Doamne, ce balamuc – spectacol aniversar dedicat grupului Skepsis

Doamne, ce balamuc – spectacol aniversar dedicat grupului Skepsis

Marţi, 27 mai 2014, la Alba Iulia are loc primul spectacol dedicat grupului Skepsis care împlineşte 12 ani. Este vorba de spectacolul oferit de Grupul Gaudeamus din Cluj „Doamne, ce balamuc!”, după Neil Simon.

Subiectul piesei

Doi ziarişti flămânzi din America (Norman şi Andy), vor să vândă un ziar cu nume predestinat situaţiei lor financiare – COLAPS. În apartamentul de vizavi, se mută Sophie, o tânără superbă. Unul dintre ziarişti iese cu bătrâna care le închiriază apartamentul pentru a fi scutiți de chirie, iar celălalt se îndrăgosteşte iremediabil de noua vecină, în timp ce aceasta se îndrăgosteşte de primul cu toate că urmează să se mărite cu un ofiţer de marină. Astfel, cei trei se găsesc implicaţi într-un „pătrat amoros” care creează contextul unei comedii irezistibile.

Biletele de intrare la spectacolele aniversare Skepsis sunt de 10 lei (5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi se găsesc la secretariatul casei de Cultură a Studenţilor. Al doilea spectacol va avea loc joi, 29 mai 2014, ora 19.00: „Jaques şi stăpânul său”, de Milan Kundera – pus în scenă de grupul albaiulian Skepsis.

Grupul Gaudeamus

Regia spectacolului „Doamne, ce balamuc” aparţine lui Sorin Misirianţu, actor şi regizor la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Proiectele sale se bucură de o notorietate deosebită: „Cerere în căsătorie”, de A.P. Cehov, „Trainspotting”, de Harry Gibson sau „Artă”, de Yasmina Reza sunt doar câteva dintre spectacolele care atrag un public numeros la fiecare reprezentaţie de peste 10 ani. Tot sub coordonarea sa, Teatrul Naţional a câştigat premiul de popularitate la festivalul de teatru din Lahore, Pakistan cu spectacolul „Pasărea Ibis”.

De notat faptul că actorul Sorin Misirianţu a colaborat cu nume importante de la Hollywood, jucând alături de Armand Assante şi Chevy Chase şi poate fi urmărit constant în cadrul stagiunii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca în spectacole precum „Cerere în căsătorie”, „Visul unei nopţi de vară” sau „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

Echipa pe care o propune acest spectacol este una sudată, Anca Lăcusteanu şi Adrian Balint putând fi urmăriţi şi în alte producţii semnate de domnul Misirianţu

Evenimentul este încadrat în mai amplul proiect Stagiunea cu Skepsis prin care trupa de teatru îşi propune să ofere albaiulienilor 10 spectacole de teatru şi divertisment în acest an, incluzând piese din repertoriu, două premiere, spectacole de umor şi divertisment.

*Informaţii oferite de grupul Skepsis

Comentarii

Comentarii

1 Comentariu

  1. Hello Web Admin, I noticed that your On-Page SEO is is missing a few factors, for one you do not use all three H tags in your post, also I notice that you are not using bold or italics properly in your SEO optimization. On-Page SEO means more now than ever since the new Google update: Panda. No longer are backlinks and simply pinging or sending out a RSS feed the key to getting Google PageRank or Alexa Rankings, You now NEED On-Page SEO. So what is good On-Page SEO?First your keyword must appear in the title.Then it must appear in the URL.You have to optimize your keyword and make sure that it has a nice keyword density of 3-5% in your article with relevant LSI (Latent Semantic Indexing). Then you should spread all H1,H2,H3 tags in your article.Your Keyword should appear in your first paragraph and in the last sentence of the page. You should have relevant usage of Bold and italics of your keyword.There should be one internal link to a page on your blog and you should have one image with an alt tag that has your keyword….wait there’s even more Now what if i told you there was a simple WordPress plugin that does all the On-Page SEO, and automatically for you? That’s right AUTOMATICALLY, just watch this 4minute video for more information at. Seo Plugin

Lasa un raspuns