Duminică, 24 noiembrie: Blajul salută Marea Unire!

Duminică, 24 noiembrie: Blajul salută Marea Unire!

blajul saluta marea unirePrimăria Municipiului Blaj organizează duminică, 24 noiembrie în Catedrala Mitropolitană « Sfânta Treime » tradiţionalul spectacol dedicat Zilei Naţionale a României .

Organizatorii îşi propun să rememoreze, prin intermediul artei, evenimentele istorice succesive care fac legătura între Câmpia Libertăţii şi Alba Iulia începutului de decembrie 1918 :discursul lui Simion Bărnuţiu, « Deşteaptă-te, romane » a lui Andrei Muresanu sau constituirea Consiliului Naţional Roman.

Spectacolul aduce în fata blăjenilor artişti cu renume la nivel naţional precum actorii Jeanine Stavarache şi Ştefan Velniciuc, soprană Mioara Manea-Arvunescu, tenorul Florin Budnaru sau interpreta de muzică populară Mariana Anghel.

Evenimentul va începe cu un Te Deum oficiat în memoria înfăptuitorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi va beneficia de prezenţa PS Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore de la Blaj.

Spectacolul « Blajul salută Marea Unire » va începe la ora 17.00, iar la finalul acestuia toţi participanţii vor putea vedea în premieră iluminatul festiv din Piaţa 1848.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns