DRS ALBA: Judeţul Alba pe locul şapte în ce priveşte rata şomajului

DRS ALBA: Judeţul Alba pe locul şapte în ce priveşte rata şomajului

În luna martie 2015 la nivelul ţării s-a înregistrat un număr de 485878 şomeri, cu o rată a şomajului de 5,4%; numărul şomerilor femei înregistrat la nivelul ţării a fost de 202907 persoane, cu o rată a şomajului de 4,8%, iar cel al bărbaţilor de 282971, rata şomajului la bărbaţi fiind de 5,9%.

Judeţul Alba, cu o rată a şomajului de 8,7%, se situează pe locul 7 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, cele mai mari valori ale ratei şomajului fiind înregistrate în judeţele:Vaslui (11,5%), Teleorman (11,5%), Mehedinţi (10,0%), Dolj (9,4), Galaţi (9,2%), Buzău (9,2%).

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii martie 2015 în judeţul Alba a fost de 15766 persoane, mai mic cu 640 persoane (-3,9%) faţă de luna anterioară şi cu 819 persoane (-4,9%) comparativ cu luna martie 2014.

Femeile reprezentau la această dată 46,8% din numărul total al şomerilor.

Structura după nivelul de instruire arată că 79,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 17,3% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 3,2% persoane cu studii superioare.

Numărul şomerilor neindemnizaţi a fost de 12315 persoane (78,1% din total şomeri), mai mare cu 28 persoane (+0,2%) faţă de luna anterioară şi cu 31 persoane (+0,3%) decât în luna martie 2014.

Numărul şomerilor aflaţi în plată a fost de 3451 persoane (21,9% din numărul total al şomerilor), în scădere cu 668 persoane (-16,2%) faţă de luna februarie 2015 şi mai mic cu 850 persoane (-19,8%) faţă de luna martie 2014.

Rata şomajului (determinată prin raportarea numărului şomerilor la populaţia activă civilă la 1.01.2014) a fost în luna martie 2015 de 8,7% (faţă de 9,0% în luna februarie 2015 şi 9,1% în luna martie 2014). În rândul femeilor, rata şomajului a fost de 8,7% în luna martie 2015 (faţă de 8,9% în luna februarie 2015 şi 9,2% în luna martie 2014), iar în rândul bărbaţilor de 8,7% în martie 2015 (faţă de 9,2% în februarie 2015 şi 9,1% în luna martie 2014).

Cel mai mare număr de şomeri înregistrat în luna martie 2015 la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în oraşele: Blaj (1219 persoane), Alba Iulia (1135 persoane), Aiud (855 persoane), Sebeş (677 persoane), Cugir (468 persoane), Câmpeni (423 persoane), Ocna Mureş (340 persoane), Zlatna (279 persoane), iar dintre comune se remarcă cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi comunele: Jidvei (831 persoane), Roşia Montană (437 persoane), Bistra (430 persoane), Albac (420 persoane), Cetatea de Baltă (416 persoane), Ighiu (341 persoane), Şona (334 persoane), Valea Lungă (313 persoane), Scărişoara (302 persoane).

Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei stabile cu vârsta de 18-62 ani (la data de 1 ianuarie 2014), în luna martie 2015 a fost de 6,68%. Pe medii de locuit, valoarea indicatorului diferă, de la 4,06% în mediul urban la 10,88% în mediul rural.

Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Blaj (9,31%), Câmpeni (8,77%), Abrud (6,31%), Zlatna (5,46%), Aiud (5,00%), Baia de Arieş (4,96%), iar cu cele mai mici ponderi: municipiul Alba Iulia (2,34%), oraşul Cugir (2,76%).
În mediul rural cele mai mari ponderi ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei de 18-62 de ani s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (35,40%), Albac (33,87%), Poiana Vadului (32,23%), Vadu Moţilor (27,69%), Jidvei (25,87%), Avram Iancu (25,74%), Cetatea de Baltă (24,75%), Roşia Montană (23,75%), Vidra (23,21%), Cergău (21,61%), iar cele mai mici valori în comunele: Şugag (1,99%), Galda de Jos (1,98%), Cricău (1,52%), Ceru Băcăinţi (0,69%).

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns