Tags Posts tagged with "CJ"

CJ

În perioada 25 iunie – 3 iulie a avut loc a treia mobilitate în cadrul proiectului Dida Media Europe, implementat de Consiliul județean Alba – în calitate de coordonator al proiectului, alături de Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia, Casa Corpului Didactic Alba și Asociația Alba-Manche Împreună/Ami în parteneriat cu Officio Scolastico Le Marche din Italia, consorţiul partenerial italian fiind alcătuit din 13 organizații, școli, asociații și autorități locale.

În cadrul vizitei au fost organizate întâlniri de lucru cu partenerii italieni, desfășurate în localitățile Senigallia, San Benedetto, Ostra (din regiunea Le Marche), precum și la Roma, la sediul reprezentanței italiene a Comisiei Europene.

Temele întâlnirilor au fost educația pentru cetățenia europeană în rândul tinerilor, cooperarea transnațională în domeniul programelor de educație și schimburi culturale finanțate prin programe ale Comisiei Europene, integrarea tinerilor în contextul liberalizării pieței muncii și a liberei circulații a persoanelor în spațiul european constituind preocupări majore ale tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene.

Prezentările specialiștilor italieni referitor la integrarea tinerilor si viitorul Uniunii Europene au reafirmat imperativ necesitatea coordonării politicilor destinate educației si tineretului, la nivelul tuturor statelor membre, în vederea depășirii decalajelor existente încă intre țările mai nou integrate (cum este și cazul României) în UE și statele vestice, inițiatoare ale actualei structuri geo-politice europene.

Au fost dezbătute aspecte importante legate de problemele actuale ale UE: criza economică, lipsa locurilor de muncă, imigrația, extremismul religios, terorismul – principalele pericole cărora trebuie să le facă față cetățenii UE în prezent.

Una din direcțiile de revigorare a spațiului european – identificată și propusă în cadrul dialogului transnațional – a fost dimensiunea culturală europeană. Educarea tinerilor in spiritul valorilor europene este una din direcțiile esențiale ce trebuie dezvoltate în prezent, pentru a asigura continuitatea și stabilitatea spațiului european, ca identitate economico-socială și culturală în competiția cu ceilalți poli de dezvoltare, în contextul fenomenului de globalizare.

Mobilitatea organizată în cadrul proiectului a consolidat relațiile de colaborare inițiate între administrația județului Alba și regiunea Le Marche din Italia în vederea dezvoltării unor proiecte viitoare, temă ce va fi abordată și cu prilejul mobilității partenerilor italieni, vizită ce se va desfășura în perioada 23-26 iulie.

Bibliobuzul Consiliului județean Alba va fi prezent, de această dată, în localitatea Sebeș la invitația învățătoarei Mariana Damian, care la Târgul de Carte ALBA TRANSILVANA din Alba Iulia, a fost fascinată de Bibliobuzul plin cu cărți și jucării, stârnindu-i dorința de a fi văzut și de elevii de clasa a I-a de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Sebeș. Cei 45 de elevi vor dona jucării și cărți pentru alți copii, iar în schimb vor avea parte de ateliere de creație constând în felicitări, plicuri, semne de carte embosate pentru a le rămâne amintirea gestului făcut de ei dar și pentru a pregăti un mic dar de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului.
Vom citi, vom cânta sub egida: „Călătorim și dăruim” – campania Consiliului județean Alba de a răspândi cartea, lectura, donațiile, dezvoltarea creativității continuă…

La întâlnirea de astăzi cu ministrul Transporturilor participă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. Din partea Consiliului Judeţean Alba a participat vicepreşedintele Florin Roman. Acesta a părăsit discuţia, simţindu-se jignit de oficialul de la Bucureşti.

Într-o postare pe Facebook, liberalul se declară indignat de modul în care i s-a adresat ministrul Ioan Rus.

Prima zi de lucru, prima distractie. Rar mi-a fost dat sa vad așa ceva. Am fost invitați la o intalnire cu ministrul Transporturilor, dl Ioan Rus. Discuția despre culoarul IV Paneuropean. Toate bune si frumoase pana cand domnul Rus mi s-a adresat cu apelativul „mai băiete”. Am zis ca daca nu respecta persoana ar trebui sa respecte CJ Alba. Am părăsit sedinta, spunând ce am avut de spus, pentru ca daca dl Rus nu ii respecta pe aleșii locali înseamnă ca nu respecta nici Alba. Cred ca ii plac mult basmele domnului ministru, ajuns un dimbovitean plecat din Ardeal.

foto: business24.ro

Consiliul Judeţean Alba a lansat licitaţia publică pentru achiziţia produselor lactate în cadrul programului naţional “Laptele şi cornul”, pentru anul şcolar 2014 – 2015. Valoarea totală estimată de 3.920.108 lei.

Cantitatea totală este de 6.125.169 de porţii, mai puţin cu aproape 200.000 faţă de anul şcolar 2013 – 2014, împărţite astfel:

Lot 1, Zona Alba Iulia – Zlatna – Teiuş: 1.766.483 porţii, valoarea estimată fără TVA 1.130.549,12 lei

Lot 2, Zona Aiud – Ocna Mureş: 995.582 porţii, valoarea estimată fără TVA 637.172,48 lei

Lot 3, Zona Blaj: 966.672 porţii, valoarea estimată fără TVA 618.670,08 lei

Lot 4, Zona Sebeş-Cugir: 1.553.599 porţii, valoarea estimată fără TVA 994.303,36 lei

Lot 5, Zona Abrud – Câmpeni – Baia de Arieş: 842.833 porţii, valoarea estimată fără TVA 539.413,12 lei.

Valoarea totală estimată a contractului, fără TVA, este de 3.920.108,16 lei şi va fi valabil 10 luni de la data atribuirii.

Contractul presupune furnizarea şi distribuţia de produse lactate pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.

Ofertele se depun până la data de 14 august 2014 iar durata contractului este de 10 luni de la data atribuirii.

 

Consilierii judeţeni s-au întrunit astăzi, în şedinţă ordinară pentru a dezbate cele opt proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Printre acestea se numără încheierea unui parteneriat cu Universitatea de Vest Timişoara în vederea implementării unui proiect, alături de parteneri din Elveţia,  care vizează dezvoltarea durabilă în Munţii Şureanu, cu accent pe turism şi conservarea naturii.

Un alt punct supus votului consilierilor vizează creşterea capitalului social al societăţii “Drumuri şi Poduri Locale Alba” S.A. cu 800.000 lei, pentru reîntregirea lichidităţilor consumate de firmă în ultimii ani pentru retehnologizare.

Toate proiectele au primit vot favorabil din partea consilierilor judeţeni.

Iată lista completă a proiectelor de hotărâre:

1. Proiect de hotărâre privind însuşirea documentaţiei tehnice cadastrale pentru alipirea într-un singur corp de proprietate, a trei parcele de teren aparţinând imobilului din Municipiul Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 68, proprietate publică a Judeţului Alba, aflată în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

2. Proiect de hotărâre privind modificarea sau abrogarea unor hotărâri ale Consiliului Judeţean Alba referitoare la bunuri cuprinse în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Alba.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat cu Universitatea de Vest Timişoara în vederea depunerii Proiectului “Alternative de dezvoltare durabilă în Munţii Şureanu – Focus pe turism şi conservarea naturii” împreună cu parteneri din Elveţia.

4. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 218 din 27 decembrie 2012 privind aprobarea constituirii Comisiei paritare pentru asigurarea propunerilor de atribuire a Serviciului de transport public de persoane prin curse regulate şi a licenţelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe traseele judeţene.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării capitalului social şi acordarea unui mandat special reprezentantului Adunării Generale a Asociaţilor a Societăţii “Drumuri şi Poduri Locale Alba” S.A.

 6. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Teatrului de Papuşi ”Prichindel” Alba Iulia.

 7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Judeţului Alba, a bugetului propriu al Judeţului Alba si a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2014.

 8. întrebări, interpelări, declaraţii politice.

Programme_Eurodyssee2009Picardie_FR-2_Seite_1_Bild_0003Daniel-Nicolae Burz, de 27 de ani, din comuna Cîlnic, este al doilea tânăr din județul Alba care va merge într-un stagiu profesional în străinătate prin intermediul programului Eurodyssee, derulat de Consiliul Județean Alba. El a fost selectat de regiunea Madeira din Portugalia să desfășoare, în perioada      1 mai – 31 august, un stagiu pentru recondiționarea și întreținerea documentelor la Arhivele Regionale din Madeira. Daniel-Nicolae Burz vorbește limba engleză, este licențiat în Istorie-Arheologie și a participat a mai multe tabere arheologice și de restaurare.

„Iată că, la puțin timp de la pornirea programului Eurodyssee și în județul Alba, încă un tânăr din județul nostru a fost selectat pentru un stagiu Eurodyssee. Cred că programul Eurodyssee este o oportunitate importantă pentru tinerii din județul Alba, mai ales pentru cei fără un loc de muncă, pentru că oferă oportunități egale pentru toți și o șansă către un viitor mai bun. Este o oportunitate de construire a carierei pentru tineri și mai ales o oportunitate de realizare a experienței profesionale pe care toți angajatorii o cer.”, a spus Florin Roman, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

Pe întreaga perioadă a stagiului, regiunea Madeira îi va acorda tânărului din județul Alba o bursă lunară în valoare de 500 de euro, pentru acoperirea cheltuielilor zilnice. El va beneficia și de un curs de o lună de limbă portugheză, precum și de o serie de activități sociale și culturale organizate pentru a-I permite să descopere cultura portugheză și specificul regiunii Madeira.

Intalnire CJ AlbaConsilierii judeţeni se vor întruni în şedinţă miercuri, 16 aprilie, de la ora 11:00, pentru a supune spre aprobare cele 13 puncte aflate pe ordinea de zi. Se va discuta atribuirea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate şi a licenţelor de traseu, operatorului de transport rutier “Transervice Apuseni” SRL, dar şi înfiinţarea Centrului Regional de Resurse pentru Ocupare şi Formare Profesională în cadrul Proiectului “Oportunităţi sporite pentru şomeri”.

Proiectul ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnice cadastrale de rectificare a suprafeţei şi de schimbare a categoriei de folosinţă, pentru două terenuri situate în municipiul Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 68, înscrise în CF nr. 75443 Alba Iulia, cu nr. top. 4354/7/1/2, respectiv în C.F. nr. 75444 Alba Iulia, cu nr. top 4354/7/1/3.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor procese-verbale de vecinătate.

3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 61/2011 privind aprobarea trecerii unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea publică a Judeţului Alba.

4. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 70/2013 privind aprobarea închirierii unor bunuri-spaţii în suprafaţă utilă totală de 40 mp, situate la etajul doi al imobilului din municipiul Alba Iulia, str. Basarabiei nr. 5 A, proprietate privată a Judeţului Alba.

5. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba.

6. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate şi a licenţelor de traseu, operatorului de transport rutier “Transervice Apuseni” SRL, desemnat câştigător în cadrul şedinţei de atribuire din data de 4 aprilie 2014 şi stabilirea tarifelor de călătorie utilizate de către operatorul de transport rutier.

8. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Centrului Regional de Resurse pentru Ocupare şi Formare Profesională în cadrul Proiectului “Oportunităţi sporite pentru şomeri şi persoanele în căutarea unui loc de muncă, din Regiunile Centru şi Nord-Vest, pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 “Promovarea măsurilor active de ocupare” DMI 5.1. “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.

9. Proiect de hotărâre pentru respingerea plângerii prealabile referitoare la revocarea Hotărârii Consiliului Judeţean Alba nr. 47 din 27 februarie 2014.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2013.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetului local al Judeţului Alba, bugetului creditelor interne şi bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pentru trimestrul I al anului 2014.

12. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al Judeţului Alba, a bugetului propriu al Judeţului Alba şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2014.

13. Raport privind situaţia gestionării bunurilor care aparţin Judeţului Alba, pe anul 2013.

cultura pentru culturaProiectul „Cultură pentru cultură”,  demarat de Consiliul județean Alba în anul 2006, cu scopul revitalizării vieții culturale în mediul rural, continuă și în acest an, ajungând la cea de-a IX-a ediție. Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a participat astăzi la prima întâlnire tehnică organizată cu reprezentanții celor 25 de comune care s-au înscris pentru ediția din acest an a proiectului.

Organizată  sub forma unui concurs de către Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Centrul Cultural „Augustin Bena” al județului Alba, manifestarea „Cultură pentru cultură”, oferă, pentru ediția din acest an, premii în valoare totală de 500.000 lei.

cultura pentru cultura 2Cele 25 de comune înscrise în competiție se vor întrece în 4 etape zonale și o etapă finală, ce se va desfășura cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina, de la sfârșitul lunii iulie. Premiul pentru câștigătorul finalei are valoare de 100.000 de lei, toți banii acordați ca premii în cadrul competiției putând fi folosiți de comunele câștigătoare doar pentru investiții în domeniul culturii.

„În cei opt ani, de când organizăm acest concurs, 60 din cele 67 de comune ale județului Alba au concurat în cadrul lui. Dacă până acum regulamentul competiției nu permitea câștigătorilor să se încrie și la ediția din anul următor, am decis ca din acest an să eliminăm această prevedere. Este o măsură care stimulează competiția, mai ales că acești 8 ani de concurs au permis crearea și consolidarea unor grupuri folclorice foarte bune, la nivel de comune, precum și renovarea a multe dintre căminele culturale din județ.

Și în acest an păstrăm regula de a organiza fazele zonale cu ocazia unor sărbători locale consacrate, reușind asftel să reducem costurile logistice ale competiției. ” a declarat Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.

Prima etapă zonală, cea dedicată zonei Blaj, va avea loc în data de 11 mai, cu ocazia sărbătorii de pe Câmpia Libertății de la Blaj. Se vor întrece aici comunele Mihalț, Cergău, Roșia de Secaș, Cetatea de Baltă, Sîncel și Șpring.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook