia.

Prezintă Mioara Pop – director al Bibliotecii Judeţene Alba, prof. Ilie Rad – Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, scriitorul Ion Marin Almăjan.

288386_434108413288139_1917977700_oCine trece prin Şugag, nu poate să nu remarce pe partea dreaptă a râului Sebeş, un cartier cochet de vile cu un etaj, unele mansardate, înconjurate de spaţii verzi, întocmai cu o staţiune cochetă de munte. De fapt, cartierul de blocuri al Sugagului, poartă numele de Colonia Definitivă, iar cochetele construcţii au fost ridicate tot pentru cei care au construit sistemul hidroenergetic de pe Valea Sebesului.

Construirea ei a început în anii ’73 – ’74, iar modul de funcţionare era puţin diferit de celelalte colonii de pe vale. Colonia Definitivă nu trebuia să funcţioneze ca un orăşel, cu toate utilităţile şi serviciile necesare, ci trebuia să fie un simplu cartier racordat la funcţionalităţile şi serviciile oferite de comună Şugag. Practic, Colonia Definitivă era un cartier de locuinţe, iar şcoală, grădiniţă, punctul sanitar, magazinele şi administraţia era comună cu cea a celorlalte locuinţe din Şugag. De fapt, cel care ne explică cel mai bine de ce s-a construit această colonie este unul dintre cei care au condus destinele şantierelor de pe Valea Sebesului.

“În primul rând, atunci s-a studiat modul în care va funcţiona sistemul hidroenergetic, şi s-a ajuns la concluzia că este nevoie de o mână de oameni, specialişti hidroenergeticieni, care să fie aproape de locurile de muncă. Era, şi este şi acum, mult mai uşor să aduci la serviciu un om care locuieşte la 5, 10 sau 15 kilometri distanţă, în comparaţie cu distanţa de la Alba Iulia sau de la Sebeş. Adică, este mai rapid să meargă omul la serviciu, sau la intervenţie de la Şugag la Galceag, unde sunt 15 kilometri, decât să îl aduci de la Alba Iulia, adică 45 de kilometri în plus, sau de la Sebeş, 30 de kilometri. Aşa că cei care conduceau ministerul atunci au luat decizia să construim aici un cartier de blocuri.”

Primii care s-au mutat în Colonia Definitivă din Şugag au fost directorii de atunci, urmaţi de şefii de şantiere şi personalul auxiliar (TESA), în anul 1974. Odată cu ridicarea blocurilor, au început să vină din celelalte colonii inginerii, maiştrii, şoferii şi angajaţii calificaţi. Puţine persoane necalificate sau semicalificate s-au mutat în această colonie, pentru că ei erau cei care migrau cel mai mult de la un şantier la altul, Inginerii realizau o lucrare de la început şi până la sfârşitul ei, iar asta putea să însemne chiar şi opt ani, timp în care sub coordonarea lui se perindau sute de muncitori, de la necalificaţi, dulgheri, fierari betonişti şi până la finisori şi instalatori. De aceea, cei care trebuiau fidelizati şi cărora trebuia să le fie oferite condiţii cât mai bune de viaţă erau specialiştii.

“Tovule, îţi iei soţia şi copilul şi te muţi în apartament, la bloc”

220015_158952647501386_3245922_o“Eram în 1976, locuiam în colonia de la Dobra, lucrăm la Castelul de echilibru de la hidrocentrala Şugag. Într-o zi, pe la sfârşitul verii mă întâlnesc cu directorul de atunci, cu domnul Selagean şi îmi spune: Tovule, îţi iei soţia şi copilul şi te muţi în apartament, la bloc. Fiul meu avea atunci doi ani şi nu eram foarte sigur dacă vroiam să mai rămân pe Valea Sebesului. Ei, m-am mutat, şi am mai rămas. Sunt foşti colegi de ai mei care s-au mutat şi ei în Colonia Definitivă, au ieşit la pensie, şi-au cumpărat apartamentele în care locuiau şi în zi de azi locuiesc tot acolo, chiar dacă şi-au construit case în Bucovina. Alţii ştiu că după ce au ieşit la pensie s-au mutat, s-au întors în locurile de unde au plecat cu 30 – 40 de ani în urmă, iar acum regreta. Nu se mai simt acasă, acolo, la ei acasă. Simt că de fapt casa lor a rămas în Colonia Definitivă”, ne-a povestiţi, Nicu, unul dintre inginerii care şi-a trăit o parte din viaţa pe şantierele Văii Sebesului.

Odată cu primele blocuri ridicate, s-a construit şi o centrală termică ce funcţiona cu păcură, iar odată cu extinderea coloniei, a fost necesară ridicarea alteia, mai mari care să facă faţă necesarului de căldură, mai ales că Sugagul, prin excelenţă se afla într-o zonă muntoasă. S-a construit apoi oficiul poştal, chiar în apropierea noului pod de beton, postul de poliţie, iar în paralel, în centrul comunei s-a ridicat şcoală, grădiniţă, dispensarul şi magazinul universal, cu restaurant şi cofetărie la parter.

De fapt, Colonia Definitivă era un loc destul de invidiat înainte de revoluţie. Conducerea de atunci a judeţului şi a Trustului de Construcţii Hidrotehnice, cei care coordonau practic toată activitatea de pe Valea Sebesului, aveau grijă ca celor care lucrau pentru energia ţării să nu le lipsească nimic, mai ales în condiţiile de criză alimentară prin care trecea restul ţării.

“Îmi aduc aminte că aici niciodată nu am rămas fără baterii la aparatul de radio şi la lanterna, aşa cum păţeau verişorii mei de la Alba Iula. De fapt ei mă invidiau că mi-am cumpărat de la magazinul din sat lanterna Tiger. Cei din generaţia mea ştiu ce însemna pe vremea aia, când în ţară nu găseai mare lucru, să ai o lanternă chinezească Tiger, cu trei baterii şi la care să ai şi baterii, bineînţeles” îşi aminteşte Dan, unul dintre copii coloniei.

De fapt, motorul Văii Sebesului, Trustul de Construcţii Hidrotehnice, prin conducătorii lui, să îi amintesc aici pe regretatul director general, inginerul Dorin Gabudean dar şi pe cel care îşi poartă cu demnitate numele, fost director administrativ – comercial – Nestor Hogaş, a modernizat întreaga zonă a Sugagului, până în anii revoluţiei. În anii de glorie a şantierelor de construcţii, se vehicula o glumă, care zicea un locuitor din Şugag l-ar fi trebat pe directorul general, ”Domnu’ Gabudean, când pleacă TCH-ul de aici o să ia şi curentul şi asfaltul cu el?”.

Odată cu finalizarea lucrărilor de pe Valea Sebesului, o parte dintre specialişti, atât de la Hidroconstrucţia, cei care au realizat construcţiile, cât şi cei de la Energomontanj, cei care au realizat reţelele electrice şi instalaţiile generatoare de energie electrică, au plecat spre alte şantiere. O altă parte, dintre cei care angrenaţi în lucrările auxiliare şi angajaţii de la Hidroelectrica, firmă care exploatează şi de fapt proprietara sistemului energetic de pe Valea Sebesului, continua să locuiască în Colonia Definitivă. Restul apartamentelor rămase nefolosite, au fost cumpărate de localnicii din Şugag, care au fost atraşi de confortul locuinţelor dar şi de amplasarea ultracentrală a acestora. O parte au fost păstrate de foştii proprietari, ca şi locuinţe de vacanţă.

Pentru mulţi, mai ales pentru copii care s-au născut şi au crescut aici, Colonia Definitivă a însemnat şi înseamnă acasă. Chiar dacă viaţa i-a împrăştiat în toate colţurile ţării şi chiar ale lumii, acasă înseamnă în micul şi cochetul cartier de pe malul râului Sebeş. Despre Colonia Definitivă, de altfel că despre orice loc prin care au trecut oameni, s-au creat destine şi s-au format personalităţi se poate scrie o carte.

“Veneam în vacanţe, la finii părinţilor mei şi mă simţeam ca în paradis”

Colonia Definitivă a rămas în memoria tuturor celor care au trecut, chiar şi pentru scurt timp, pe acolo. “Noi am locuit în Colonie până în 1979, apoi ne-am mutat la Odorheiul Secuiesc, acolo a fost detaşat taică-meu. Cu toate acestea, acolo mi-a rămas dorul copilăriei. După ce ne-am mutat, continuăm să merg în vacanţe, la finii părinţilor mei şi mă simţeam ca în paradis. Şi acum, la aproape 40 de ani, simt bucuria de copil când ajung pe digul ce desparte colonia de malul râului. Chiar dacă am căzut de pe de nenumărate ori, iar genunchii mei stau şi acum mărturie” posteşte Emil, unul dintre copii Coloniei.

De-a lungul anilor, Colonia Definitivă a suferit transformări estetice, sistemul centralizat de încălzire a fost desfiinţat, iar acum fiecare îşi încălzeşte locuinţa cu propriul sistem. Oficiul Romtelecom s-a desfiinţat, după ce a fost introdus sistemul automat de telefonie, care a scos din funcţiune atât centrală veche, manuală cât şi centralistele care o operau. Şi cu toate schimbările realizate, Colonia definitivă a rămas în continuare cu imaginea unei staţiuni de munte.

Vreau să revin acum, în final, la copii coloniei, printre care s-au numărat şi muzicienii Vlad Irimie – Tatae de la BUG Mafia şi Tbi Menyhart, iar numele celorlalţi, mai puţini celebri,dar la fel de bine crescuţi şi realizaţi, ar putea să umple o pagină de ziar. Ei sunt cei care de trei ani încoace se întâlnesc în fiecare ultim sfârşit de săptămână din iunie, vineri la orele 18.00, pe podul care leagă colonia de drumul naţional 67C, iar pentru trei zile retrăiesc bucuria întâlnirii atât cu cei cu care au împărţit bucăţică de pâine cu margarina în copilărie cât şi bucuria întâlnirii cu locul în care şi-au petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă. Şi chiar dacă unii au acum 45 de ani, iar alţii 75 de ani, toţi sunt mândri să declare că sunt colonişti definitivi şi irevocabili.

Emanuel Jilinschi

CARO carte despre casele de ajutor reciproc din România şi nu numai, aduce în faţa cititorului o serie de aspecte inedite privind apariţia, evoluţia şi situaţia actuală a acestei forme de întrajutorare umană.

Deşi sunt de formaţie economică, nu despre aspectele de această natură din carte vreau să vorbesc. Nici măcar despre carte nu cred că trebuie să vorbesc. Eu o să exprim câteva gânduri despre autorul cărţii.

Pe Cristian Florin Bota l-am întâlnit prima dată, cu ani în urmă, atunci când era unul dintre studenţii mei de la cursurile de contabilitate. Nu aş putea spune că atunci a ieşit în evidenţă prin ceva deosebit, poate afară de plusul de strădanie făcut pentru a-şi însuşi cunoştinţele necesare unei viitoare profesii economice.

Peste câţiva ani, nu foarte mulţi, l-am reîntâlnit în calitatea lui de coordonator al unei entităţi de creditare din Teiuşul în care se stabilise. Era perioada în care reglementările în domeniul creditării se aliniau la cerinţele Uniunii Europene.

Florin făcea eforturi să asigure entităţii pe care o conducea condiţiile necesare acreditării în conformitate cu noile reglementări. Căuta parteneri, gândea asocieri astfel încât activitatea de creditare să continue.

Deşi întâlnirile noastre aveau scopuri profesionale, mi-a vorbit atunci despre preocupările dânsului de a scrie monografii ale unor localităţi de care era legat: Teiuş, Stremţ şi Vinţu de Jos.

Sincer, mă întrebam dacă va reuşi, mai ales având în vederea numeroasele probleme ridicate de slujba pe care o avea, de perioada prin care trecea activitatea de mică creditare.

Ulterior am avut surpriza să constat că a scris despre aceste localităţi, ba monografiile oraşului Teiuş şi a comunei Vinţu de Jos au apărut chiar în a doua ediţie. Dar nu numai că a scris, a reuşit să treacă peste dificultăţile pe care activitatea de microcreditare le întâmpina.

A creat o Casă de Ajutor Reciproc cu activitate în tot judeţul Alba, a căutat şi a găsit parteneri peste mări şi ţări, a organizat numeroase evenimente cu participarea partenerilor din ţară şi din străinătate. Dar, iată nu a renunţat nici la scris.

Acum scrie despre casele de ajutor reciproc, despre organizarea acestora, despre afilierea lor naţională şi internaţională.

Toate acestea numai datorită unei perseverenţe duse spre încăpăţânare şi unei munci duse dincolo de un program normal. Poate acelui plus de strădanie pe care îl observasem la studentul de odinioară.

Prof. univ. dr. Todea Nicolae – Preşedinte Senat Universitar – Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia 

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook