Tags Posts tagged with "ancheta"

ancheta

Cazul Alinei Bianca Tănăsie, tânăra care a fost găsită înjunghiată miercuri dimineața, în apartementul în care locuia cu chirie în blocul M3, continuă să le dea bătăi de cap procurorilor și polițitilor criminaliști. După 48 de ore de la descoperirea faptei, ucigașul se află încă în libertate.  Rezultatele autopsiei  au confirmat bănuielile inițiale, care conduceau spre crimă, iar numărul de plăgi înțepate, respectiv șase, dezvăluie faptul că este vorba de o crimă pasională. Procurorii au confirmat și faptul că tânăra a fost înjunghiată în partea superioară a spatelui, în zona cervicală.

Alina Bianca Tănăsie s-a născut la Drobeta Turnu Severin, dar s-a mutat la Arad cu tatăl său. La Alba Iulia, tânăra a ajuns în urmă cu șase luni, împreună cu prietenul ei cu care este împreună de mai mulți ani. De altfel, într-un interviu acordat unei televiziuni naționale, tatăl ei îl include pe acesta în cercul posibililor suspecți.

Ieri după amiază, tatăl fetei a ridicat trupul acesteia de la Laboratorul de Medicină Legală din Alba Iulia.

Echipele de procurori și polițiști continuă cercetările, până la identificare și trimiterea în instanță a autorului crimei care a șocat Alba Iulia.

O tânără a fost găsită decedată pe casa scarii  din in blocul M3,  in care aceasta locuia, iar polițiștii și procurorii desfăsoară acum cercetări. Surse neoficiale ne-au spus că tânăra, a cărei identitate nu a fost încă dezvăluită, era angajata unui videochat. Vom reveni cu amănunte.

Update:  Tânăra decedata avea 25 de ani.  La această oră accesul in bloc este restrictionat de catre politisti, iar ofiteri ai IPJ ALBA împreuna cu procurorii continua să efectueze cercetări pentru stabilirea  împrejurărilor in care s-a produs incidentul.

Update 2: Timp de mai multe ore, criminaliștii au ridicat probe și au efectuat fotografii în apartamentul în care locuia tânăra. Este vorba de o fată în vârstă de 24 de ani din Arad, care locuia în chirie în apartamentul de la etajul patru. Se pare că cel care a găsit victima a fost prietenul acestuia, care a observat că ușa apartamentului nu era închisă. Polițiștii i-au chemat și pe proprietarii apartamentului și încearcă acum să schițeze un film al evenimentelor. Vecinii ne-au declarat că în apartemntul în care s-a produs crima erau de multe ori petreceri zgomotoase.

Într-o anchetă realizată de jurnaliștii de la platforma online romaniacurata.ro si publicată astăzi pe site-ul acesteia, este descris mecanismul și circuitul banilor în cazul acuzării primului ministru Victor Ponta. Astfel, prin curtoazia adimninistratorilor site-ului romaniacurata.ro putem să va supunem atenției rezultatele demersului jurnalistic.

Alături de premierul Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, procurorii DNA i-au deferit Justiţiei şi pe foştii directori ai complexurilor energetice Turceni şi Rovinari. Laurenţiu Ciurel era la vremea comiterii presupuselor fapte penale, în 2007- 2008, directorul complexului energetic Rovinari şi acum este director general al complexului energetic Oltenia care reuneşte termocentralele Işalniţa, Turceni, Rovinari şi Craiova II. Directorul complexului energetic Turceni era în 2007 Dumitru Cristea, iar directorul economic, Octavian Graure.

Au plătit comision de succes pentru eşec

Cei trei directori sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Ei ar fi produs un prejudiciu de 5,6 milioane de euro în dauna complexurilor energetice. Potrivit DNA, directorii ar fi încheiat ilegal contracte de asistenţă juridică cu casa de avocatură Şova şi asociaţii. Ar fi suplimentat valoarea contractelor prin acte adiţionale acordate prin încredinţare directă şi ar fi introdus plata unor comisioane de succes, deşi părţile din litigiu ajunseseră la o înţelegere. Apoi, directorii ar fi plătit datoriile pentru care s-au judecat sau ar fi renunţat la ele fără să respecte legea.

Şova i-ar fi dat lui Ponta un comision

Directorii i-au dat lui Şova – susţin procurorii  – 1 milion de euro (la cursul de la vremea respectivă) ca să reprezinte complexurile în procesele cu societatea “Închiderea şi conservarea minelor” şi cu Electrica. Şova ar fi primit dublu sau chiar triplu faţă de juriştii angajaţi ai complexurilor care ar fi muncit de 10 ori mai mult în procese cu grad de dificultate similar. La rândul său, Şova i-ar fi dat lui Ponta, sub forma mascată a unui contract de asistenţă juridică, un comision din milionul de euro primit de la Turceni – Rovinari: aproape 60.000 de euro, bani primiţi lunar şi sub forma achitării leasing-ului pentru două maşini folosite de Ponta şi cumnatul lui, Iulian Herţanu. “Sumele primite de inculpatul Ponta Victor-Viorel au reprezentat în realitate bonificarea acestuia în considerarea rolului avut în încheierea şi derularea contractelor de asistenţă juridică a SCA „Şova şi Asociaţii” cu cele două complexuri energetice”, arată procurorul de caz Jean Uncheşelu în rechizitoriu.

Ciurel australianul

Dan Laurenţiu Ciurel era director de investiţii la complexul energetic Rovinari încă de la reorganizarea companiei în 2004. În 2007 a fost numit director general, deşi în CV-ul postat pe pagina de internet a CE Oltenia a scris că a fost numit director general în 2006. Procurorul notează în rechizitoriu: “Inculpatul Ciurel Laurenţiu-Dan a fost numit director general al CER prin Ordinul comun al Ministrului Economiei şi Finanţelor din 16 mai 2007 şi al Preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului din 17 mai 2007.

Ciurel s-a făcut membru PNL cu puţin timp înainte să fie numit director general la termocentrala Rovinari. Presa locală nota că a fost şi membru PC. În mai 2007, ministrul Economiei era Varujan Vosganian, iar şeful AVAS era Theodor Atanasiu, ambii de la PNL. În 2015, Parlamentul dominat de coaliţia PSD-UNPR-ALDE (PC + liberalii lui Tăriceanu) a respins cererea DIICOT de începere a urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian în dosarul Romgaz. Vosganian a părăsit apoi PNL şi s-a alăturat partidului lui Tăriceanu aflat la guvernare alături de PSD, practic a trecut sau a rămas în barca puterii.

A acordat contractul Alstom de 162 de milioane de euro

Laurenţiu Ciurel a fost preşedintele comisiei de licitaţie care a acordat contractul pentru modernizarea instalaţiei de desulfurare de la Rovinari către Alstom, un consorţiu suedez. Contractul a fost în valoare de 162 de milioane de euro. Alstom a câştigat contractul, deşi a prezentat o ofertă mult mai scumpă faţă de un consorţiu chinez. Ciurel a explicat atunci că, deşi preţul celor de la Alstom era mai mare cu 17 milioane de euro, oferta tehnică a fost mai bună.

Asociat cu afacerişti clienţi ai CE Rovinari

În 2010, pe vremea guvernului PDL, Ciurel a părăsit compania şi a fost director la firma Katal Construct, unde deţinea 40 la sută din acţiuni. Ceilalţi acţionari cu câte 20 la sută erau: Theodor Adrian Niculescu, Dumitru Ştefuţi şi Gheorghe Vlădoiu. Ziarul local Gorjnews a scris pe larg despre contractele atribuite de CE Rovinari, pe vremea când era condus de Ciurel, firmelor lui Ştefuţi şi Niculescu cu care apoi Ciurel s-a asociat în vremurile de opoziţie.

A fost avansat

În 2012 însă, odată cu venirea la putere a USL, Ciurel a fost numit din nou director la Rovinari. La reorganizarea din octombrie 2012, Ciurel a devenit director general la complexul energetic Oltenia, care reuneşte termocentralele Işalniţa, Turceni, Rovinari şi Craiova II. El a fost prezentat de către Guvern drept manager privat întrucat Executivul se angajase în faţa celor de la FMI că va impune management privat şi profesionist la companiile de stat. Presa din acea perioadă a consemnat jocurile de culise în urma cărora Ciurel a fost desemnat manager privat. Astfel, firma germană de executive search Kienbaum, angajată de Guvern cu 250 de mii de euro, ca să găsească un manager privat la CE Oltenia ar fi înclinat pentru CV-ul unui specialist german. Premierul a dat de înţeles că îl preferă pe Ciurel şi până la urmă firma de executive search a oferit o listă cu mai multe nume, printre care şi cel al managerului român:

La Complexul Energetic Oltenia, dacă managementul este performant, nu merg pe altă soluţie. Nu mă obligă nimeni, nici FMI şi nici altcineva, să pun străini. O să pun manager străin sau manageri privaţi la companiile care sunt pe pierdere şi pe care nu sunt în stare să le restructurez eu însumi, dar la o companie care e pe profit, de ce să fac acest lucru? Trebuie să fii străin ca să fii bun manager? Sunt şi români care sunt foarte buni manageri în companii din America sau din Marea Britanie. În România nu pot fi manageri? Unde constatăm că nu reuşim să avem un management românesc public performant, mergem pe acea soluţie (..) Eu am discutat de multe ori cu cei de la FMI şi mi-au spus că nu trebuie să punem manageri privaţi, ci să punem manageri performanţi şi nepolitici”, a declarat premierul la începutul lui 2013.

Un detaliu interesant

Faptul că Laurenţiu Ciurel era vicepreşedinte al PSD Gorj nu a mai contat. A fost de folos în schimb pentru justificarea numirii faptul că Laurenţiu Ciurel are dublă cetăţenie, română şi australiană. Între 1997 şi 2000, el a lucrat ca şi analist diagnoză vibraţii la compania Rotating Machine Engineers din Adelaide, Australia. Potrivit CV-ului lui Ciurel, compania din Australia se ocupa cu mentenanţa pentru firme din energie, minerit, industria cimentului, industia aluminiului, prin analiza şi interpretarea vibraţiilor la utilaje în mişcare de rotaţie. Cetăţenia şi experienţa lui Ciurel din Australia au fost de folos pentru prezentarea acestuia în faţa FMI drept un specialist de anvergură internaţională. Potrivit unor surse bine informate, este o uzanţă a serviciilor de informaţii să trimită specialişti români la perfecţionare în afara ţării.

Cristea ‘tanchistul’

Dumitru Cristea, apropiat de PSD, a fost numit director general al complexului energetic Turceni pe 24 mai 2007, tot de către ministrul Economiei, Varujan Vosganian şi şeful AVAS, Theodor Atanasiu.

În noiembrie 2008, Dumitru Cristea a fost arestat pentru trei zile în cadrul unei anchete a DNA Târgu Jiu, apoi în 2009 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Cristea a fost acuzat că a cumpărat un tractor forestier de tip buldotanc nefolositor şi uzat de la o firmă controlată de  Mugurel Surupăceanu (FOTO JOS cu utliajul și Mugurel Surupăceanu), fost parlamentar şi prefect PSD de Gorj. CE Turceni a cumpărat buldotancul la un preţ de 4 ori mai mare decât valora în realitate. Surupăceanu importase utilajul din Ucraina cu 50 de mii de dolari şi l-a vândut CE Turceni cu peste 800 de mii de lei, adică peste 200 de mii de dolari, la cursul de la vremea respectivă.

În 2012, Surupăceanu a demisionat din Parlament şi nu a mai candidat tocmai pentru ca dosarul lui să fie mutat de la Înalta Curte la instanţele inferioare locale. Strategia nu ţinut la Tribunalul Gorj care, în octombrie 2013, l-a condamnat la 7 ani de detenţie. Fostul director Dumitru Cristea a primit 6 ani.

Cu toate acestea, pe 24 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova l-a achitat pe fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu şi l-a condamnat pe fostul director CET Dumitru Cristea la 4 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 6 ani şi cu interdicţia de a mai deţine funcţii publice sau în cadrul companiilor de stat.

Graure, spaima gălăţenilor, a sponsorizat Gala Bute

Octavian Graure era director economic la CE Turceni în 2007. Acum, el este trimis în judecată pentru abuz în serviciu alături de fostul director general Dumitru Cristea.

Graure a devenit director general al CE Turceni în guvernarea PDL când  CET a sponzorizat Gala Bute cu 100.000 de lei.

“Este un eveniment naţional, iar sponsorizarea aceasta vine de la sine. Trebuie să sprijinim astfel de evenimente, cu ecou internaţional. Eu cred că este o contribuţie motivată”, declara presei locale directorul Graure în 2011.

Ulterior, după venirea la putere a USL, Graure a devenit director adjunct economic în cadrul CE Oltenia Sucursala Turceni şi apoi directorul termocentralei Halânga din cadrul Regiei de activităţi nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin.

Între septembrie 2013 şi aprilie 2015 a fost director al CET Galaţi. Graure a fost numit director la Galaţi pe vremea când ministrul Energiei era Constantin Niţă (PSD). Electrocentrale Galaţi este deţinută de Electrocentrale Grup deţinută la rândul ei de Ministerul Energiei. Directorul Graure avea un salariu lunar de 18.000 de lei. Cu toate acestea, sub mandatul lui, Electrocentrale Galaţi a intrat în insolvenţă, iar oraşul de la Dunăre a rămas fără apă caldă şi căldură.

În aprilie acest an, Graure a fost reprimit de directorul general Laurenţiu Ciurel la CE Oltenia şi a devenit contabil şef la termocentrala Işalniţa din cadrul CE Oltenia.

Cei trei directori vor fi judecaţi acum de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de premierul Victor Ponta şi senatorul Dănuţ Şova. Procesul începe luni, 21 septembrie, în cameră preliminară.

Dincolo de modificările de detaliu discutate cu contribuabilii, majoritatea binevenite, noua variantă de Cod Fiscal are un singur scop real: să rezolve, chiar și “din pix”, nevoile bugetului. Pentru că o gândire coerentă nu există, a rezultat o combinație bezmetică de măsuri cu efecte mixte, mai mult sau mai puțin intenționate. Vestea bună este că dintre efectele neplanificate unele s-ar putea dovedi bune, măcar punctual. Vestea proastă este că șansa unei politici fiscale coerente se îndepărtează și mai mult, scrie Lucian Davidescu, într-o analiză publicată pe platforma on-line Romania Curată.

Iată cele 10 taxe care cresc, scad sau se amână și impactul lor:

1.

Impozitele pe proprietate, mai precis plafonul lor maxim, se dublează până la 0,2% din valoarea de impozitare.

Teoretic, aceasta este o sursă de venit sigură, cu elasticitate neglijabilă, întrucât o locuință nu poate fi “optimizată fiscal”. În realitate însă decizia efectivă de-a majora sau nu impositele aparține municipalităților iar 2016 este an electoral. Prin urmare, primarii vor ezita să mărească impozitele chiar și cu un leu, dacă asta le pune în pericol șansele de-a fi realeși.

Impact: minimal în 2016, pozitiv din 2017

 

Mai multe puteți citi aici.

taiud_-_sapaturi_arheologice_-_oct_2012_2Au luptat pentru ţara lor şi asta i-a costat viaţa. Faptele de vitejie realizate sub tricolor sau transformat în capete de acuzare, care i-au aruncat în spatele gratiilor. Sute de generali şi mii de ofiţeri superiori au fost închişi pentru simplul motiv că şi-au servit cu abnegaţie patria. Nu au întrebat nici atunci când li s-a ordonat “Treceţi Prutul” şi nici atunci când, în tranşee fiind, au întors ar me le împotriva aliaţilor lor, soldaţii Axei. Imediat după instalarea comuniştilor la condu cerea României, şi mai cu precădere după arestarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în 1947, prigoana împotriva celor care au avut curaj ridice armele împotriva soldaţilor sovietici şi a “glorioasei armate roşii” nu a cunoscut limite.

Grăbiţi să repete modelul polonez, comuniştii romani au declanşat o campanie de arestare a militarilor. Ca în cazul majorităţii deţinuţilor politici, prigoana a fost totală, familiile le-au fost ostracizate iar averi le le-au fost confiscate. Printre bunurile luate cu forţa de către comunişti, s-au aflat şi săbiile de ceremonie pe care toţi ofiţerii le-au primit la înaintare în grad. Lista generalilor morţi în Penitenciarul din Aiud te înfiorează. Nu sunt simple nume, sunt bucăţi de istorie, bucăţi schingiuite şi pline de sânge. Destine glorioase, călcate în picioare de către torţionari cu ordin precis de la comandanţii comunişti. Lichidaţi-i!!!

Pentru istoria românilor, următoarele nume nu sunt doar simple nume. Sunt istoria însăşi: Aurel Aldea – 1949, Constantin Anton – 1950, Constantin Antonie – 1952, Emanoel Barzotescu – 1951, Ioan Carlaont – 1952, Constantin Eftimiu – 1950, Nicolae Gheneraru – 1950, Iosif Iacobici – 1952, Gheorghe Koslinschi – 1950, Nicolae Macici – 1950, Gheorghe Macici – 1952, Socrate Mardari – 1954, Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu – 1949, Olimpia Stavrat – 1951, Gheorghe Stavrescu – 1951, Ion Sichitiu – 1952, Nicolae Stoenescu – 1951, Ion Topor – 1950, Alexandru Vatamanu – 1951.

O să amintim aici doar trei dintre destinele care s-au frânt, nemeritat, în carceră Aiudului. Unul dintre cei mai devotaţi generali ai cauzei monarhice. Aşa ar putea fi caracterizat generalul Aurel Aldea, a cărui carieră a fost într-atât de spectaculoasă pe cât de dramatic a fost sfârşitul ei în închisoare. Generalul de corp de armată şi-a câştigat notorietatea în 1940, după ultimatumul sovietic, urmat de ocuparea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, când a fost numit şeful delegaţiei pentru reglementarea problemelor produse de agresiune. În august 1944, arestarea mareşalului Antonescu avea să se producă cu o contribuţie importantă a generalului Aldea. Ulterior, la solicitarea regelui, a devenit ministru de Interne, pentru scurt timp însă. La sfârşitul lui august 1945, după ce regele nu a reuşit să demită guvernul Petru Groza, în contextul grevei regale, Aldea a apreciat ca Mihai I nu este în siguranţă, căutând soluţii împreună cu alţi generali. Devenit conducător al Mişcării Naţionale de Rezistenţă (ce cuprindea organizaţii precum „Haiducii lui Avram Iancu”, „Graiul Sângelui” etc.), Aldea a fost arestat pe 27 mai 1946 şi învinuit de „complotare intru distrugerea statului român”, de „răzvrătire”, „insurecţie ar mată”. „N-am căutat decât să servesc patria şi neamul, cum nici azi nu râvnesc. Chiar dacă distrugerea mea fizică ar urma, memoria mea o încredinţez tinerilor de azi, care trebuie să mă reabiliteze”, a spus Aldea în faţa instanţei. Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă, îmbolnăvindu-se grav în închisoarea Văcăreşti şi murind în 1949 la Aiud.

Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România. A urmat şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război. A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat. Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli adepți ai Mareşalului Ion Antonescu. A fost arestat împreuna cu grupul Antonescu şi declarat criminal de război la 23 august 1944. La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului având în componenţă exponenţii ignoranţei despre care se ştie ce pregătire aveau, l-a condamnat la moarte, pentru crime de război. Regele Mihai i-a comutat „pedeapsa cu moartea” în „muncă silnică pe viață”, în timp ce mergea spre locul de execuție. Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu semnează decretul la 1 iunie 1946, și îl înaintează pentru contra-semnare Regelui Mihai I. Cita „mărinimie!”. Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Rîmnicul-Sărat unde a murit orb, celula din subteran neavând fereastră. Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.

Generalul Iosif Iacobici a absolvit liceul militar (școala de cadeți de infanterie) din Cașovia (astăzi în Slovacia), liceul militar (școala de cadeți de cavalerie) din Mährisch-Weisskirchen (astăzi Hranicena Morav, Moravia) și Școala Superioară de Război din Viena. În Primul Război Mondial, Iacobici a fost încadrat, cu gradul de căpitan, în marele stat major al armatei austro-ungare, biroul operații. Apoi și-a continuat activitatea la marele cartier general al aceleiași armate. În decembrie 1918 a fost încorporat în armata română cu gradul de locotenent-colonel. A devenit șef de stat major al Brigăzii 56 Munte și subșef al secției organizare din marele stat major. La 18 mai 1946, generalul în regragere Iacobici a fost arestat de Corpul Detectivilor, dar la scurt timp a fost eliberat, absolvit de orice vinovăție. După câteva săptămâni a fost acuzat că militase pentru hitlerism, pentru declanșarea războiului împotriva URSS etc. La 12 august 1948 a fost reținut în arest preventiv, apoi trimis în judecată într-un lot cu alți 16 foști demnitari ai guvernării antonesciene. În 1949, Iacobici a fost condamnat la opt ani de temniță grea. S-a aflat în detenție în penitenciarele Văcărești, Jilava și Aiud. Generalul Iacobici a murit la 11 martie 1952 în închisoarea din Aiud din cauza contractării unui TBC pulmonar și osos.

Generalul Gheorghe Em. Koslinski s-a născut la data de 20 mai 1889 în orașul Galați, fiind fiul cel mai mare al viitorului contraamiral și comandant al Marinei Ro mâ ne, Emanoil Koslinski (1853-1909). În perioada primului război mondial, căpitanul Gheorghe Koslinski îndeplinește funcțiile de comandant al portului Cernavodă, apoi conduce un detașament de infanterie marină cu care acționează în zona Dunării – între Pietroșani și Giurgiu. Este numit apoi ca ofițer cu tragerile indirecte în Statul major al flotei române de operații de sub comanda comandorului Vasile Scodrea (1917- 1918). La data de 31 martie 1938 a fost înaintat la gradul de contraamiral și a fost numit în funcția de comandant al Diviziei de Dunăre. În perioada 17 octombrie 1940 – 27 ianuarie 1941, contraamiralul Gheorghe Em. Koslinski a îndeplinit funcția de subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Marină, în guvernele conduse de mareșalul Ion Antonescu.

După preluarea puterii de către comuniști, viceamiralul Koslinski a fost arestat la data de 18 mai 1946 în Sanatoriul Francez, de pe Sos. Jianu (Bd. Aviatorilor) de către o echipă condusă de comisarul Ștefan Bălăceanu din D.G.P. – Corpul Detectivilor. Este eliberat la scurtă vreme. A fost considerat criminal de război, deoarece a făcut parte din guvernele conduse de mareșalul Ion Antonescu. Rearestat în anul 1948 de regimul comunist, a fost condamnat la doi ani închisoare. A murit la data de 30 aprilie 1950, în închisoarea Aiud. Alături de generalii armatei regale romane, mii de oameni, purtători ai singurei vini că nu au fost de acord cu regimul sovietic impus României, au fost schingiuiţi, chinuiţi, batjocoriţi iar în cele din urmă ucişi între zidurile Aiudului. Probabil că nimeni, niciodată, nu va reuşi răscumpărarea durerilor şi chinurilor suferite acolo, dar în mod sigur, Dumnezeu, de acolo sus, din cer, a avut grijă atât de sufletele celor asupriţi, cât mai ales de sufletele negre şi încărcate de ură a asupritorilor. Găsirea săbiilor generalilor, ar însemna un mic, dar semnificativ gest, de reparaţie morală a memoriei celor care şi-au găsit sfârşitul în zarca Aiudului.

După cum a povestit ulterior un general, care a fost coleg de închisoare cu amiralul Koslinski: „… bietul amiral Koslinski, un om blajin și de o sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în 1949 în închisoarea din Aiud. Bietul Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilității de a mânca arpacașul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufletești, reușise să-și înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în fața medicului și obținuse astfel săptămânal câte o linguriță de sirop tonic.

Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult și atunci camarazii lui de celulă, revoltați de starea în care ajunsese, au reușit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan. Pentru mai multă siguranță, ca lucrurile să se desfășoare așa cum se plănuise, urma să fie însoțit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicatețea să sufletească, ar fi renunțat să execute hotărârea ce se luase. Când, ajuns în fața medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă că de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci și-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în fața medicului în pielea goală. Și când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru și a văzut fantoma ce stătea în fața sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu și s-a îndurat să-l bage în infirmerie. După zece zile, într-o seară, sărmanul meu camarad și prieten, un om cu un suflet de o distincțiune fără seamă, stând de vorbă cu camarazii săi, s-a lăsat încet pe o parte și a adormit pentru totdeauna pe un pat de scânduri în infirmeria închisorii de la Aiud.”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu data de 23 mai 2013 a doua campanie de investigaţii arheologice în interiorul penitenciarului din Aiud. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Primăria mun. Aiud, Penitenciarul Aiud, Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud.

Conform mărturiilor unor contemporani, la penitenciarul din Aiud au fost aduse până în anul 1956 un număr de 12 căruţe cu săbii, care au fost depozitate într-o magazie. În vara anului 1957, opt căruţe pline cu săbii au fost scoase din acea magazie, fiind transportate şi descărcate lângă atelierul de forjă al fabricii din interiorul penitenciarului. Acestea trebuiau să treacă prin nişte operaţiuni tehnice care prevedeau demontarea mânerelor şi gărzilor, debitarea lamelor şi apoi prelucrarea acestora prin forjare în vederea realizării unor produse finite. Bucăţile din lame care nu mai puteau fi folosite erau trimise la topit, iar oţelul obţinut era întrebuinţat la îmbunătăţirea calităţii fontei care se producea la turnătoria fabricii.

În acel timp la forjă lucrau numai deţinuţi cu condamnări politice, iar activitatea se desfăşura într-un singur schimb pe zi. Unul dintre aceştia, profesorul Gheorghe Popescu-Vâlcea (n.1912 – d.1998), originar din com. Copăceni, jud. Vâlcea, a realizat că prin distrugerea acestor săbii, care reprezentau adevărate valori şi simboluri naţionale, comuniştii săvârşeau practic un sacrilegiu. Ca urmare, în înţelegere cu alţi doi deţinuţi de încredere, Savu Popă (n.1928 – d.1999) din Ocna Sibiului şi Gheorghe Martău (n.1922 – d.?) din satul Baltă, jud. Gorj, au plănuit împreună să salveze o parte din aceste săbii, alegându-le pe cele mai deosebite, care posedau diferite inscripţii şi reprezentări heraldice gravate sau reliefate. Astfel au sortat circa 60 de săbii, majoritatea acestora fiind în stare fragmentară, pe care într-o zi din cursul lunii septembrie 1957 le-au îngropat în două şanţuri săpate în interiorul forjei.

Spre sfârşitul anului 1960, înainte de Crăciun, la atelierul de forjă au mai fost aduse încă patru căruţe încărcate cu săbii pentru a fi şi acestea distruse. Dintre cei care participaseră în urmă cu trei ani la prima operaţiune de ascundere, atunci mai lucra la forjă doar Savu Popă. Acesta, împreună cu un alt deţinut politic, Tiberiu Hentea (n.1920 – d.1999), originar din Sibiu, au reuşit să aleagă peste 30 de săbii care li s-au părut lor a fi mai deosebite, pentru ca apoi să le îngroape în apropierea locului unde fuseseră ascunse, în 1957, celelalte săbii.

Aceste arme reprezintă nişte bunuri mobile de patrimoniu care conţin o valoare istorică, simbolică şi artistică de nepreţuit. Încercarea de recuperare a acestora reprezintă o datorie de onoare pentru orice român. Căutarea acestor obiecte de patrimoniu se face pe baza mărturiilor şi a două planuri în desen provenite de la foştii deţinuţi politici care le-au ascuns, în prezent toţi aceştia fiind decedaţi, la care se adaugă şi unele informaţii provenite de la câţiva foşti gardieni ai penitenciarului.

Emanuel Jilinschi

“Satan de-ar socoate că vechiul său vad
Ar fi să se cheme altfel decât iad,
Ar zice, desigur, cu zâmbetu-i crud:
Aici e Aiudul, aici e Aiud!”
Radu Gyr

foto: radiocluj.ro
foto: radiocluj.ro
foto: radiocluj.ro

Turiştii care circulă pe traseul Abrud – Câmpeni rămân şocaţi de culoarea ciudată a râului Abrudelul care curge pe lângă drum. În timpul celor patru anotimpuri, dar mai ales în perioadele secetoase, apele liniştite ale râului sunt tulburate si au o culoare roşiatică, iar la vărsarea în Arieş, apele acestuia primesc o nuanţă nesănătoasă.

Bazinul Bucium – Izbicioara – 2.000 de ani de exploatare

Abrudelul izvorăşte de pe versanţii pe care se află satele comunei Bucium – Izbita şi care, din antichitate se ştie, sunt aşezate pe bogate zăcăminte de minereuri complexe, respectiv aur, argint, cupru şi alte metale neferoase.

Exploatările de aici datează încă din perioada ocupaţiei romane, când pe muntele Cumpăna erau campate o parte din cohortele Legiunii a XIII-a Gemina. Mijloacele rudimentare folosite de romani au fost dezvoltate şi îmbunătăţite în utlimele sute de ani, când pe valea Izbitei funcţionau mai multe şteampuri ale căror instalaţii foloseau ca şi combustibil lemnul.

Bătrânii din zonă spun că aici existau chiar şi unii concesionari străini, care deţineau astfel de şteampuri. În secolul nostru, minereul complex din munţii Buciumului a început să fie exploatat şi în subteran, iar la începutul anilor ’50 comuniştii au lucrat din plin în această zonă, cu utilajele moderne, pentru acea perioadă.

Până în 1960, în bazinul Bucium – Izbicioara au funcţionat mai multe fronturi de lucru, de unde se extrăgeau cantităţi importante de aur şi minereu de cupru.

Galiţa – moartea fierului

Din cauza infiltraţiilor de apă din pereţii subteranelor, în galerii s-au format mici pâraie, care curgeau printre şinele de cale ferată, care au fost instalate în mină. Maria Dura, a fost mecanic de locomotivă în minele de la Izbicioara, şi îşi aminteşte cât de corozivă era galiţa, aşa cum este denumită în termeni populari apa de mină.

Curgea pe şine şi era aşa de tare, că mînca fierul şi se rupee calea şi rămâneam cu locomotiva în mină ore în şir, până se repara„, povesteş te Maria Dura. Din acea perioadă, apele pârâului Izbicioara şi cele ale Abrudelului, în care se vărsa acesta au început să fie poluate cu oxizii de cupru şi de metale neferoase spălate din galerii de apele infiltrate din pânza freatică.

Fără a da prea multe explicaţii, comuniştii au sistat în anul 1960 exploatarea zăcămintelor din zona Bucium – Izbicioara şi au mutat în alte locuri din ţară toate utilajele, inclusiv şteampurile de lemn confiscate de la concesionarii francezi. Din acel moment, galeriile au fost părăsite şi nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. După o perioadă, infiltraţiile din pereţii galeriilor s-au mărit, până au devenit veritabile izvoare, iar debitul de ape poluante a crescut.

Astfel că acum, din minele părăsite se scurg pâraie care transport ape încărcate cu oxizi de fier şi cupru, care în ultimii zeci de ani au distrus complet cursurile de apă. Mai mult, în pârâul Izbicioara şi râul Abrudel s-a distrus toată fauna, iar oamenii îşi păzesc animalele ca nu cumva să bea din otrăvitoarea apă.

Apa ucigaşă a scăpat de sub control

Când iasă din minele părăsite, galiţa este incoloră şi inodoră, la fel ca orice apă normală, singura diferenţă o constituie însă compoziţia chimică. Cercetările au stabilit că galiţa are un plus de cupru, fier şi alte metale neferoase care în contact cu apa formează oxizi cu un nivel ridicat al Ph-ului. În contact cu aerul, compuşii nocivi din galiţă se oxidează, iar apa capătă o culoare roşiatic – maronie, în funcţie de distanţa pe care a parcurs-o de la gura minei.

În perioadele ploioase, apele care conţin galiţa sunt diluate de cantitatea de precipitaţii, iar factorii poluanţi nu mai sunt atât de nocivi, drept pentru care şi tenta roşie se mai diminuează. În perioadele secetoase, cum sunt lunile de vară, cursurile de apă dau impresia că la vale curge vopsea sau nămol. Imagine tristă, la confluenţa Abrudelului cu Arieşul, spectacolul este şocant, când în apele cristaline ale acestuia din urmă intră undele aducătoare de galiţă. Oamenii care locuiesc în satele de pe malurile Abrudelului spun că aici nu mai trăiesc peşti de zeci de ani, şi că apa care curge nu poate fi folosită nici măcar la spălatul rufelor.

În ultimii ani, Agenţia pentru Protecţia Mediului a trimis mai multe avertizări Agenţiei pentru închiderea Minelor din Ministerul Industriilor, în speranţa că problema apelor de mină din bazinul Bucium – Izbicioara va fi rezolvată. Din nefericire, oficialităţile de le Bucureşti nu au luat nici o măsură, iar galiţa continuă să afecteze cursurile de apă cu care intră în contact. Atât autorităţile locale, cât şi oamenii care locuiesc pe Valea Izbicioarei trăiesc cu speranţa că într-o zi galiţa va înceta să mai polueze cursurile de apă din zona lor şi viaţa lor va reveni la normal.

Emanuel Jilinschi

foto: turculturalbrasov.ro
foto: turculturalbrasov.ro
foto: turculturalbrasov.ro

În fiecare an, la începutul primãverii, ciobanii din munţii Sebeşului coboarã la câmpie cu turmele cu oi, strãbãtând sute de kilometri. Ajutaţi de patru sau cinci câini, ciobanii îşi duc oile la pãşune în zona Câmpiei de Vest, unde stau pânã toamna, când, în jurul datei de 1 octombrie, ei se întorc acasã, în munţii lor dragi.

Pe Ilie Turcu, l-am întâlnit pe DN 1, însoţind, printre autocamioane grele şi autoturisme rapide, împreunã cu ajutorul lui, turma de 200 de mioare. „Oile le-am moştenit de la tata, şi aşa, în timp, le-am înmulţit, cã din moşi- strãmoşi, asta e ocupaţia noastrã. Chiar dacã suntem jumãtate de an pe drumuri, departe de casã, între strãini, nu putem renunţa la oiţele noastre„, spune Turcu, aprinzându-şi un Carpaţi fãrã filtru.

Viaţa lor rusticã nu îi fereşte pe oieri de cutumele vieţii civilizate. Astfel, de fiecare datã când merg, sau se întorc de la pãşune, „…cu toate cã legea ne protejeazã şi noi încercãm sã ferim cât putem carosabilul, oile ne sunt lovite de camioane şi nu ne despãgubeşte nimeni. Aşa cã, pe lângã cã lupii ne rãpesc o grãmadã de oiţe, ne mai trezim cã ni le omoarã şoferii„, se plânge Ilie Turcu.

Încet, încet, ciobanii, în fruntea turmelor lor parcurg zilnic câte 12 – 13 kilometri. „Viteza turmei îi egalã cu aceea a celor mai încete oi din turmã, cã se mai întâmplã uneori sã îşi scrânteascã vreun picior şi atunci trebuie sã le urcãm pe mãgar„, mai spune Turcu, arãtându-ne un mieluţ al cãrui cap de abia se vedea dintr-o desagã aşezatã pe spatele unuia dintre cei doi mãgari.

Seara, într-o poieniţã de pe marginea drumului, asezaţi în jurul unui foc deasupra cãruia fierbe apa pregãtitã pentru mãmãligã cu brânzã, ciobanii povestesc celor care ascultã pãţaniile lor din timpul iernii. Cele mai multe sunt întâmplãri legate de peregrinãrile lor pe muntele Auşel, sau Sureanu, sau pe Vârfu’ lu’Pãtru, munţi pe care aceştia i-au strãbãtut de zeci de ori cu piciorul.

Când era trecut de Sfântu’ Ion, eram numa’ eu cu tata şi cu un frate pe Sureanu şi or simţit câinii cã vin lupii. Am avut noroc cã am avut nişte benzinã la noi, şi am dat foc la mai multe vreascuri, şi s-or învârtit sãlbãticiunile dracului vreo douã ore pe lângã noi, da’ o fost bine cã so luminat de zîuã si or plecat lupii. Da’ sã vedeţi numa, blestemãţie, cã nu or plecat bine, cã o vinit ursu’ şi deabia or reuşit câinii nostrii, cã avem câini destoinici, de l-or alungat. Cã atuncea o zîs tata sã mutãm stâna, numa’ cã n-am putut cã era zãpada pânã la brâu„, povesteste Ioan Moga, cioban din Jina.

Dupã ce „se crapã de ziuã”, ciobanii, în fruntea turmelor pornesc mai departe cãtre locul de pãşunat, atenţi la oile lor, şi încercând sã evite pe cât este posibil şoselele, dar şi terenurile arate. „Cã am auzit de unu’, din Sugag, la care nişte oameni i-au crãpat capu’ cu toporu, cã o intrat cu oile la ãla în vie„, mai spune Turcu.

Zi de zi, şase luni pe an, ciobanii stau departe de casã, „…dar asta e viaţa noastrã şi ne place, şi chiar cã nu am schimba-o pentru nimic în lume„, spun într-un glas ciobanii, chiar dacã viata lor este, aşa cum am descris-o dificilã şi plinã de riscuri.

Emanuel Jilinschi

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook