Tags Posts tagged with "Centrul Augustin Bena"

Centrul Augustin Bena

Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba printr-un program complex ce s-a derulat pe perioada întregii zile. 
    În prima parte a zilei a avut loc Ziua porților deschise ale instituției în care publicul larg a fost invitat să viziteze instituția și să se familiarizeze cu activitățile curente derulate în cadrul instituției. Așa se face că au trecut pragul centrului de cultură peste 200 de persoane cu vârste cuprinse între 10 și 70 de ani, toți interesați de modul în care este structurată instituția și de activitățile culturale derulate în cadrul ei. Vizitatorii au avut prilejul să asiste la orele de formare continuă din cadrul Serviciului ,,Școala de arte și meșteșuguri,, dar și la repetiții ale orchestrei de cameră, ansamblului folcloric sau ansamblului de fanfară.
    În cea de-a doua parte a zilei vizitatorii au asistat la un program artistic dedicat aniversării poetului Mihai Eminescu, program pregătit de cursanții Serviciului ,,Școala de arte și meșteșuguri,,. Cei prezenți au putut admira grafică de carte, picturi și fotografii realizate pe teme din opera eminesciană la clasa de arte plastice coordonată de prof.dr. Ioana Raica și clasa de arte vizuale moderne coordonată de Vasile Sârb sau au avut prilejul să reasculte melodii cunoscute pe versuri semnate de Mihai Eminescu, în interpretarea cursanților de la clasa de canto coordonată de prof. Marinela Popa, clasa de instrumente cu clape coordonată de prof. Cristian Șușman, clasa de chitară folk coordonată de prof. Ovidiu Romoșan și clasa de instrumente de suflat coordonată de prof. Nicu Vancu.
    Un moment inedit al programului a fost pregătit de profesoara Leontina Fărcaș care a pregătit o surpriză tuturor interpretând Doina lui Mihai Eminescu acompaniată la pian de Cristian Șușman.
prof. Daniela Floroian

Centrul de Cultura „Augustin Bena” Alba

Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură Augustin Bena Alba organizează marți 22 decembrie 2015 începând cu orele 18, la sala de evenimente ,,Regal,, din localitatea Câmpeni, spectacolul intitulat ,,Concert de Colinde,,. Spectacolul este susținut de ansamblul folcloric al județului Alba condus de dirijorul Alexandru Pal și de soliștii ansamblului Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița, Maria Filimon și Cătălin Hașa. Alături de ei vor colinda pentru locuitorii Munților Apuseni Corul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel,, al bisericii ortodoxe din Câmpeni, grupul de colindători ,,Tradiții,, din Abrud, grupul ,,Primavera,, din Alba Iulia și renumiții interpreți de folclor Leontina Fărcaș însoțită de grupul Muguri de Tezaur și Nicolae Furdui Iancu însoțit de Tudor Furdui Iancu și formația ,,Crai Nou,,. 
Intrarea la eveniment este liberă și este cadoul oferit în prag de sărbători de către Consiliul Județean Alba pentru toți locuitorii Munților Apuseni. 

Duminică, 13 decembrie 2015, ora 19, Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură Augustin Bena Alba vă invită la Casa de Cultură a Sindicatelor la Concertul Extraordinar de Crăciun susţinut de orchestra de cameră ,,Augustin Bena,, dirijată de Dan Liviu Cernat.
Inivitat special în eveniment este Corul Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj Napoca, dirijor prof. univ. dr. Cornel Groza. Programul va conţine lucrări celebre din creaţia compozitorilor Johann Strauss, Giuseppe Verdi şi G. F. Handel.
Biletele pot fi procurate de la Casa de Cultură a Sindicvatelor la preţul de 20 lei.
Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înfiinţat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduţă, renumit compozitor clujean şi, în acelaşi timp, şef de şcoală de compoziţie, a cărui iniţiativă şi perseverenţă au avut o mare pondere în reuşita acestui proiect. După abia doi ani de la înfiinţare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare naţională de prim rang, poziţie pe care o păstrează şi în momentul de faţă. Începând cu anul 1976 corul marchează primele succese internţionale de răsunet şi înregistrează progrese majore în sporirea potenţialului său expresiv şi repertorial. În anul 1986, ansamblul este preluat de Cornel Groza, discipol al mastrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes de actualul dirijor, corul marcând, în toţi aceşti ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezenţe în context internaţional şi fiind aclamat ca o formaţie de clasă mondială.

Cornel Groza şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, studiind apoi pedagogia muzicală la Academia de Muzică din oraşul nostru. În 1970, a devenit membru al corului de cameră din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop a devenit un „centru” coral de marcă. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat. În 1972, devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar în 1986, dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene. Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoaşterea completă şi stăpânirea cântului coral, prin simţul fin al sonorităţii, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Astăzi, 2 iunie 2014, cu ocazia Zilei Copilului, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, a primit vizita elevilor de la Grădinița „Dumbrava Minunatăși de la Grădinița nr. 12 din Alba Iulia. Copiii însoțiți de doamnele educatoare au fost întâmpinați de către Gabriela Hale, coordonatoarea Bibliobusului, Felicia Colda de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, Ioana Raica, prof. Arte plastice din cadrul Centrului și de către Daniela Floroian, director al Centrului de Cultură care, împreună cu micuții au recitat poezii și au citit din cărțile cu care este dotat Bibliobusul. La rândul lor, aceștia au donat cărți pentru Centrele Rezidențiale de Copii din județ. Copiii au fost răsplătiți cu dulciuri, li s-au oferit cărți tematice potrivite vârstei lor, materiale didactice și mici obiecte care să le stârnească interesul spre lumea minunată a cărților.

După ce au „explorat” Bibliobus-ul, copiii au vizitat sălile de repetiții ale Centrului, unde au vizionat un scurt program artistic oferit de către Dragoș Tudor, Dan Liviu Cernat, Marinela Popa și Nicolae Vancu, profesori ai Centrului „Augustin Bena”, care, împreună cu cei mici au cântat, au dansat și s-au jucat pe ritmurile copilăriei. Foarte curioși și plini de entuziastm, micuții artiști au „testat” calitatea și rezistența instrumentelor muzicale, sub atenta supraveghere a celor mari. Apoi mai micii artiști au fost recompensați cu dulciuri. Totul s-a încheiat într-o notă de veselie, bună dispoziție și optimism.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook