Tags Posts tagged with "din"

din

Prostatita este o boală specifică bărbatului, iar cel mai important factor de risc este vârsta. Se constată că această boală are o incidenţă asupra 90% dintre bărbaţii care ating vârsta de 80 de ani, iar pacienţii nu ar trebui să ezite în privinţa tratamentului, consideră doctorul turc Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Boala de proastată se referă la creșterea glandei prostatei şi urinarea necontrolată. Începând cu de 40 sau 50 de ani, pot apărea primele simptome ușoare de incontinenţă urinară, iar cu timpul, din cauza bolii, aceste simptome devin tot mai incorfortabile. Doctorul turc consideră că urinarea din picioare nu creşte riscul bolii de prostate, în timp ce urinarea forţată poate cauza o creștere a riscului de hernie abdominală.

Care sunt simptomele bolii?

În opinia specialistului de la Medical Park, în cazul bolii de proastată, apar următoarele simptome: urinare deasă, trezire noaptea pentru a urina mai mult decât o singură dată, dificultate de a urina, întârziere la începutul urinării, senzaţia bruscă de a urina, reducere ritmului de urinare şi senzaţia că vezica încă nu este complet golită. Uneori, pacienţii apelează la specialiştii urologi pentru că nu pot urina direct, iar atunci se recomandă montarea unei sonde.

Cum este diagnosticată boala prostatică?

În urma creșterii prostatei, una sau mai multe simptome menţionate mai sus sunt suficiente pentru a putea diagnostica boala.

Atunci când pacienţii ne contactează, de regulă investigăm diagnosticul diferenţial al altor boli. Analiza sanguină este necesară pentru a evalua funcţia renală și pentru a investiga o boală malignă în prostată. Prin analiza urinei, este investigată prezenţa infecţiei care poate duce la simptome similare în tractul urinar. Examenul fizic determină consistenţa și marimea estimată a prostatei. Testele urinare pot fi efectuate pentru a evalua fluxurile de urină și volumul rezidual de urină. În cele din urmă, volumul prostatei poate fi măsurat prin ultrasonografie. În afară de acestea, se evaluează prezenţa de piatră sau tumori în tractul urinar și vezica urinară şi dacă există lărgirea rinichilor din cauza extinderii prostate”, explică doctorul Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

.

Metodele de tratament

Medicul urolog consideră că la absolut la toţi pacientii se recomandă modificări ale stilului de viaţa, cum ar fi renunţarea la alcool, cofeină, reducerea dietetică a condimentelor şi a alimentelor acide, restricţionarea aportului de lichid în orele de seară şi creșterea activităţilor fizice.

În funcţie de gravitatea afecţiunilor, pot fi iniţiate tratamente cu medicament unic sau dublu. Chirurgia de prostată poate să apară atunci când tratamentul medicamentos este inadecvat. În această fază, este util să vorbim cu pacientul pentru a decide operaţia, dar absolut în două cazuri este necesară o intervenţie chirurgicală. Acestea cazuri sunt: formarea de piatră în vezica urinară din cauza măririi prostatei, dezvoltarea insuficienţei renale cauzate de extinderea prostatei. Astăzi, nevoia de intervenţie chirurgicală deschisă pentru prostată a fost redusă considerabil. Cu toate acestea, la pacienţii cu o prostată foarte mare, încă este de actualitate chirurgia deschisă. Operaţiile închise ale prostatei se pot face cu metode diferite, cum ar fi laser, plasmakinetic, cauterizare”, declară doctorul Cemalettin Cengiz Beyaz, specialist în urologie al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Grupul Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia s-a lansat în anul 1995, iar la ora actuală acesta deserveşte pacienţi în peste 30 de spitale situate în 17 oraşe din Turcia. În momentul de faţă este actorul principal al sectorului medical, fiind trataţi peste 70.000 pacienţi din întreaga lume. Indiferent de statul social şi economic, serviciile de acces la asistenţă medicală la standarde internaţionale sunt bazate de principiul „sănătate pentru toţi”. Medical Park monitorizează îndeaproape tehnologii de înaltă clasă şi metode terapeutice la nivel mondial. De asemenea, îşi propune să servească drept model în ştiinţă şi practici inovatoare. Grupul continuă adăugarea de noi membri, în conformitate cu principiul „este dreptul fiecărui popor de a trăi sănătos şi să aibă acces la serviciile de sănătate”. Din anul 2016, România face parte din Grupul Internaţional Medical Park.

La inițativa domnului deputat Ioan Dîrzu, marți 13 martie a.c., în orașul Abrud a avut loc o întâlnire a primarilor din zona Munților Apuseni, din județele Alba și Hunedoara.

Ședința a fost condusă de prefectul Dănuț – Emil Hălălai, gazdele reuniunii fiind primarul orașului Abrud, Nicolae Simina și al comunei Ciuruleasa, Tuhuț Radu Marcel.

La întâlnire au fost prezenți prefectul județului Hunedoara, domnul KISZELY Fabius-Tiberiu și directorii DRDP Cluj, dl Radu Ilie Baruta și al DRDP Timișoara dl Ispravnic Cristian Ilie.

Tema discuțiilor a vizat reabilitarea DN 74 și DN 75.

Reabilitarea acestor drumuri este imperios necesară având în vedere că afectează în mod negativ întreaga zonă a Munților Apuseni, determinând efecte cu consecințe nefaste asupra populației din zonă: depopularea masivă a zonei, lipsa investitorilor, periclitarea activității de tursim, etc. ” a declarat prefectul Dănuț – Emil Hălălai.

Directorul DRPD Cluj a prezentat o variantă de refacere a infrastructurii, respectiv o reparație capitală a drumurilor, fiind considerată ca alternativa cea mai rapidă de refacere, oferind totodată o garanție de siguranță de 10 ani.

În cadrul întâlnirii s-a menționat și varianta realizării unei asociații a primăriilor din zona Munților Apuseni care să acceseze fonduri europene. O altă inițiativă a vizat constituirea unei ” Convenții a moților”, respectiv un acord al primarilor din zonă care să cuprindă mai multe obiective care să vină în ajutorul localnicilor.

Ca și concluzie am decis efectuarea unui proiect privind refacerea capitală a drumurilor, care în momentul de față reprezintă varianta cea mai scurtă și mai puțin costisitoare, care va fi transmisă spre consultare Instituțiilor Prefectului -Județul Alba și Hunedoara, urmând ca la definitivarea acestui proiect să – l înaintăm Guvernului României” a precizat prefectul Dănuț-Emil Hălălai.

liga1betanoLIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL (LPF), titulara drepturilor media aferente meciurilor de fotbal din Campionatul Național Liga 1 Betano, aduce la cunoștința tuturor operatorilor de servicii de radiodifuziune din România intenția de a cesiona drepturile de transmisie radio aferente meciurilor din Campionatul Național de Fotbal Liga 1 Betano – sezonul competițional 2018-2019.

Ofertele operatorilor de servicii de radiodifuziune vor fi depuse la sediul LPF din București, str. Al. Vitzu nr. 2A, sector 5, orele 10.00 – 16.00, de luni până vineri, în intervalul 8 ianuarie 2018 – 12 ianuarie 2018.

Criterii de calificare a ofertelor:

- Operatorul de servicii de radiodifuziune să îndeplinească toate condițiile necesare funcționării, în conformitate cu legislația aplicabilă.

Dovada îndeplinirii acestei condiții se va face prin depunerea unei declarații pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator.

- Operatorul de servicii de radiodifuziune va asigura toate condițiile tehnice necesare transmisiunii radio corespunzătoare a meciurilor de fotbal și va asigura prezența unui comentator sportiv la disputarea fiecărui meci de fotbal în vederea realizării unei transmisii live a respectivului meci, pe o perioadă de minim 12 minute (continuu sau în fracții de transmisiune, în funcție de formatul emisiunilor sportive ale postului respectiv).

Dovada îndeplinirii acestei condiții se va face prin depunerea unei declarații pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator.

- Postul radio aparținând operatorului de servicii de radiodifuziune dispune de acoperire de minim 90% a teritoriului României.

Dovada îndeplinirii acestei condiții va fi făcută printr-o certificare emisă de autoritățile abilitate.

Criteriul de departajare a ofertelor declarate calificate este prețul cel mai ridicat.

Comisia de realizare a procedurii din cadrul LPF va stabili ofertele calificate și va desemna operatorul câștigător al procedurii, urmând ca LPF și operatorul desemnat câștigător să încheie contractul de cesiune a drepturilor de transmisie radio aferente meciurilor din Campionatul Național de Fotbal Liga 1 Betano – sezonul competițional 2018-2019.

lpfLiga Profesionistă de Fotbal (LPF) este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic – Liga I.

Ideea înfiinţării acestei federaţii este veche şi determinată de necesitatea organizării competiţiei supreme a fotbalului din orice ţară, care este campionatul naţional. România nu a făcut excepţie de la această regulă de bază a fotbalului internaţional şi a acţionat în consecinţă.

Sub o altă denumire, în ziua de 5 octombrie 1970, cluburile primei ligi de atunci – Divizia A – s-au organizat într-o formulă care se dorea profesionistă, într-un stat care clama amatorismul. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal de la acea vreme şi conducător al delegaţiei ţării noastre la Campionatul Mondial din Mexic, Mircea Angelescu iniţiază formarea Colegiului Divizionar A, pe care-l şi conduce. Timp de 17 ani, respectivul Colegiu nu are, practic, o activitate notabilă, fiind asimilat FRF.

După Revoluţia din decembrie 1989, fotbalul profesionist din România evoluează efectiv şi astfel apar Liga Echipelor Divizionare A, Liga Naţională de Fotbal şi, în cele din urmă, Liga Cluburilor Profesioniste.

Pe 10 octombrie 1992, numele forului fotbalistic care strânge toate cluburile de prim eşalon se schimbă în Liga Profesionistă de Fotbal a Diviziei A, urmând ca, din 22 ianuarie 1993, numele să devină Liga Profesionistă de Fotbal a României, având în Mircea Angelescu primul preşedinte.

Pe 30 septembrie 1996, Mircea Angelescu este înlocuit, la final de mandat, de Dumitru Dragomir, votat ca preşedinte al LPF.

În ziua de 14 noiembrie 2013, Gino Iorgulescu este ales, prin vot secret al conducătorilor celor 18 cluburi din Liga I, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

locuri_de_munca31_81134300_39530700Guvernul a stabilit, pentru anul 2018, un contingent de 7.000 de lucratori străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România, în baza avizelor de angajare/detașare, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi.

Documentul aprobat de Executiv prevede suplimentarea cu 1.500 de locuri a contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi, față de cel stabilit pentru anul 2017.

Astfel, numărul de lucrători permanenți va crește de la 3.000 la 4.000, iar cel al lucrătorilor detașați de la 700 la 1.200.

Pe lângă lucrătorii permanenți și cei detașați, actul normativ prevede și alte tipuri de angajare/detașare, respectiv: persoane transferate în cadrul aceleiași companii – 700, lucrători înalt calificați – 500, lucrători sezonieri – 400, lucrători stagiari – 100 și lucrători transfrontalieri – 100.

Decizia de suplimentare a contingentului de lucrători nou admiși a fost luată pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, dar și ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Totodată, măsura adoptată de Guvern a ținut cont de datele oferite de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, conform cărora, în perioada ianuarie – august a.c., 58.848 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, iar în primele opt luni ale anului 2017, media numărului de locuri de muncă vacante declarate de către angajatori, în mod repetat, a fost de 7.306.

bani putiniÎn conformitate cu legislația în domeniul ajutorului de stat, Guvernul a aprobat astăzi, prin Memorandum, declanșarea procedurilor necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru întreprinderile cu angajați ce beneficiază de scutiri la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, astfel încât să se mențină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariații din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuțiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.

Ulterior aprobării acestui memorandum, se va elabora și aproba schema de ajutor de minimis prin hotărâre de Guvern care va cuprinde și procedurile necesare de accesare a acestui tip de ajutoare de minimis de către întreprinderile care au angajați din domeniul IT (programatori), cercetare-dezvoltare, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat și angajați sezonieri.

Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de minimis

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor pentru finanțare și vor fi efectuate plățile, va fi 2018-2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari.

Ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare.

Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei trei ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor.

Beneficiarii măsurii de finanțare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, inclusiv cel de a avea angajați în baza unor contracte de muncă cu normă întreagă valabile în luna decembrie 2017, care beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate sunt transferate din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, fiind datorate de acesta în cotă de 25%, respectiv 10%.

În sarcina angajatorului rămâne ca obligație din perspectiva celor două contribuții sociale doar contribuția de asigurări sociale datorată pentru condiții deosebite de muncă sau pentru condiții speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute de lege.

În acest cadru legal, cheltuielile angajatorului reprezentând contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale datorate până la 31 decembrie 2017 ar trebui să se transfere, în procent de 20%, în costurile salariale ale angajatorului aferente angajatului.

Pentru menținerea efectului neutru din punct de vedere fiscal, la nivelul angajatului, s-a redus concomitent și cota de impozit pe venit, de la 16% la 10%.

În aceste condiții, angajații scutiți de la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, care nu beneficiază de efectele reducerii cotei de impozit, sunt într-o situație specială, fiind necesară o majorare suplimentară a cheltuielilor angajatorului pentru a putea fi menținut nivelul veniturilor primite de categoriile de angajați menționate.

Europe-Direct-Regiunea-Centru (3)Peste 10.000 de cetățeni au fost direct informați în acești ani, prin proiectul finanțat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și de către ADR Centru, referitor la fondurile europene disponibile, consultările publice europene lansate, respectarea drepturilor cetățenilor, tarifele reduse la anumite servicii, aplicate unitar la nivelul statelor membre UE, dar și despre alte inițiative și programe susținute de Comisia Europeană.

”Este vorba despre noi, cetățeni europeni, și modul în care acțiunile Uniunii Europene ne influențează și ne sprijină”, este mesajul cu care s-au încheiat cei cinci ani de Europe Direct în Regiunea Centru, fiind mesajul cu care vom continua până în 2020.

Europe-Direct-Regiunea-Centru (2)Acțiunile de informare derulate la nivelul județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu de către Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, vor continua în acești ani încercând să ajungă în și mai multe case, la și mai mulți cetățeni.

Activitățile Centrului sunt adaptate în funcție de nevoile identificate în rândul cetățenilor regiunii, urmărind în același timp și tipul de activități și evenimente care atrag și implică grupul țintă al proiectului.

Anul acesta s-au încheiat cei cinci ani de activități ai Europe Direct Regiunea Centru, ani plini de activități, în care membrii echipei Europe Direct, alături de colegii lor, au ajuns în toate cele șase județe ale Regiunii Centru și au transmis informații, au oferit obiecte promoționale, au premiat câștigătorii de concursuri de anvergură națională, au realizat materiale interesante și utile cu elevii din regiune.

Simion CretuÎn 30 martie 2019 se va organiza la Sibiu, în regiunea noastră, Summit-ul pentru viitorul UE. Atât această activitate, cât și alte acțiuni susținute de către Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker, corelate cu programele pentru tineri, pentru încurajarea creării de noi locuri de muncă și de susținere a activității economice, proiectele ce susțin dezvoltarea regiunii cu fondurile UE, vor fi intens promovate și transmise cetățenilor din regiunea noastră și nu numai, ca și până acum.

Dacă activitatea principală a ADR Centru vizează informarea și susținerea în mod preponderent a autorităților publice locale, a ONG-urilor, a mediului universitar și a celui de afaceri, prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, activitățile se concentrează pe informarea cetățenilor din regiune, fie ei tineri, elevi, studenți, angajați sau șomeri.

Această activitate este complementară activității ADR Centru ce a vizat, începând cu anul 1998, elaborarea documentelor de planificare regională, gestionarea fondurilor europene, promovarea regiunii și susținerea actorilor locali în demersurile întreprinse pentru dezvoltarea Regiunii Centru”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

Europe-Direct-Regiunea-Centru (1)Pe parcursul anilor 2013 – 2017, experții din echipa Europe Direct Regiunea Centru a ADR Centru, au contribuit la îmbunătăţirea nivelului de informare al cetăţenilor Regiunii Centru, în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, legislaţia europeană, programele de finanţare și activităţile instituţiilor europene, prin evenimente, concursuri, publicații, mijloace de comunicare social media, produse audio-video și evenimente pentru public larg, toate abordate dintr-un punct de vedere mai puțin formal, cu accent pe noi canale de informare dinamice și interactive.

În același timp activitățile Centrului s-au axat și pe prioritatea ”Educație” și pe pe cooptarea cetățenilor în dezbateri pe teme europene.

În timp, ADR Centru a colaborat cu noi parteneri în diverse activități neprevăzute în proiect, dar care se adresau grupului țintă au fost susținute prin toate resursele necesare, fiind astfel derulate activități dedicate celor în cautare a unui loc de muncă, cum au fost Târgurile de Carieră, sau activităților dedicate tinerilor aflați în fața unei importante opțiuni de viață, cum sunt conferințele ”Vreau să fiu antreprenor”, activități care s-au bucurat de un real succes și vor continua.

P1010980Jandarmii din Alba sunt pregătiţi pentru sezonul rece şi vor participa la asigurarea unui climat de normalitate şi siguranţă pe timpul Sărbătorilor de Iarnă. Jandarmii montani sunt în dispozitiv şi gata în orice moment să vină în ajutorul populaţiei.

Efectivele de jandarmi vor fi organizate atât în echipaje auto şi subunităţi de intervenţie, cât şi în patrule de menţinere a ordinii publice, independente sau mixte ( alături de poliţişti ). Acestea vor avea misiunea de a veghea la prezervarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase sau cultural – artistice organizate în judeţul Alba, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Echipajele de jandarmi vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia participanţilor şi vor preveni apariţia violenţelor și a faptelor antisociale.

Jandarmii montani din cadrul Jandarmeriei Alba sunt pregătiţi să contribuie la prezervarea climatului de normalitate civică în perioada Sărbătorilor de Iarnă şi să intervină pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate în zona montană a judeţului. Ei vor fi în măsură să dea informaţii referitoare la zonele considerate dificile şi care trebuie evitate, la modul corect de echipare şi la conduita în caz de pericol. Totodată, vor putea oferi date cu privire la zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă, fapt care s-ar putea dovedi deosebit de important îndeosebi în zona Muntelui Şurianu, unde se ştie că aceasta funcţionează discontinuu. De asemenea, prin contactarea jandarmilor montani, turiştii sau localnicii amatori de sporturi de iarnă îşi vor putea revizui cunoştinţele despre prevederile legale care reglementează utilizarea pârtiilor şi traseelor de schi. Jandarmii montani recomandă să nu se folosească pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul ( ATV), să nu se coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând alt echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului sau snowboardingului deoarece pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru prima situaţie şi cu amendă de la 25 la 200 lei pentru celelalte două.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială.

De asemenea, celor aflaţi la munte în această perioadă, le solicităm să rămână în preajma pârtiilor amenajate şi să evite călătoriile solitare, să fie echipaţi corespunzător şi să-şi doteze mijloacele de transport pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi, foarte important, să respecte indicatoarele şi semnalizările care atrag atenţia asupra unui drum / traseu turistic închis circulaţiei în acest anotimp.

Totodată reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

Prezent în cadrul conferinţei de presă a PNL Alba, prof. Vasile Bîtiu, fost director la Şcoala Gimnazială din Petreşti a declarat că inspectorul şcolar general, Dorin Sandea a decis schimbarea directorilor de la şcolile din Sebeş pe motive politice.

Vasile Bîtiu a spus că doar directorii susţinuţi de PNL au fost schimbaţi. Este vorba despre directorul adjunct de la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Suciu Gheorghe, Vasile Bîtiu de la Şcoala Gimnazială Petreşti, Ana Filip de la Liceul Tehnologic Sebeş şi Iulia Paulescu de la Şcola Gimnazială nr. 2 din Sebeş. Victime colaterale au căzut directorul de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” şi directorul Liceul Sportiv din Sebeş, Florin Tileagă. Cei doi au fost înlocuiţi deşi nu erau susţinuţi de nici o formaţiune politică.În locul lor au fost puşi, în opinia lui Vasile Bîtiu, oameni din clientela politică a PSD-ului.

„Inspectorul general Sandea a spus că el i-a evaluat pe directorii înlocuiţi şi au fost schimbaţi pentru optimizarea sistemului educaţional din zonă. De fapt ei au fost evaluaţi de organizaţia locală PSD Sebeş”, a declarat Vasile Bîtiu.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook