Tags Posts tagged with "Alba-Blaj"

Alba-Blaj

Darko Zakoc, antrenorul sârb care a adus în vitrina echipei Volei Alba Blaj primul titlu de campioană a României la volei feminin, a acordat un interviu în care a vorbit despre modul în care a pregătit noul sezon şi lotul pe care se va baza, precum şi despre aşteptările pe care le are de la viitoarea ediţie de campionat şi debutul în Liga Campionilor.

R: Lotul echipei Volei Alba Blaj a fost remaniat puternic în vară. Ce ne puteţi spune despre echipa cu care veţi aborda sezonul care începe sâmbătă?
Darko Zakoc: Anii de dinaintea Jocurilor Olimpice sunt foarte grei pentru echipele de genul nostru, care au internaţionale în lot. Din păcate, am fost nevoiţi să facem o pregătire improvizată, am început cu cinci fete, apoi pe parcurs am ajuns la opt şi abia în ultimele zile dinaintea startului sezonului, după Campionatul European, am ajuns în formulă completă. Ce pot să zic, perioada aceasta nu a fost de partea noastră şi nici nu va fi, pentru că avem timp puţin la dispoziţie să omogenizăm echipa. Trebuie să muncim mult în perioada următoare, să avem răbdare, astfel încât echipa noastră să joace cum ne dorim în momentele cele mai importante ale sezonului.

Dincolo de faptul că nu aţi avut la dispoziţie tot lotul la pregătiri, ar putea reprezenta o problemă metodele diferite de pregătire de care au avut parte jucătoarele aflate la echipele naţionale?
Sigur că da, în plus există şi probleme de omogenitate, unele voleibaliste au jucat titulare, altele au stat pe bancă, ştiţi foarte bine că, atunci când sunt competiţii, dacă nu joci, poţi să consideri zilele respective drept zile pierdute, faci doar antrenamente pentru menţinerea tonusului fizic, dar asta este, timpul nu este de partea noastră şi acum facem tot ceea ce este posibil ca într-o perioadă scurtă să pregătim echipa la cel mai bun nivel.

În această toamnă vor fi abordări diferite în privinţa campionatului şi a Ligii Campionilor?
Da, se poate spune asta. Şi din cauza noii reguli din România (n.r. cel mult şase jucătoare străine pe foaia de joc), o să fie două loturi, unul pentru Liga Campionilor şi unul pentru jocurile din România. Avem şapte jucătoare străine, doar şase pot fi pe foaie şi va exista o rotaţie, în funcţie de echipele pe care le vom întâlni, vom schimba componenţa lotului cu care vom aborda meciurile interne.

Ce ne aşteaptă în Liga Campionilor?
Liga Campionilor este cea mai tare competiţie, jucăm cu două echipe care au fost campioane în ţări cu volei foarte puternic, mă refer la Dinamo Moscova şi la Piacenza. Noi ne jucăm şansa noastră cu echipa din Franţa, Rocheville Le Cannet, care este debutantă ca şi noi, dar am văzut că această echipă a făcut transferuri bune în această vară şi vedem ce o să fie. Cum am zis, primul meci la Le Cannet ne va da un răspuns în ceea ce priveşte aşteptările pe care putem să le avem de la participarea în Liga Campionilor. Sigur că nu vrem să ne mulţumim doar cu participarea, să facem un simplu act de prezenţă, noi vrem să reprezentăm voleiul românesc, oraşul nostru, în cel mai bun mod cu putinţă.

Cum va arăta lupta la titlu în acest an? Ce echipe, în opinia dumneavoastră, se vor bate cu Volei Alba Blaj la campionat?
E dificil de spus, nu îmi place prea mult să comentez acest aspect înainte de începerea campionatului, dar cred că o să fie o luptă între mai multe echipe. CSM Târgovişte am văzut că are o echipă bună, CSM Bucureşti este acolo, Ştiinţa Bacău, chiar dacă mulţi zic că nu va face treabă numai cu jucătoare românce, eu cred că va fi o adversară de temut mai ales la ea acasă, nu putem să spunem că Dinamo nu va mai fi sus, chiar şi Medicina şi-a făcut o echipă bună. Cred că trebuie să rămânem concentraţi întreg sezonul, astfel încât să obţinem înainte de play-off cea mai bună poziţie şi să abordăm finalul de campionat în cea mai bună formă. Acesta este obiectivul meu pentru sezonul regulat.

Performanţă extraordinară pentru Volei Alba Blaj. Volebalistele din Mica Romă au reuşit să se califice în premieră în finala Campionatului naţional de Volei Feminin după trei meciuri cîştigate în semifinală în faţa volebalistelor de la CSM Bucureşti.

După două victorii obţinute săptămâna trecută pe propriul teren astăzi Volei Alba Blaj a reuşit o nouă victorie, decisivă în faţa celor de la CSM Bucureşti calificându-se în finala mare a campionatului național, scor 3-0 (25-22, 25-17, 25-18).

Volei Alba Blaj: Adina Salaoru, Tsvetelina Zarkova, Katja Medved (libero), Bojana Radulovic, Ivana Djerisilo, Roxana Ivanof, Ioana Nemţanu.

Lotul Volei Alba Blaj: Adina Salaoru, Tsvetelina Zarkova, Katja Medved (libero), Bojana Radulovic, Martina Utla, Roxana Ivanof, Ioana Nemţanu; Ivana Djerisilo, Adina Stanciu, Jacqueline Souza, Natasha Matseichyk, Adriana Dudnic.

69501_424260494305015_1176895082_nPrimăria Municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba organizează duminică, 8 septembrie, începand cu ora 18.30, în Parcul Avram Iancu un eveniment de prezentare a lotului cu care Volei Alba-Blaj va defila în noua ediție de campionat la volei feminin.

Formația Blackstar va fi cea care va încălzi atmosfera pentru prima întâlnire oficială a voleibalistelor cu publicul blăjean iar punctul culminant îl va reprezenta cu siguranță melodia “O rază de soare”, imnul echipei Volei Alba-Blaj.

Lotul echipei și componența băncii tehnice va fi anunțată de Nicu Goga speaker-ul oficial al formației blăjene în cadrul unui spectacol de sunet și lumini.

La finalul spectacolului, Branko Gajic și compania vor acorda autografe și vor face fotografii cu iubitorii sportului care vor lua parte la eveniment.

Primul meci al voleibalistelor din Blaj va avea loc pe 25 septembrie, în Cupa României, pe teren propriu împotriva nou-promovatei CSM Targoviște.

Campionatul Diviziei A1 va începe pe 5 octombrie , CS Volei Alba Blaj întâlnind acasă pe o altă nou-promovată, Penicilina Iași.

Componența CSV Alba Blaj pentru sezonul 2013-1014 este următoarea:

Centri: Valentina Rusu, Roxana Ivanof, Camila Lanner, Alexandra Biriș
Ridicători: Luminița Trombițaș, Denisa Viloiu, Sorina Mocan
Secunzi:Adriana Dudnic, Adina Salaoru, Miroslava Kijakova, Ramona Rus
Fals/Universal: Milagros Collar, Adina Stanciu
Libero: Katja Medved

Antrenor 1:Branko Gajic
Antrenor 2: Segrt Ugliena
Preparator fizic: Ferenc Karolj

69501_424260494305015_1176895082_n4CS Volei Alba-Blaj anunță că începând din 2 septembrie fanii echipei își vor putea achiziționa legitimații care asigură rezervarea unui loc în sala Timotei Cipariu pe întreg parcursul sezonului competițional 2013-2014.

Această inițiativă a venit ca urmare a solicitărilor din partea spectatorilor.

Mare parte din populația activă care și-ar fi dorit să asiste la meciurile echipei nu putea să o facă din cauză că locurile se ocupau chiar și cu 3 ore înainte de fiecare meci.

Clubul nostru a înțeles interesul enorm arătat de blăjeni pentru această echipă însă ne dorim să acordăm tuturor șansa de a asista la meciurile echipei noastre”, a declarat președintele clubului Sergiu Ștefănescu.

Concret , începând cu 2 septembrie, oricine iși poate alege locul preferat în sala de sport de unde să poată urmări echipa favorită pe parcursul unui sezon întreg.

Tariful pentru rezervarea locului este de 180 de lei, acesta fiind valabil pentru toate competițiile sportive care se vor desfășura în sala de sport a Liceului Timotei Cipariu.

Alegerea locului preferat și achitarea contravalorii se poate face la parterul Primăriei Municipiului Blaj, camera 14, de luni pâna vineri între orele 13.00 și 17.00.

Iubitorii voleiului feminin sunt atenționați că această rezervare de loc nu înseamnă în nici un caz că intrarea nu va mai fi liberă.

Mare parte din forța echipei noastre este dată de suportul publicului prezent într-un număr atât de mare la fiecare meci al echipei noastre. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat și în sezonul 2013-1014„, a mai adăugat Ștefănescu.

Oficialii echipei afirmă că sumele strânse din rezervările de locuri vor fi folosite anul viitor pentru achiziționarea unei instalații de aer condiționat atât de necesară în perioadele cu temperaturi ridicate.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook