Direcţia Generală Anticorupţie împlineşte 10 ani de la înfiinţare

Direcţia Generală Anticorupţie împlineşte 10 ani de la înfiinţare

La data de 30 mai, Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.), din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, sărbătoreşte 10 ani de la înfiinţarea sa, ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

În cei 10 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfășurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.
Prin toate acţiunile sale, D.G.A. promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

La nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, al cărui sediu se află pe str. Ion I.C. Brătianu nr. 4, telefon/fax 0258-806161/int. 20229/0258.
Cetăţenii judeţului Alba care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde 0800.806.806, prin e-mail la adresa: alba.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns